Percheziții în Botoșani și Iași, într-un dosar de trafic de minori

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au efectuat, joi, trei percheziţii domiciliare, în municipiile Iași și Botoșani, într-un dosar penal de trafic de persoane şi trafic de minori.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie 2019 - ianuarie 2020, două persoane ar fi racolat şi exploatat sexual, în folos propriu, trei victime, dintre care una minoră, pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia, în diverse unităţi de cazare turistică sau apartamente situate în municipiile Iaşi, Cluj Napoca, Arad şi Botoşani.

„În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate mai multe telefoane mobile. În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de una dintre persoane, iar, faţă de cea de-a doua persoană, a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca, în ziua de 5 februarie a.c., aceasta să fie prezentată, cu propunere legală, Tribunalului Iaşi”, precizează reprezentanții IGPR.

 

Spune-ne opinia ta