Un şofer de TIR a fost descoperit mort în cabină, într-o parcare din Italia!

Bărbatul a parcat camionul său pentru a se odihni în timpul pauzei obligatorii, dar faptul că nu se punea în mişcare după o perioadă destul de lungă de timp i-a alertat pe colegii săi, care i-au bătut în geam pentru a vedea ce se întâmplă cu el.

Un şofer de TIR a fost descoperit mort în cabină, într-o parcare din Italia!

Un șofer român a fost descoperit mort în cabina camionului său, într-o parcare în Italia, mai exact în apropiere de oraşul Trieste, informează Obiectiv SM.

Bărbatul a parcat camionul său pentru a se odihni în timpul pauzei obligatorii, dar faptul că nu se punea în mişcare după o perioadă destul de lungă de timp i-a alertat pe colegii săi, care i-au bătut în geam pentru a vedea ce se întâmplă cu el. Aceştia au fost cei care au descoperit că bărbatul zăcea fără suflare în cabină. 

Ioan Ardelean era din Satu-Mare iar despre moartea sa autorităţile italiene declară că nu au suspiciuni de omor în acest caz, considerând că moartea a survenit pe cale naturală. 

„A fost şofer de TIR toată viaţa, doar asta a făcut. A lucrat şi în America şi în Europa, tot şofer şi era extrem de dedicat meseriei lui. Nu avea nici familie, casa lui era cabina camionului”, declară prietenii șoferului român despre acesta. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...