Microbuze care transportă persoane, trase pe dreapta într-o comună de lângă municipiul Botoșani!

Amenzi de mii de lei pentru nereguli constatate de polițiștii botoșăneni, după ce mai multe microbuze pentru transportul persoanelor au fost oprite, marți, în cadrul unei acțiuni pe raza comunei Mihai Eminescu.

Microbuze care transportă persoane, trase pe dreapta într-o comună de lângă municipiul Botoșani!
În cursul zilei de marți, poliţiştii rutieri, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au organizat o acţiune pe raza comunei Mihai Eminescu, prin care s-a verificat respectarea normelor legale de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane.
 
Poliţiştii au controlat 8 microbuze pentru transportul persoanelor, în două situaţii fiind identificate nereguli privind legalitatea acestuia.

"Cei doi conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă totală în cuantum de 6.000 de lei. Pentru alte abateri de la normele rutiere prevăzute în OUG 195/2002, poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.600 de lei şi au reţinut un permis de conducere. Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare", au precizat reprezentanții IPJ Botoșani.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
271

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
464

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
140

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...