Lângă noi: Zece persoane din Iași au murit după ce au consumat spirt contrafăcut cumpărat din comerț

Lângă noi: Zece persoane din Iași au murit după ce au consumat spirt contrafăcut cumpărat din comerț

Descinderi în mai multe locaţii în această dimineaţă la Iași. Poliţiştii ieşeni au ajuns să facă percheziţii și în Bucureşti după ce un lanţ de morţi suspecte s-au petrecut în mai multe zone ale judeţului Iaşi, scrie BZI.ro

Autorităţile încearcă să găsească vinovaţii pentru moartea a cel puţin 10 oameni. Decesele au survenit în doar câteva zile, iar toate informaţiile conduc spre ipoteza că victimele au băut alcool sanitar contrafăcut.

În loc de alcool etilic, cum scria pe eticheta produsului, producătorul ar fi folosit alcool metilic. Un ingredient de 4 ori mai ieftin, dar ucigător. Cei care au băut spirtul toxic nu au avut nicio şansă.

Alerta s-a dat zilele trecute, după ce în comunitatea ruşilor lipoveni trei oameni au murit într-o singură noapte, iar analizele au arătat că se intoxicaseră cu alcool metilic. Nu au fost singurele victime din Stolniceni Prăjescu, o localitate aflată la 70 de kilometri de Iaşi.

Doar pe o uliță, într-o singură noapte, și-au pierdut viața trei persoane, doua femei și un bărbat.

Câteva zile mai târziu un alt bărbat care stătea puțin mai in spate și-a pierdut și el viața. Potrivit unor surse din anchetă, singurul lucru pe care îl aveau în comun aceste persoane erau niște sticle cu alcool sanitar care au fost găsite în casele lor.

"Au fost trei cazuri 2 femei și un bărbat într-o noapte au decedat. Nu spirt am înțeles, dezinfectant la culoarea alcoolului sanitar. Am înțeles că au găsit o probă, și ce a mai rămas într-o sticlă și l-au luat la cercetări. Au murit trei odată, și pe mine m-a surprins când am auzit a doua zi de trei cazuri în aceeași noapte", a declarat Hugianu Costel, primar Stolniceni Prăjescu.

Ultimul s-a stins soţul Agafiei Teofan. De la ea au aflat poliţiştii posibila cauză a decesului.

Toți cei patru ar fi consumat alcool sanitar cumpărat de la magazinul din sat.

"Au băut toți, împreună au băut. Au băut toți. Doamne a ieșit acum de spălat parbrize. Nu știu pentru spălat mâini asta. Spirtul ăla albastru, nu știu cum. De parbrize de mâini, nu știu cum! De ce au băut? Era mai ieftin. A fost rău, a fost rău eu am venit cu o zi înainte, i-am adus suc și vin. Nu a băut. Voma și după aia după masă. In doua cu apa îl făceau", mărturisește Agafia Teofan.

24 de sticle cu alcool toxic au ajuns la magazinele din localitate

Când au ajuns poliţiştii, au mai apucat să confişte doar 11. În comunitatea săracă, fiecare leu contează. Aşa că nu e de mirare că cei căzuţi în patima alcoolului nu se mai împiedică de inscripţia "Pentru uz extern" scrisă pe eticheta sticlelor de spirt.

Cele patru decese din Stolniceni Prăjescu nu sunt singurele. Ancheta a stabilit că, doar în judeţul Iaşi, cel puţin alte şase persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele două săptămâni din cauza intoxicaţiei cu alcool metilic. O singură victimă a ajuns în viaţă la spital. În ciuda eforturilor, medicii nu au reuşit să îl salveze.

"De la familie s-a aflat că e consumator cronic de băuturi alcoolice, analizele de laborator efectuate in urgenta au arată o acidoza severă și o gaura abiotică crescuta ceea ce înseamnă pentru noi suspiciunea unei intoxicații cu un alcool toxic. Am aflat că au existat și alte cazuri extrem de grave care nu au mai ajuns la spital, au fost direct testate post mortem și s-a confirmat aceeași intoxicație cu alcool metilic", a explicat prof. dr. Diana Cimpoesu, medic șef UPU Spitalul Sf. Spiridon Iași.

Până în acest moment se știe doar că doi arabi vor fi aduși la Iași pentru audieri. Ei au fost ridicaţi de polițiștii ieşeni din București şi sunt bănuiţi că ei ar fi pus la vânzare spirtul contrafăcut, mai scrie BZI.ro

Sursa: BZI.ro.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
374

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
662

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
190

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...