Aproape 100 de sancțiuni date de polițiștii botoșăneni, într-o singură zi!

Într-o singură zi, poliţiştii botoșăneni au aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte 37.000 de lei. 

Aproape 100 de sancțiuni date de polițiștii botoșăneni, într-o singură zi!
Poliţiştii botoşăneni au fost prezenţi, duminică, la datorie şi au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la normele prevăzute de legislaţia rutieră.
 
Astfel, s-a intervenit la 35 de solicitări primite prin intermediul apelului unic 112, atât în mediul urban cât şi în cel rural. Totodată, în urma actţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare depăşeşte 37.000 de lei. Poliţiştii rutieri au reţinut două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pentru abateri de la regulile rutiere în vigoare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

astăzi, 20:13
153

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

astăzi, 19:43
240

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

astăzi, 19:17
102

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...