Convenţia de la Istanbul şi picătura de otravă în oala cu supă. PLUS o privire spre viitorul copiilor noștri!

Convenţia de la Istanbul şi picătura de otravă în oala cu supă. PLUS o privire spre viitorul copiilor noștri!

 Florin Pușcaș  Foto: stiripesurse.ro

În ultima perioadă a revenit în actualitate problema Convenţiei de la Istanbul, odată cu refuzul unor ţări precum Slovacia şi Bulgaria de a ratifica documentul. În cele 81 de articole, cuprinse într-un document de nici 30 de pagini, sunt prevăzuţi paşi absolut necesari pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. Însă, la fel cum este de ajuns o picătură de otravă pentru ca întreaga oală cu supă să devină necomestibilă, există şi în Convenţia Consiliului Europei din 2011 trei articole care deschid o adevărată "Cutie a Pandorei".

Se întâmplă să scriu acest articol chiar pe 8 Martie, de Ziua Internaţională a Femeii. Poate nu aş fi făcut-o dacă nu aş fi citit, într-un articol al colegului Andrei Tiut, că opozanţii faţă de Convenţia de la Istanbul se încadrează automat în rândul "ultraconservatorilor". Se poate ca ataşamentul faţă de norme neschimbate de mii de ani şi necontestate până acum câţiva ani să te facă să devii "conservator", însă acel "ultra" nu este decât o tactică de demonizare a adversarului.

Este, cu siguranţă, una dintre zilele potrivite pentru a recunoaşte public faptul că România are o problemă majoră în domeniul violenţei împotriva femeilor. Cazurile de femei ucise de partenerii de viaţă, în ciuda plângerilor depuse la poliţie, sunt doar "vârful icebergului" pe care suntem obligaţi să nu îl ocolim. În România trebuie să se ia măsuri urgente şi eficiente pentru protejarea femeilor. Convenţia de la Istanbul, semnată şi ratificată de România, poate fi un important punct de plecare, dacă se elimină cele trei probleme invocate, pe bună dreptate, de aşa-zişii conservatori (în fapt, majoritari în România şi nu doar la noi).

Convenţia de la Istanbul nu a fost ratificată de statele UE Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Irlanda, Marea Britanie şi Ungaria, şi nici de Azerbaidjan şi Rusia, membre ale Consiliului Europei. Trebuia menţionat acest fapt pentru că au apărut deja manipulări precum cea a platformei "Respect", care menţionează doar Rusia, Azerbaidjan şi Ungaria ca opozanţi.

Prima problemă din Convenţia de la Istanbul este articolul 3, litera c): „'gen' va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;”

Cu alte cuvinte, Convenţia de Istanbul introduce o nouă normă în privinţa genului. Ţările semnatare se obligă practic să recunoască genul ca un construct social, independent de sexul biologic al persoanei. Eşti femeie sau bărbat în funcţie de ce alegi, iar societatea va fi învăţată, aşa cum vom vedea mai jos, să accepte acest vis utopic al aşa-zişilor progresişti. Schimbările legale care ar putea fi forţate de diverse grupuri de lobby, invocând acest articol din Convenţie, pot merge mult dincolo de ce îşi doreşte sau poate accepta o societate dată.

A doua problemă se regăseşte în articolul 12, punctul 1: „Părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi.”

Dacă ideea inferiorităţii femeilor este cu siguranţă una care trebuie înlăturată, nefiind nici reală nici benefică unei societăţi, în categoria "rolul stereotipe" pot intra tot felul de lucruri, în funcţie de imaginaţia şi interesele fiecăruia. Spre exemplu, pentru unele persoane, "eradicarea obiceiurilor şi tradiţiilor care sunt bazate pe rolul stereotipe" ar putea însemna interzicerea unor practici religioase precum preoţia dedicată exclusiv bărbaţilor.

A treia problemă, care le completează practic pe celelalte două, se regăseşte în articolul 14, punctul 1: „Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.”

Pe același model deja menționat, într-o înșiruire de aspecte pozitive se introduce şi o chestiune problematică. După ce am văzut ce pot însemna genul şi rolurile stereotipe din perspectiva Convenţiei de la Istanbul, aflăm din articolul 14 că aceste concepte neclar delimitate vor fi predate în şcoli. Dacă avem o nevoie enormă de educare a copiilor în spiritul non-violenţei faţă de femei (şi nu numai), nu ştiu cine ar fi bucuros să-i fie educat copilul în spritul încurajării unor afecţiuni precum "gender dysphoria".
 

Florin Pușcaș, Redactor stiripesurse.ro

 

(Nota red.: Florin Pușcaș a publicat astăzi, pe același portal stiripesurse.ro, un material despre o conferință desfășurată la Focșani, despre roluri și egalitate de gen, conferință organizată in baza unui Protocol incheiat intre Ambasada SUA si Inspectoratul Școlar Judetean Vrancea. O persoana transgender le-a vorbit copiilor, fiind vorba "despre o persoana de sex feminin pe nume Patricia Brăila, dar care trece de câțiva ani printr-un program medical de tratament hormonal, prezentându-se pe sine ca fiind Patrick Brăila").

Iată relatarea lui Florin Pușcaș cu privire la conferința de la Focșani:

"Aceasta (Patricia Brăila, nota Știri.Botoșani.ro) le-a vorbit copiilor despre identitatea de gen, egalitatea de gen, rolurile de gen si combaterea discriminării impotriva stereotipurilor de gen si persoanelor aflate in curs de tranziție de la un sex la altul. La minutul 36’37’ li se spune copiilor: „Cred că este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gȃndim dincolo de binaritatea masculine-feminin, pentru că fiecare avem ȋn noi, fie că e 0,1%, fie că e 70-80%, din genul pe care ȋl/se consideră celălalt; și la fel de bine, și la fel de valabil, sunt acele identități care se numesc non-binare, care nu aparțin nici genului masculin, nici genului feminin, s-ar putea să aparțină amȃndurura ȋn proporții diferite și variabile sau niciunele.”

La minutul 40’02: „Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina ȋn orice fel posibil. Eu acum mă identific ca un bărbat trans. Hetero, sacro (?), romantic și pan-sexual nu mă ȋntreba ce ȋnseamnă, vreau să vă faceți voi exercitiile!”

La minutul 40’18, persoana transgender de sex feminin le spune copiilor: „Am avut relații de lungă durată cu femei pe care le-am considerat heterosexuale, pentru că eu - și asta vreau să fac mențiunea pentru că persoanele trans s-au săturat să fie reduse la corpul lor, la organele lor genitale; nu vrem să fim reduși la asta. Genul e aici (arată spre propriul cap). Dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale, sau orice altă identitate sexuală, orientare sexuală. Se pot ȋmbina ȋn foarte multe feluri.”

Să mai așteptăm răspunsul la întrebările cu care am reluat problema? Sau să punem întrebarile fundamentale: Cât mai valorează si pentru ce sunt pregătiți copiii in România dacă există părinti si profesori care contribuie la activitățile educative ca cele de la Focsani?".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Simona Halep triumfă din nou la Montreal!

Duminică, 12 August 2018
659

Liderul clasamentului mondial al WTA, Simona Halep a câștigat, duminică seara, Rogers Cup, după ce a învins-o în trei seturi, cu scorul de 7-6, 3-6, 6-4 pe tenismena americană&nb...

Lor cine le cere scuze? Povestea uneia dintre cele mai tulburătoare imagini de la protestele de vineri!

Sâmbătă, 11 August 2018
3778

Femeia a povestit pentru HotNews experiența brutală prin care a trecut. Ea și prietenul său de familie, Mihai, se aflau în spatele jandarmilor și strângeau gunoaiele. Danny poves...

Comunicat PSD Botoșani: "PSD solicită președintelui Klaus Iohannis să își ceară scuze pentru afirmațiile iresponsabile împotriva Jandarmeriei"

Sâmbătă, 11 August 2018
3821

Partidul Social Democrat dezaprobă categoric actele de violență care au deturnat demonstrația din 10 august 2018 și solicită autorităților statului să-i ancheteze de urgență pe cei care au ...