Valoarea tichetelor de masă crește începând din luna mai

Valoarea tichetelor de masă crește începând din luna mai

Salariații pot primi de la angajatori tichete de masă și tichete de creșă, potrivit legislației în vigoare. Recent, Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMSJ) a stabilit care sunt valorile acestora pentru primul semestru al anului 2017, începând cu luna mai. Spre deosebire de tichetele de masă, unde se înregistrează o ușoară creștere, în cazul celor pentru creșă vorbim de aceeași valoare din ultimii doi ani.

Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă este de 15,09 lei, potrivit Ordinului MMSJ nr. 625/2017, în vigoare de la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 316 din 3 mai 2017. Suma stabilită prin acest ordin e valabilă pentru primul semestru din 2017, începând cu luna mai, potrivit actului.

Valoarea unui tichet a crescut semnificativ în ultima lună a anului trecut, când a ajuns de la 9,57 la 15 lei. Valoarea de 15,09 lei este însă suma maximă ce poate fi înscrisă pe un tichet.

Dacă decid să acorde tichete salariaților, întrucât nu vorbim de o obligație în această privință, atunci ei nu sunt ținuți să dea tichete în valoare de 15,09 lei, ci chiar și sub această limită maximă. În ceea ce-i privește pe bugetari, acordarea tichetelor a fost amânată și anul acesta, scrie avocatnet.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Vești pentru șoferi! Cum ar putea fi modificat punctul de amendă

Luni, 10 Decembrie 2018
372

Vești bune pentru toți șoferii! Punctul de amendă ar putea fi modificat. Cel puțin asta se arată într-un proiect de act normativ depus la Senat. Astfel, punctul de amendă ar putea ...

Româncă din Italia: "Mi-au pus amendă și mi-au sechestrat pe loc mașina". Noile prevederi ale Codului rutier, contestate de românii din peninsulă

Luni, 10 Decembrie 2018
724

Românii din Italia și-au manifestat nemulțumirea în ultimele zile față de modificările Codului rutier care interzic persoanelor care au rezidenţa în Italia de mai mult de 60 de...

Dan Lungu: "În România, cu excepția a doi-trei scriitori, nu se poate trăi din scris sau se trăiește modest"

Luni, 10 Decembrie 2018
268

Dan Lungu, născut la Botoșani, este unul dintre cei mai apreciați și mai traduși scriitori români, este în același timp conf. univ. dr. al Universității ”Alexandru Ioan Cuza&...