Stimaţi primari, şefi de consilii judeţene: dacă nu întindeţi covorul roşu investitorilor, dacă nu mergeţi voi după ei să-i găsiţi, oraşele şi zonele voastre vor ajunge o ruină!

După 28 de ani, mulţi primari, sau noii primari/viceprimari încep să se uite cu groază în jurul lor şi văd că nimeni nu vine în oraşul lor să investească, deşi le oferă toate facilităţile fiscale şi administrative. Din păcate, găleţile, mălaiul şi zahărul de la partid pentru voturi nu au adus şi investiţii, locuri de muncă şi salarii puţin mai mari, decât minimul pe economie.

Stimaţi primari, şefi de consilii judeţene: dacă nu întindeţi covorul roşu investitorilor, dacă nu mergeţi voi după ei să-i găsiţi, oraşele şi zonele voastre vor ajunge o ruină!

Pentru mai bine de jumătate dintre judeţele şi oraşele din România, căderea comunismului a fost o dramă. De aproape 30 de ani, aceste zone se chinuie nu să crească din punct de vedere economic, ci să supravieţuiască. Multe zone sunt deja o ruină, având în vedere că oamenii au fugit din ele în primul rând în afară.

După aproape 30 de ani, o parte dintre primari sau dintre cei care au puterea pe mână în aceste zone încearcă să găsească investitori care să mai anime zonele şi să dea de lucru celor care au mai rămas, ca să nu plece şi ei.

Până acum, foarte mulţi dintre cei care conduc aceste judeţe, într-o formă sau alta, nu şi-au pus problema că ei trebuie să meargă după investitori.

Zece judeţe din România fac 70% din businessul total şi angajează 80% din forţa de muncă naţională. Restul judeţelor trăiesc din ce rămâne. Dacă Timişul a atras investiţii străine de 3,5 miliarde de euro în 28 de ani, Ilfovul 3,7 miliarde de euro, iar Bucureşti 35 miliarde de euro (jumătate din totalitatea investiţiilor din România), cei din Gorj au reuşit să atragă numai 7 milioane de euro. Judeţul Mehedinţi a atras 16 mil. euro, judeţul Vaslui 35 mil. euro, Botoşani a atras 79 mil. euro, iar Vrancea 90 mil. euro.

Regiunea de Nord-Est din România (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), probabil din care au plecat cei mai mulţi oameni în afară, are o populaţie de 3,2 mil. locuitori, din care angajaţi sunt 513.000. Numărul de companii la mia de locuitori este de 16,6, faţă de o medie naţională de 26. Salariul mediu brut este de 483 de euro, iar PIB per capita este de 5.022 euro. În Botoşani, salariul mediu net este de 1.921 lei, în Vaslui este de 1.882 lei, iar în Neamţ de 1.883 lei, faţă de o medie naţională de 2.384 lei. În Iaşi salariul mediu este de 2.278 lei net (trăiască industria de servicii IT - gigantul american Amazon are un centru important acolo).

Dacă am scoate Iaşiul din această grupă, din punct de vedere economic, rezultatele ar fi şi mai dezastruoase.

De la sine investitorii nu vin, şi pe cei de la Bucureşti, sau chiar din Galaţi, nu-i interesează deloc ceea ce este dincolo de ei.

Degeaba aşteaptă oraşele şi judeţele din ţară, din afara topului 10 economic, investitori de la Bucureşti, pentru că nu vor veni niciodată trimişi de la Centru. Emil Ioan Rîsteiu, primarul din Simeria, judeţul Hunedoara, a spus la conferinţa ZF „Investiţi în România!“ cum a reuşit să atragă în oraşul lor de 11.000 de locuitori o investiţie a gigantului german Bosch de 110 mil. euro, într-o fabrică de maşini de spălat: Când a fost nevoie de noi, ne-am dus la discuţii cu investitorii, am format un parteneriat neoficial local, între autorităţi, instituţii, şcoală, „garantându-i“ investitorului că îi vom da tot ce are nevoie într-un timp rezonabil, că liceul tehnic din Simeria va fi un partener al companiei germane pentru ca elevii să aibă o minimă pregătire tehnică dacă vor vrea să lucreze la Bosch.

Toate zonele din România se confruntă, mai mult sau mai puţin, cu această problemă a investiţiilor: investiţiile statului scad, cele care mai puteau să anime zona, investiţiile private româneşti de multe ori depind de investiţiile statului, iar investiţiile străine sunt la jumătate faţă de anii de bum (4,5 mld. euro/an faţă de 8-9 mld. euro în 2007/2008).

După 28 de ani, mulţi primari, sau noii primari/viceprimari încep să se uite cu groază în jurul lor şi văd că nimeni nu vine în oraşul lor să investească, deşi le oferă toate facilităţile fiscale şi administrative. Iar fabricile locale ale lui Dragnea, din programul de guvernare, sunt numai pe hârtie.

Din păcate, găleţile, mălaiul şi zahărul de la partid pentru voturi nu au adus şi investiţii, locuri de muncă şi salarii puţin mai mari, decât minimul pe economie.

Viktor Orban a câştigat detaşat alegerile în Ungaria nu pentru că a oferit poporului discursul anti-musulmani, anti-UE, anti-globalizare, ci pentru că a făcut tot posibilul să atragă investiţii în primul rând de la multinaţionale.

Stimaţi primari, şefi de consilii judeţene, autorităţi locale de toate tipurile: dacă nu întindeţi covorul roşu investitorilor, indiferent că sunt străini sau români, dacă nu mergeţi voi după ei să-i găsiţi, oraşele şi zonele voastre vor ajunge o ruină din care tinerii vor fugi! Pe cei din Bucureşti nu îi interesează de voi!​

Material integral în Ziarul Financiar...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...