Viata la tara si urbanoizii

Viata la tara si urbanoizii
Avem sentimentul ca noi, orasenii, suntem evoluati in comparatie cu locuitorii de la sate, cu taranii - cum adesea ii numim cu zeflemea si cu un aer superior.

Ba chiar, acest cuvant - taran - a patruns si pe lista injuraturilor. Acest lucru este cu totul nedrept pentru ca, pe de o parte, acesti tarani sunt cei care ne hranesc pe noi orasenii, satele sustinand prin activitatile agricole si nu numai prin acestea, viata oraselor.

Si sa mai spunem, pe de alta parte ca, acesti oameni care provin din ruralitate sunt si cei mai harnici si seriosi angajati de la orase. Foarte multa forta de munca provine din ruralitate. Exodul oamenilor dinspre sate spre orase a adus in campul muncii o sumedenie de oameni de la sate care sunt: destoinici, seriosi, priceputi, apti din punct de vedere fizic si psihic pentru munci grele, foarte robusti si fara pretentii foarte mari. Acest fenomen s-a petrecut odata cu industrializarea fortata a Romaniei din vremea comunistilor, dar a continuat si dupa Revolutia din 1989.

Daca ne referim si la marii oameni de cultura ai neamului, la multimea de intelectuali adevarati si la foarte multi martiri, eroi si sfinti ai neamului nostru, toti acestia nu au fost in marea lor majoritate de vita nobila, ci aproape toti descind dintr-o radacina sanatoasa taraneasca, care si-a tras seva din brazda satului romanesc.

Noi orasenii, avem doar impresia ca suntem mai civilizati, dar nu este asa; in primul rand taranii sunt cu mult mai mult bun simt decat noi, locuitorii de la orase...

Cand mergi pe ulitele satului, chiar daca nu esti din partea locului esti salutat de oricare trecator, la bloc sunt vecini care te cunosc si nu te saluta. Ce sa mai spunem de atitudinea frumoasa, smerita, cuviincioasa fata de preotul satului, fata de primar, invatator si fata de oricare om vrednic si gospodar la casa lui !?

Apoi, la sate, gunoaiele, deseurile se ard; nu vei vedea mizeria dintre blocuri; la oras, nici la pubele ori in locurile special amenajate nu vei gasi cat de cat curat; containerele destinate deseurilor de materiale plastice, peturilor sau cartoanelor sunt pline cu altfel de deseuri.

Sa amintim apoi si mizeria pe care o fac locuitorii "civilizati" ai oraselor in timpul lor liber, cate gunoaie raman prin paduri, poieni, cand merg urbanoizii pe la iarba verde sa incinga gratare si sa dantuie in ritm de manele, chiar si acum in postul Adormirii Maicii Domnului.

Acum cativa ani ma aflam la Busteni cu familia si am vrut sa asezam o patura langa raul Valea Seaca, un afluent care-si are izvorul in muntii Bucegi pentru a contempla peisajul de vis al acestor locuri, credeam noi, inca nepangarite de obiceiurile spurcate ale turistilor poluatori. Nu mica ne-a fost mirarea sa constatam ca, pe cursul raului pe o distanta de 15 m am strans aproximativ 25-30 de peturi si alte deseuri, care ne zgariau efectiv privirea, nelasandu-ne sa ne bucuram in tihna muntelui, cateva clipe de privelistea ce se desfasura in fata ochilor nostri...

Si cat de des, fiecare dintre noi patim la fel observand urmele "lumii civilizate" si luand la cunostinta in peregrinarile noastre prin aceasta tara minunata despre naravurile locuitorilor "evoluati" ai oraselor.

Ce sa mai vorbim despre cum arata toaletele publice chiar si in marile orase sau cata mizerie ramane dupa un concert in pietele publice sau dupa un meci de fotbal pe stadion sau in cinematografe.

Vorba aceea, noi orasenii nu suntem tarani, ci mai rau ..."civilizati"... si cu mizeria in suflet si cu gunoiul la nas!

Pe litoralul romanesc, chiar si pe cele mai de fite plaje, vei putea sa numeri pe cativa metri patrati zeci-sute de chistoace de tigari si alte urme ale urbanoizilor...

Urbanoizii sunt o specie de "primate" evoluate care sunt la infatisare ca oamenii si care traiesc in familii, triburi si metropole, foarte multi si prin capitale. Unii au obiceiuri ca ale oamenilor din lumea civilizata; folosesc din cand in cand pasta de dinti, sapunul si dusul si chiar daca uneori se imbraca cu haine de firma, ramane in urma lor de multe ori, insa, mizerie si putoare . Cand se intalnesc in triburi cu "carutele lor" moderne de multi cai putere, in general, nu le pasa de ceilalti, de nimeni si de nimic: nici de firul de iarba, nici de padure, nici izvoarele muntilor, nici de apa marii, nici de vecini, nici de batrani, nici de autoritati si nici de Dumnezeu.

Urbanoizii au stricat si strica totul in calea lor, ii strica si pe orasenii civilizati si pe taranii de la sate si ne fac de ras si de ocara si pe afara. Deci, de pe urma lor si urbanitatea si ruralitatea si Romania au de suferit .

Cand pleaca la rudele lor de pe la tara se duc cu fandoselile cosmopolite si cu naravurile orasenilor, se apuca de baut prin birturi, se fudulesc cu telefoanele lor mobile, cu ultimile "opere ale clasicilor" manelisti, cu bancuri si glume porcesti, indemnand pe taranii nostri sa se modernizeze si ei un pic, adica sa-i sminteasca cu patimile lor si pe acesti oameni cuminti, cu bun simt si cu frica de Dumnezeu, care au supravietuit in satele traditionale romanesti.

Dumnezeu sa ne fereasca de invazia si inmultirea urbanoizilor si pe noi si pe toti romanii cuminti ai neamului nostru, oriunde am trai! Sa dea Domnul sa ne inteleptim!

Urbanoizii nu sunt tarani; taranii sunt oameni adevarati, fiinte nobile ale acestui neam, din vita nobila a romanului autentic. Urbanoizii provin din zona urbana, dar ei au migrat de ici colo, de-a lungul timpului, fiind deci fiinte hibride, corcite prin incrucisarile celor mai mutante gene ale populatiilor urbanoide imprastiate pretudindeni.

Taranului roman autentic, cati vor fi ramas pe acest pamant strabun, ar trebui sa-i pupam mana si sa-i spunem sarutmana: maria ta! si iarta-ma! M-ai hranit, m-ai aparat, ai pastrat toata visteria romaneasca, gena curata, etosul, bunul simt, harnicia, credinta neamului si omenia, acum de tanguiesti ca te-au saracit, ca ti-au plecat fiii, ai plans tot timpul, iar noi orasenii, am ras, te-am batjocorit, ti-am luat in deradere si in sudalma numele...Iarta-ne!

Nu mi-am dat seama de toate acestea, nici eu, desi cele mai frumoase amintiri din copilarie le am pe cand mergeam la bunici, la tara, cum spunem...pentru ca acolo este tara, cu adevarat... la oras este patria cum spuneau comunistii, iar acum sunt cetatenii europeni, carora li s-au spalat creierele, care nu mai au identitate, care traiesc otova ca "tarani" europeni ai satului global: urbanoizii sau europanoizii.

Viata la oras aduce alienare, nicidecum la tara unde este alinare si balsam pentru suflet, unde viata este mult mai tihnita, in plan spiritual si in comunitate.

La oras suntem pe fuga, suntem grabiti, aiuriti, smintiti de atata civilizatie si zgomote de claxoane, de masini, de trenuri, de motociclete, apoi trafic nebun, apoi nebunia din supermarketuri. Acolo ametesti cu adevarat, nici nu stii la ce sa privesti mai intai, mii de culori, de produse, de haine, de chipuri, de rafturi, de preturi, ti se invart ochii in cap ca titirezii...

Apoi convietuirea la bloc, ce minunat! Traim ca puii de la Avicola, in cotet, in 39 metri patrati, 3,4,5 insi, apoi coboram seara cu liftul la refrigerare in fata blocului ca nu mai putem suporta caldura din cotet. Pai cine, Doamne iarta-ma, ne-a adus pe toti la oras? S-au depopulat satele, taranii au venit la oras, au fost urbanizati. Apoi, ne vaitam ca, granarul Europei importa cereale, ca aceasta livada minunata numita Romania nu mai cultiva fructe romanesti. Ce gustoase erau merele, perele, prunele de la bunica! Acum mancam mere unguresti, rosii turcesti, castraveti bulgaresti. Ce rusine!

Ne-am vandut tara, i-am vandut si pe tarani la schimb cu tot felul de chinezerii si europenisme. Nu sunt impotriva schimburilor comerciale sau impotriva Europei, dar ma intreb, noi mai producem ceva, noi mai vindem ceva strainilor sau doar ne vindem? Doar cumparam si ne imprumutam cu Euro de la FMI si Banca mondiala? Ce dezastru!

Stau si ma gandesc cat de fericiti vor fi fost Adam si Eva in Gradina Edenului, doar sub tutela unei singure autoritati, cea Divina! Omul a fost creat sa traiasca in mijlocul naturii, in armonie, cu pasarile, cu animalele, cu toate vietuitoarele pamantului. In paradisul terestru, omul trebuia doar sa ingrijeasca pomii raiului si sa se bucure impreuna cu Dumnezeu de toata creatia, in mijlocul naturii.

Doar la tara mai canta frumos greierii, acolo dimineata te trezeste cantatul cocosului si nu soneria ceasului electronic sau motoarele masinilor parcate sub fereastra sau cainii vagabonzi, acolo bei apa rece de la fantana, nu apa "potabila" cu gust de clor si calda de la robinet. La bloc stai cu burta la televizor pana adormi ca... La tara stai seara pe prispa sau in cerdac si admiri cerul instelat gandindu-te la Creator, sorbind in nari toata mireasma campului si linistea noptii. Acolo nu-ti e frica de hoti, la bloc ne inchidem cu iale, cu piedici si cu alarme. Si la orase se munceste si este un oarecare confort al vietii, dar tihna vietii de la tara nu o are oraseanul.

Taranul harnic si gospodar are flori in gradina, are rasaduri cu rosii si castraveti, ardei si fasole si alte bunatati si se ingrijeste sa rodeasca, sa le ude si sa se bucure de pe urma muncii sale. El traieste in armonie cu vremea, cu natura, este prins in ciclurile anotimpurilor, viata lui fiind conectata mai echilibrat la succesiunea zilelor, a noptilor la toata randuiala pe care a lasat-o bunul Dumnezeu in natura, in creatia Sa.

Ce frumoasa este viata la tara! Cat de civilizati si de cuviinciosi sunt taranii nostri, ce oameni puternici si adevarati si ce lesinati sunt majoritatea urbanoizilor, cat de obositi, stresati si tracasati sunt ei si noi toti...

Chiar, odata am auzit ca un medic psihiatru recomandase unei mame disperate pentru ca fiul ei facuse o depresie, sa lase calculatorul, televizorul si toata nebunia de la oras si sa plece la tara sa traiasca normal in ritmul vietii rurale: trezitul dimineata la rasarit de soare, culcatul la apus de soare, liniste, tihna, mancare sanatoasa si toate celelalte pe care numai acolo le mai gasim...

Ce ramane de facut? Oare se mai pot intoarce cei care au plecat de la sate, inapoi de unde au venit? Si asa ca au ramas o buna parte dintre ei someri si asteapa inutil de la Stat sa primeasca ceva.

Mai degrab iti da pamantul ceva de mancat si de baut decat Statul sau oricine altcineva...

Ar trebui sa ne gandim la viitorul si la sanatatea noastra! Sa cautam solutii si noi orasenii pentru un trai mai armonios, mai tihnit ...

Fiecare are de ales: o viata ca la tara sau o viata intre urbanoizi...


Pr. Alin-Cristian Preotu

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

După 20 de ani, coșmarul unui infirm obligat să cerșească și în Botoșani s-a terminat! (Video)

astăzi, 07:25
4

Un individ cu dublă cetățenie, română și moldovenească, este suspectat că a forțat o persoană vulnerabilă, cu infirmități grave, să cerșească timp de mai mulți ani.A fost pla...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, Episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă)

astăzi, 06:58
12

În vremea prigoanelor venite asupra creştinilor la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul celui de-al 4-lea, în cetatea Axiopolis din Dobrogea (numită astăzi Cernavodă...

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
145

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...