Sfântul Ioan Iacob, cinstit în toată Moldova

Sfântul Ioan Iacob, cinstit în toată Moldova
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va săvârşi luni, 5 august 2013, Sfânta Liturghie pe esplanada din faţa Bisericii "Sfântul Ioan Iacob" a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ.   

Sfântul Ioan Iacob va mai fi sărbătorit în mod deosebit la Botoșani, Dorohoi şi Crăiniceni, judeţul Botoşani.  

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi îşi cinsteşte ocrotitorul 

Ca în fiecare an la sărbătoarea Sf. Ioan Iacob, în data de 5 august, Seminarul Teologic din Dorohoi îşi serbează hramul de vară (cel de iarnă fiind la sărbătoarea Sf. Trei Ierarhi, patronii şcolilor teologice ortodoxe din întreaga lume 30 ianuarie), în paraclisul "Sf. Ioan Iacob" din strada Poştei nr. 14 (în spatele internatului).

Fragmente din programul manifestărilor:

Duminică 04.08.2013, ora 17:00 – lansare de carte: "Şcoala Săptămânii Patimilor" - autor Marius-Viorel GIRADĂ, în Sala Albă a Seminarului; ora 18:00 – Vecernia Mare cu Litie slujită de sobor de preoţi, răspunsurile fiind date la strană de membri ai corului "LAUDATE DOMINUM" din Iaşi;

Luni  05.08.2013, ora 7:30 - Utrenia; ora 9:15 - Sfânta Liturghie si Concert al corului "LAUDATE DOMINUM"; ora 11:45 – vernisarea mini-expoziţiei de icoane şi grafică;

Sfântul Ioan Iacob, cinstit la Crăiniceni

Ziua de 5 august va fi sărbătorită în mod deosebit de credincioşii parohiei Crăiniceni - Păltiniş, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, întrucât în această zi va fi cinstit Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. Localitatea Crăiniceni este satul natal al Sfântului Ioan Iacob, care a frecventat în copilărie actualul sfânt lăcaş închinat Sfintei Treimi. În altarul de vară al parohiei se vor oficia luni, 5 august 2013, Utrenia, Acatistul Sfântului Ioan Iacob şi Sfânta Liturghie. La final, va avea loc procesiunea de la Biserica "Sfânta Treime` la casa Sfântului Ioan Iacob. "Pe timpul desfăşurării procesiunii se vor intona cântări religioase. La casa Sfântului Ioan Iacob se vor oficia Agheazma mică şi pomenirea celor adormiţi din familia sfântului. Manifestările religioase se vor încheia cu citirea vieţii Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Aşteptăm preoţii şi credincioşii din toată ţara să vină la Crăiniceni pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan Iacob", a spus părintele Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani.  

În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei îşi serbează hramul pe 5 august mai multe lăcaşuri de închinăciune. Seara se va sluji Privegherea, iar în ziua hramului credincioşii sunt aşteptaţi la Sfânta Liturghie.  

Biserica "Sfântul Ioan Iacob" din Botosani, în sărbătoare    

Biserica "Sfântul Ioan Iacob" se află în zona industrială a oraşului Botosani, nu departe de fosta fabrică Electrocontact. "O parohie frumoasă, cu oameni credincioşi si iubitori de cele sfinte, care luptă în fiecare zi cu greutăţile si necazurile vieţii", marturiseste parintele paroh Radu Constantin Zaiț.    

Botoșănenii sunt invitați alături de enoriașii parohiei "Sfântul Ioan Iacob" din Botoșani încă de duminică, 4 august, la ora 16.30, pentru a participa la Vercernia Mare cu Litia. Împreună cu un sobor de preoți, se va citi și Acatistul Sfântului Ioan Iacob.    

Luni, pe 5 august, de ziua Hramului, Biserica "Sfântul Ioan Iacob" îi așteaptă pe credincioși de la ora 7.45, când începe Utrenia, urmată de Sfânta Liturghie, la ora 9.15.    

În cinstea Hramului Bisericii, oamenii parohiei au pregătit pentru credincioși și o masă, la care vor fi invitați participanții la slujbele din cele două zile.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
369

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
643

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
186

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...