Sfantul Ioan Iacob Hozevitul s-a nascut pe 23 iulie 1913, in satul Crainiceni - Horodistea din judetul Botosani. Ramas orfan de mama la numai sase luni si de tata la varsta de zece ani, a fost crescut de unchiul sau, Alecu Iacob.
Sfantul Ioan Iacob a intrat in obstea monahala de la Manastirea Neamt, in anul 1933. A fost primit cu bucurie de staretul Nicodim Munteanu, cel care avea sa devina al doilea patriarh al Romaniei.
A fost tuns in monahism pe 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov.
Cu aprobarea lui Nicodim Munteanu pleaca in noiembrie 1936, impreuna cu calugarii nemteni Claudiu Derevleanu si Damaschin Trofin, in Tara Sfanta. Ajuns aici, ia hotararea de a nu se mai intoarce in tara. Ceilalti doi calugari s-au reintors in manastirea de metanie. Alege sa traiasca vreme de doi ani intr-o pestera din pustiul Iordanului. Apoi ajunge la Manastirea "Sfantul Sava", unde se nevoieste timp de opt ani. In aceasta manastire, alaturi de alti cinci calugari romani, a indeplinit felurite ascultari: ingrijitor al bolnavilor, paracliser, ghid, ajutor de econom si bibliotecar.
La propunerea arhimandritului Victorin Ursache, Patriarhia noastra l-a numit pe Ioan Iacob Hozevitul egumen al Schitului Romanesc de la Iordan. Pe 14 septembrie 1947, a fost hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si va conduce Schitul Romanesc pana in anul 1952.
In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe. Aceasta manastire este situata la apus de Ierihon, pe Valea paraului Cherit din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Prorocul Ilie, in timpul prigonirii de catre regele Ahab.
In vara urmatoare se retrage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul. Aceasta pestera se gaseste in pustiul numit Ruva, pe malul stang al paraului, la vreo trei km de manastire. Intrarea in pestera era posibila numai cu ajutorul unei scari, caci ea se afla la o inaltime de sapte metri.
Pestera avea trei incaperi: prima, de vreo doisprezece metri patrati, cu o firida sapata in piatra, era locul unde se ruga, odihnea, medita sau scria poezii, Cuviosul Ioan Iacob. Printr-o scobitura in piatra se ajungea in a doua incapere, de sase metri patrati, in care pustnicul manca din putina hrana pe care i-o aducea din manastire ucenicul sau, schimonahul Ioanichie Paraiala. Alaturi se gasea a treia incapere, o "pestera" a mormintelor, locul unde erau asezate spre odihna vesnica, trupurile celor ce se nevoisera aici.
Cuviosul Iacob Ioan Hozevitul si-a cunoscut ziua cand avea sa treaca la cele vesnice, insemnand-o pe peretele pesterii. A trecut la Domnul pe 5 august 1960, la numai 47 de ani. Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan a ramas in pestera Sfanta Ana.
Dezgropat dupa doua decenii, s-a constatat ca trupul sau nu putrezise si raspandea buna mireasma.
Sfintele sale moaste au fost coborate pe 15 august din pestera Sfanta Ana si aduse spre cinstire in Manastirea "Sf. Gheorghe Hozevitul".
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.
Casa natala a Sfantului Ioan Iacob, numit si "Hozevitul", dupa locul petrecerii sale in sfinte nevointe, se afla in localitatea Horodistea, comuna Paltinis, pe Drumul National 29A, in judetul Botosani, la o distanta de numai 15 kilometri de Radauti Prut, pe drumul spre Dorohoi. Casa sfantului este astazi casa memoriala si muzeu.
In anul 1968, satul Crainiceni s-a unit cu localitatea Horodistea, iar astazi Horodistea face parte din comuna Paltinis.
Intru Tine Parinte, cu osardie s-a mantuit Cel dupa Chip, caci lasand lumea si patria Ta, ai luat Crucea lui Hristos si in Valea Iordanului Te-ai asezat, spre nevointa. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura Prea Cuvioase Parinte Ioane, Duhul Tau. Roaga-te Lui Hristos Dumnezeu sa se mantuiasca sufletele noastre!
Crainiceni - satul Sfantului Ioan Iacob de la Neamt
Satul Crainiceni are o vechime de mai bine de 500, el fiind initial asezat pe valea raului Prut. Denumirea satului vine de la acei "crainici" pe care Sfantul domnitor Stefan cel Mare i-a asezat pe dealuri inalte, pentru a da de stire cand veneau tatarii.
Satul a fost imprejmuit cu gard inalt, iar intrarea si iesirea din sat se facea numai pe o poarta mare. Din cauza unor alunecari masive de teren dar si datorita improprietaririi taranilor, satul s-a extins pe deal, de o parte si de alta a Drumului National 29A, ce leaga orasele Dorohoi si Radauti Prut.
Satul, neavand locas de cult a fost inzestrat cu biserica de lemn inchinata Sfantului Ioan Botezatorul. Din cauza alunecarilor de teren, biserica a fost mutata pe deal, pe partea dreapta a soselei nationale. Biserica, zidita din piatra, este masiva avand numerosi contraforti la exterior, si o turla deasupra naosului. Este compartimentata in pronaos, naos si altar. Altarul, la miazanoapte si la miazazi are proscomidiarul si diaconiconul scobite in zid. Catapeteasma bisericii este din lemn de brad cu pictura in ulei.
Biserica in forma actuala a fost sfintita in anul 1931, cu hramul Sfanta Treime, prin osardia preotului paroh Aristotel Popescu, cu ajutorul localnicilor. Biserica este lipsita de pistura murala, cu exceptia boltei. Clopotnita bisericii se afla la exterior, la poarta, fiind refacuta prin efortul localnicilor, in anul 1984.
Imnul românesc
(Din pragul anului 1956)
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi armă sfântă-n mâini.
In rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!
Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul "Maicii voastre"
Celei duhovniceşti!
In pavăza credintii
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.
Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.
Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
In “plaiul cel dorit.
De somnul nesimtirii
Să nu mai dormitaţi,
Că "zorii mântuirii"
Se-arată la Carpaţi.
Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!
Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!
Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!
De vom păzi unirea
Şi "Crezul din strămoşi",
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!
In scumpa noastră tară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.
Din groapa stricăciunii,
Săpată de "tiran",
Se va scula cu slavă
"Răsadul lui Traian".
Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!
