Jurnalul poate fi considerat o operă durabilă, ceea ce reprezintă aproape o contradicţie în termeni, atâta timp cât jurnalul consemnează efemerul. În principiu, rostul lui este acela de a ajuta memoria: a nota ce se petrece cu tine şi în jurul tău sau ce îţi trece fugar prin minte, fie din preocupare de tine, fie pentru a afla mai târziu ce ai uitat. Jurnalul aparţine unei jurnalistici de uz propriu.

Devenit carte, Porunca lui Neptun se citeşte în acelaşi spirit, şi sinonimia jurnal-ziar nu e întâmplătoare, autorul fiind jurnalist. Jurnalul se citeşte la fel ca ziarul, cu un interes mai aprins decât o carte de literatură, fiindcă, la fel ca ziarul, cuprinde numai noutăţi, numai informaţii ce stârnesc curiozitate, făcându-te să afli ceea ce altfel n-ai putea şti. Meditativ, autoironic, confesiv, elegant, rafinat, discret – iată doar câteva dintre adjectivele ce pot caracteriza, pe rând, stilul - tonul - protagonistul. Alcătuit din adevărate colaje ale memoriei, volumul lui Dumitru Ivan este imposibil de rezumat.

Tema personajului fascinat de călătorie domină cartea lui Dumitru Ivan, Porunca lui Neptun. La prima lectură avem un jurnal care se întinde pe zeci de ani, ce cuprinde însemnări şi întâmplări din viaţa autorului, începând cu adolescenţa şi până într-un moment foarte apropiat de cel actual, când simte lipsa prietenului din adolescenţă, plecat în lumea celor drepţi.

Perioada este acoperită atât cu informaţii generice despre perioada de dinainte de anul 1989 şi după acest an de referinţă al istoriei noastre contemporane, cât şi cu relatări intime, fie impresii referitoare la cei din jur, fie gândurile despre propria persoană, toate relatate în contextul drumului urmat. Personajul este în continuă mişcare prin lume şi prin viaţă: oraşul Cernăuţi, deplasarea la Novi Sad, în "turul ţărilor socialiste", excepţie făcând Austria, drumul spre oraşul Turnului Eiffel, apoi în spaţiul mediteranean şi, în sfârşit, întoarcerea la "altarul iubirii", Schitul Balş, în noaptea Învierii.

Privit în esenţă însă, autorul se foloseşte de aceste pagini pentru a face literatură. Fie că vorbim despre colaje din viaţa reală sau  de notaţii intime, toate au un numitor comun: dorinţa autorului de a scrie despre sine, însă într-o manieră literaturizată, sub semnul îndemnului-metaforă atribuit Zeului Neptun: "Fii tare!".

Dumitru Ivan poate fi considerat un autor care se integrează unui nou tip de literatură format din amestecul registrului confesiv, aparent autentic, cu tiparul structurii fragmentare şi cu plasarea în prim plan a unui personaj care stârneşte interesul. 

Prof.  Ana-Maria Loghin