Nu am mai scris o scrisoare de foarte mulţi ani! Poate şi pentru că şi eu sunt de foarte mulţi ani pe pământ.

Pă­rinţii mi-au murit de mult. Nu mai sunt "copilul" nimă­nui, decât al lui Dumnezeu! El mi-a dat o viaţă frumoasă, împlinită şi cu multe satisfacţii. Durerea cea mare a fost când fiica mea, cu un copil de 5 ani, a divorţat. A venit acasă cu copilul. Şi-a văzut de serviciu, a făcut o fa­cul­tate, nu s-a recăsătorit, şi viaţa ei s-a învârtit în jurul "soarelui" ei - băiatul.

Timpul a trecut şi copilul are azi 20 ani. La 18 ani, în timpul liceului, în clasa XII-a, s-a apucat de etnobo­tanice. Aşa i s-a dat viaţa peste cap. Exa­menul cel mai important la vârsta aceea, bacalaurea­tul, nu l-a luat! A rămas acasă: făcea scandaluri, îi tre­buiau bani, bani, foarte mulţi bani. Nu am îndrăznit să-l inter­năm la dezintoxicare de frica unui accident nedorit. A­tunci, pentru că la necaz îţi aduci aminte de Dumnezeu, am început să mă rog la Măicuţa Domnului, la Hristos, fiul lui Dum­nezeu, şi să-l rog pe Sfântul Nectarie să se roage pentru noi! Am citit Psaltirea, Canonul de po­căinţă către Domnul Iisus Hristos şi Acatistul Sfântului Nectarie şi toată viaţa lui.

M-am rugat din tot sufletul, cu lacrimi fierbinţi, de du­rere, să se lase de droguri şi să-şi găsească un serviciu.

Rugăciunile mi-au fost ascultate şi, încet, în­cet, a luat-o pe drumul cel bun. Sim­ţeam cum mă ajută în rugă­ciuni Sfântul Nec­tarie: era cu mi­ne me­reu, ştia ce-l rog şi El ruga pe Măi­cuţa Dom­nului şi pe Iisus să se uite spre casa noastră.

A venit şi ziua când a înce­put serviciul! Este mun­ci­tor, serios, s-a maturizat datorită co­legilor cu care mun­ceşte şi, în primul rând, al patronilor - soţ şi soţie - care au înţelegere şi dragoste. Acum ştiu că Dum­nezeu îi pune în braţe o pâine fiecărui copil care se naşte.

Continui să citesc cărţile sfinte şi să mă rog şi să mul­ţumesc cu lacrimi fierbinţi Maicii Domnului, lui Iisus Hristos şi Sfântului Nectarie, că Dumnezeu nu ne-a uitat şi a adus liniştea şi în casa noastră.

Să ne rugăm tot timpul şi să încercăm să facem mai mult bine semenilor noştri, care poate au inima grea de supărare.

Despre Sfântul Nectarie am citit prima dată în "Formula AS", şi de atunci am senzaţia că este cu mine, la bine şi la rău! Îi ştiu minunile, dar cea mai mare mi se pare că a făcut-o cu nepotul meu. Când aprindeţi o lumâ­nare, gândiţi-vă şi la Sfântul Nectarie. Nu putem să ajun­gem la Eghina, la mor­mânt, dar să ne gândim că el este cu noi peste tot.

(ELENA, Formula AS)

CITEȘTE ȘI: "INEDIT: Argumente pentru revenirea în patrimoniul orașului a CELEI MAI VECHI case d..."