Drum. Diana Ligi, regizor. De unde vine Diana și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format regizorul de astăzi?
Diana vine din Botoșani și Diana vine dintr-o mare nevoie de exprimare. Nu știu sigur dacă aș putea să îți spun încotro vreau să mă îndrept, pentru că am învățat de-a lungul timpului că planurile sunt înșelătoare, dar ce știu sigur, este că vreau să îmi fac meseria cum pot eu mai bine și că acest moment al vieții mele cam despre asta vorbește. Eu am început să fac teatru încă de mică, de fapt, dacă stau bine să mă gândesc, primul spectacol pe care l-am făcut (scris, regizat, jucat – un fel de Sergiu Nicolaescu al teatrului pentru părinți) a fost în clasa a 3-a, la serbarea de Crăciun, un spectacol despre Crăciun, evident. Mai târziu, am intrat în trupa de teatru a liceului, Atelierul de Teatru, coordonată de Lenuș Moraru, care m-a lăsat și m-a încurajat să fac două spectacole și de acolo, drumul spre devenire a fost oarecum previzibil. De menționat ar mai fi faptul că tatăl meu și bunica mea sunt actori, deci am crescut prin teatrele din Botoșani (da, avem două, unul pentru copii, mai nou tineret, și unul dramatic), trebuie să fi contribuit și asta.
Spectacole. Să mergem și mai departe. Ce spectacole ați făcut în stagiunea trecută și ce urmează de la toamnă? Unde să vină publicul spectator să vadă ceva de Diana, apetitul odată deschis după citirea interviului?
Eu sunt încă la început de drum și nu pot să zic că am un palmares impresionant. Stagiunea trecută am scos spectacolul de disertație „Ivona, Principesa Burgundiei”, de Witold Gombrowicz, în cadrul UNATC, pe care sper ca în această stagiune să îl vedem la TNB, la Sala Mică. Restul proiectelor sunt încă în discuții, și pentru că eu sunt destul de superstițioasă, până când nu este nimic sigur, prefer să nu vorbesc.
Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
Nu m-am gândit activ la partea asta, dar cred că la un punct mi-aș dori să încerc și filmul, și în mod cert, dacă mi se va ivi vreodată ocazia, nu voi spune nu. Eu nici în teatru nu sunt o mare fană a realismului, iar filmul mi se pare un drum deja bătătorit când vine vorba de fantezie extremă, așa că probabil de asta aș vrea să încerc.
Țara. Ce relație are Diana cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Mie îmi place aici, mi se pare țara tuturor extremelor și revoltelor, deci un spațiu care te obligă să fii creativ. Când eram în facultate, am făcut un exercițiu unde ieșeam pe stradă și urmăream oameni. Era minunat să vezi că la aceeași coadă la covrigi stăteau oameni îmbrăcați în costume scumpe și oameni cu hainele rupte (și nu pentru că așa era la modă). Mie mi se pare că peste tot în lume sunt probleme și automat noi credem că o ducem cel mai prost, pentru că este în imediata noastră apropiere, dar atunci când spui ca afară este mai bine, nu e ceva sigur, e ceva ce doar ai auzit de la vecini și vecinilor le place să își plângă de milă. Nu este pentru toți la fel, și faptul că poate câștigi mai mulți bani, nu înseamnă în mod obligatoriu „mai bine”. România ar trebui să se mai relaxeze un pic. Suntem o țară mică, cu multe resurse, dar pe care nu știm să le folosim, și pentru că noi credem că tot restul lumii are ceva cu noi, avem mentalități încrâncenate. Oamenii ar trebui să fie mai buni unii cu alții și să nu se mai înjure gratuit dacă se ating, din greșeală, în magazin. Cât despre umanitate, ea s-a îndreptat într-o direcție greșită din momentul în care totul a devenit un bun vandabil. Așa funcționează societatea și e de înțeles, dar faptul că noi, ca oameni, avem impresia că e dreptul nostru să fim răi, asta nu mai e de înțeles.
(...)
Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.
Nu simt că e locul meu să dau o povață pentru cei care vin din urmă, dar în general, un sfat din ce am învățat eu până în acest moment, ar fi ca toată lumea să își țină ochii deschiși și să pună multe întrebări. Din punctul meu de vedere, arta (și teatrul în special) se face cu întrebări și cu lungile căutări de răspunsuri. Mulțumesc și eu!
Citeste integral pe viitorulromaniei.ro articolul semnat de Andrei Crăciun...