Astăzi este zi de bucurie pentru tot creştinul ortodox: prăznuim pe marii voievozi Mihail şi Gavriil, dimpreună cu toate ostile îngereşti.
In Simbolul credinţei, chiar de la început grăim aşa: „Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor." Adică mărturisim că Dumnezeu a făcut lumea cea văzută şi cea nevăzută. Lumea cea nevăzută sunt sfinţii îngeri, pentru cinstea cărora ne-am adunat astăzi; sunt slugile cele credincioase ale lui Dumnezeu, lăudătorii slavei lui Dumnezeu, sunt păzitorii şi povăţuitorii noştri, însoţitorii şi rugătorii noştri.
Pentru ochii noştri trupeşti, ei sunt o lume nevăzută; dar din cuvintele lui Dumnezeu, din învăţătura Bisericii noastre, ştim multe lucruri despre dânşii: că locuiesc în cer precum şi printre oameni şi că adeseori s-au arătat oamenilor în chip văzut, când Dumnezeu a găsit de bine să facă pe îngeri vestitori ai voii Sale oamenilor şi crainici ai adevărurilor dumnezeieşti.
Aşa cum grăiesc Sfintele Evanghelii, atât începutul cât şi sfârşitul lucrării pământeşti a Domnului nostru Iisus Hristos, sunt legate de arătarea îngerilor în lume.
Astfel, când s-a plinit vremea ca Fiul lui Dumnezeu să ia trup omenesc pentru mântuirea noastră, într-o colibă sărăcăcioasă din Nazaret, unde trăia Fecioara Măria, a intrat arhanghelul Gavriil şi împlinind porunca lui Dumnezeu, i-a dat de veste despre naşterea dintr-însa a Mântuitorului lumii numind-o „Binecuvântată între femei."
Când Iosif, logodnicul Fecioarei Măria, s-a tulburat văzând pe Fecioara că se pregăteşte să fie Mamă şi nu ştia cum să înţeleagă aceasta, căci încă nu i se descoperise taina naşterii Fiului lui Dumnezeu, atunci îngerul i-a grăit în vis: „Nu te teme a lua pe Măria, femeia ta, căci ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt." In noaptea cea binecuvântată a naşterii Domnului pe pământ, îngerul s-a arătat păstorilor din apropierea Bethleemului şi le-a dat de ştire: „Vă vestesc bucurie mare, că astăzi S-a născut Mântuitorul, Hristos Domnul." Şi tot atunci, spune Sfânta Evanghelie, s-a arătat mulţime mare de îngeri cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire."
Nu după multe zile, tot îngerul îi porunceşte lui Iosif în vis să ia Pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt, iar după moartea lui Irod, iarăşi îngerul îi spune lui Iosif în vis: „Scoală-te şi ia Pruncul şi pe Mama lui şi mergi în pământul lui Israil, că a murit cel ce căuta sufletul Pruncului."
Se apropiaseră ceasurile din urmă ale vieţii pământeşti a Domnului nostru Iisus Hristos, în ajunul morţii Sale pe Cruce, El S-a rugat în grădina Ghetsimani până la asudare cu sânge şi atunci I s-a arătat un înger, care L-a întărit în aceste nespuse suferinţe.
A venit a doua noapte binecuvântată şi luminată, când Domnul, ca un puternic şi biruitor al morţii, a înviat din morţi. Când femeile mironosiţe foarte de dimineaţă au venit la mormânt, au văzut pe îngerul vestitor al învierii: „Nu vă temeţi le-a spus, că Iisus cel răstignit nu este aici, ci S-a sculat precum a zis."
După 40 de zile, când Domnul Hristos Cel înviat, S-a înălţat la Ceruri de pe culmea muntelui Măslinilor, doi îngeri s-au arătat ucenicilor, care se uitau cu uimire şi mâhnire după învăţătorul iubit şi le-au zis: „De ce staţi uitându-vă la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la Cer, tot aşa va veni, cum L-aţi văzut ducându-Se la Cer" (Faptele Apostolilor 1, 11).
Iată, vedeţi de câte ori îngerii s-au arătat pe faţă oamenilor, când trebuia să le descopere voia lui Dumnezeu, să-i întărească şi să-i îmbărbăteze?
De atunci au trecut multe veacuri. La sfintele slujbe la care noi ne adunăm în biserică, auziţi cum se cântă: „Acum puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc." Iar în altă cântare, Biserica grăieşte: „Ca pe împăratul tuturor primind, pe Cel nevăzut înconjurat de cetele îngereşti." Ce ne spun aceste cântări? Ele ne învaţă că îngerii în chip nevăzut sunt de faţă împreună cu noi la sfintele slujbe şi iau parte la rugăciunile noastre. Zi şi noapte, puterile îngereşti înconjoară tronul Domnului în Ceruri şi-L proslăvesc cu cântări dumnezeieşti; dar ei se află şi lângă altarele pământeşti ale bisericilor noastre. Puzderie de sfinţi îngeri înconjură sfântul Potir, când preotul se arată cu el în faţa uşilor împărăteşti, de vreme ce în acest Potir se află însuşi Domnul, cu dumnezeiescul său Trup şi cu Sângele Său cel dătător de viaţă. Ingerii sunt de faţă în biserică în timpul sfintelor slujbe nu numai pentru preamărirea Domnului, ci ca să ne întărească în slabele noastre rugăciuni şi să ducă cererile şi suspinele noastre la tronul lui Dumnezeu. Noi suntem prea păcătoşi şi întinaţi cu inima ca să vedem această şedere a îngerilor în biserică, dar au fost sfinţi curaţi cu inima, care au văzut acest lucru. Aşa Sfântul Andrei cel nebun pentru Hrisţos, care a trăit în veacul al X-lea şi a văzut în văzduh în timpul unei privegheri de noapte în biserica Vlahernei din Constantinopol pe Maica Domnului înconjurată de sfinţi şi de o mare mulţime de îngeri.
La fiecare dumnezeiască slujbă auziţi această cerere: „înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem." In această ectenie, cerem lui Dumnezeu să nu depărteze de la noi pe îngerul păzitor. Căci ştiţi doar că fiecăruia dintre noi Domnul ne-a dat la botez un înger păzitor, ca să ne fie îndreptător credincios şi păzitor al sufletelor şi trupurilor noastre.
Aţi auzit de asemenea cuvintele proorocului David din Psalmul 90: „A poruncit îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale." Prin aceste cuvinte noi mărturisim credinţa că pe noi ne păzesc sfinţii îngeri. Tot ce este în noi bun, curat, luminat, orice gând frumos, orice mişcare bună a inimii; rugăciunea, pocăinţa, faptele bune, toate acestea se nasc în noi şi se înfăptuiesc din îndemnul îngerului păzitor. Lucrând prin cugetul şi inima noastră, el ne ajută în lupta cu ispitele, el ne dă fiori înainte de căderea în păcate grele. Dacă nu ascultăm de glasul lui şi cădem în păcate, el se depărtează de noi, plânge şi se roagă pentru noi la Dumnezeu, ca să ne rabde şi să întârzie cu dreapta Lui pedeapsă; în acelaşi timp nu încetează să bată la uşa cugetului nostru cu gândul trezirii la pocăinţă. Acelaşi Sfânt Andrei nebun pentru Hristos a văzut odată pe îngerul păzitor al unui bogat, care murise în păcate grele, că plângea aşa de tare pentru cel mort, cum nu văzuse niciodată vreun om plângând aşa.
Ştim iarăşi, precum ne învaţă Biserica noastră, că îngerul păzitor se va înfăţişa fiecăruia dintre noi în clipa morţii, când sufletul se va desparte de trup şi de vom fi avut viaţă curată ne va însoţi la Dumnezeu pentru închinare în ziua a treia, a noua şi a patruzecea după răposare şi nu ne va părăsi toată vieţuirea noastră de dincolo de mormânt.
O, ştim că vom vedea îngeri şi în cea din urmă zi a lumii acesteia, în ziua înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu, „când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El şi va şedea pe scaunul slavei Sale." Am auzit şi din pilda Evangheliei de astăzi, că „la vremea secerişului, Domnul va zice secerători-lor: pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca să o ardem." Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Cât de cumplit este să faci parte din aceste neghine, care vor fi aruncate în văpaia focului! Iar cât de dulci cuvinte auzim în această pildă pentru adevăraţii fii ai lui Dumnezeu: „Iar grâul să-l strângeţi în jitniţa Mea." Câtă fericire îi aşteaptă pe cei pe care Domnul îi aseamănă cu grâul: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor."
Iată, vedeţi, binecredincioşi creştini, că tot ce ni s-a descoperit prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin învăţătura credinţei noastre despre îngeri, totul ne grăieşte despre cea mai sfântă îndatorire a noastră, despre veşnica noastră mântuire, , căci pentru slujirea acestei mântuiri ne-a dat Dumnezeu pe sfinţii îngeri. Deci în ostenelile noastre pentru lucrarea mântuirii noastre nu suntem singuri, în calea spre împărăţia Cerească. Cu noi sunt sfinţii îngeri, nevăzuţii noştri povăţuitori şi ajutători în această lucrare sfântă, păzindu-ne de toate nenorocirile, de suferinţe, de moarte năprasnică, de ispite, de căderi în păcate şi de mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra noastră. Scurt vorbind, sfinţii îngeri ne cheamă la mântuirea sufletelor noastre, ţinând în noi aducerea aminte de acest scop şi de răsplata pentru toate ostenelile noastre şi dându-ne ajutor pe această cale. Cât de mare este ajutorul sfinţilor îngeri pentru mântuirea sufletului nostru veţi înţelege şi din istorisirea ce urmează.
In vechea cetate a Cartaginei din Africa trăia odată un guvernator, care făcea multe fapte bune. S-a întâmplat însă, din lucrarea diavolului, că acesta a căzut în păcatul desfrânării şi nu multă vreme după păcat s-a îmbolnăvit şi a murit, nepocăit de păcatul său. La trei zile după ce l-au prohodit şi l-au îngropat, s-a auzit glas din groapă strigând: „Miluiţi-mă! Miluiţi-mă!" Şi dacă l-au dezgropat, l-au găsit viu în sicriu. Şi l-au întrebat rudeniile ce a văzut iar el multă vreme nu a putut scoate un cuvânt, ci numai plângea cu amar. Abia după trei zilei i s-a dezlegat limba şi a început a grăi: „Când am murit eu", zise el, „au venit la mine nişte arapi aşa de negri şi de cumpliţi încât văzându-i sufletul meu se spăimânta şi se cutremura, în acea spaimă fiind eu, au venit doi tineri frumoşi şi îndată sufletul meu a sărit în mâinile lor. Şi cum zburam şi ne duceam în sus, am trecut pe la vămile văzduhului, unde eram întrebaţi pentru tot felul de păcate: minciună, nedreptate, ucidere şi altele. Iar tinerii aceia care mă duceau aveau faptele mele cele bune ca un fel de vistierie, din care puneau în cumpănă împotriva păcatelor mele, pe care le aduceau duhurile cele viclene. Şi abia m-au răscumpărat. Dar când am ajuns la vama desfrânării, m-au apucat acei arapi groaznici zicând: «Acesta este al nostru, pentru că l-a apucat moartea nepocăit de păcatul desfrânării.» Atunci îngerii m-au lăsat şi m-au apucat acei arapi cu mare bucurie şi m-au tras jos bătându-mă până în temniţele iadului, unde era mare mulţime de suflete, care se munceau şi strigau: «Vai de noi, vai de noi!» Şi nu avea cine să le ajute. Şi au început să mă muncească şi pe mine împreună cu ei. Şi când strigam eu şi mă chinuiam, am văzut deodată pe cei doi tineri şi am început a mă ruga către ei să mă scoată din acele munci, ca să mă pocăiesc. Dar ei mi-au răspuns: «In zadar te trudeşti a te ruga, căci de aici nimeni nu poate ieşi până la învierea a toată lumea.» Mai pe urmă însă li s-a făcu milă de mine şi m-au întors iar în trup şi aşa am început a striga din groapă."
Povestind acestea cel înviat, nu a contenit a plânge şi vreme de 40 de zile nimic nu a gustat, ci numai umbla pe la biserici şi grăia: „Amar de cei ce nu se pocăiesc." Iar după 40 de zile iarăşi a murit.
Cei doi tineri care s-au arătat celui mort nu sunt alţii decât sfinţii îngeri, care însoţesc sufletul omului până la Dumnezeu.
Auzind şi noi acestea, fraţi creştini, cât suntem încă în viaţă pe pământ, să cădem înaintea lui Dumnezeu şi să cerem cu căldură ajutor pentru izbăvire de păcate şi iertare pentru păcatele făcute. Şi să lucrăm pentru mântuirea sufletelor noastre, înfrumuseţându-le cu podoaba faptelor bune, care se ţese din smerenie, din răbdare, din fapte de iubire, din iertarea aproapelui, din fapte de milostenie şi din răbdarea necazurilor, a lipsurilor şi a suferinţelor, crezând nestrămutat în cuvântul Domnului că „cine va răbda până în sfârşit, acela se va mântui." Iar pe apărătorii noştri şi păzitorii vieţii noastre, pe sfinţii îngeri, să-i rugăm să ne întărească pe această cale. Că nu este lucru mai înfricoşat ca pieirea veşnică a sufletului şi nimic mai scump decât moştenirea veşnicei împărăţii, de care pe toţi să ne învrednicească prea Milostivul Dumnezeu, cu rugăciunile şi cu ajutorul sfinţilor Săi îngeri. Amin.
Nota: 1. După Mitropolitul N. Crutiţchi şi Cazania lui Varlaam.
Parintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantina