"Povestiri de buzunar" va asteapta, duminica, la Teatrul Vasilache!

"Povestiri de buzunar" va asteapta, duminica, la Teatrul Vasilache!
Chiar daca va onora invitatia din partea Teatrului Tandarica din Bucuresti, de a participa la un festival international care se desfasoara in acest weekend in Capitala Romaniei, Teatrul pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani are grija ca micutii spectatori ramasi acasa sa fie intampinati cum se cuvine, pentru duminica fiind programat spectacolul "Povestiri de buzunar", la orele 11.00 si 12.30.

"Sunt patru anotimpuri. Sunt patru povestioare pline de haz, inspirate din Lumea celor care nu cuvântă, a lui Emil Gârleanu. Voi, părinţi, prea ocupaţi, prea stresaţi de problemele vieţii, nu aveţi timp să mai şi observaţi cu atenţie ce se întâmplă în lumea necuvântătoare ce ne înconjoară, aşa că însoţiţi-i pe cei mici să vadă povestirile de buzunar", este invitaţia regizorului Valentin Dobrescu.

Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, aranjamentul muzical îi aparţine lui Constantin Panaite. "Domnul Poveste", interpretat de actorul Valentin Ligi, scoate din buzunare poveşti pentru a le spune spectatorilor…, dar nu va reuşi fără cele trei ajutoare: actriţele Ibica Leonte, Aurica Dobrescu şi Dana Bucataru.

"Spectacolul este interactiv, de aceea copiii vor participa din sala la aventurile personajelor de pe scena. Cei mai norocosi vor si dansa in scena alaturi de actori", mentioneaza Mihaela Nistorica, director adjunct al Teatrului Vasilache.

Totodata, copiii sunt anuntati ca mai este putin pana la finala concursului "Deseneaza spectacolul".

"Pe 20 decembrie vom premia cele mai frumoase desene si pe cei mai fideli copii desenatori. Duminica, la Teatrul Vasilache, Domnul Poveste asteapta sa rasplateasca toti copiii care au realizat desenele de la spectacolul "Daruiti copiilor ingeri" cu invitatii la teatru si taloane cu 3 ore gratuite la spatiul de joaca din Tratoria, Kids Kafe", a incheiat directorul adjunct al Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD-iștii din Botoșani și-au depus candidaturile pentru Primărie și Consiliu Local! Cosmin Andrei: „Mi-au cerut să candidez în continuare” (foto, video)

astăzi, 18:49
7

Cosmin Andrei, primarul în funcție al municipiului Botoșani, și-a depus candidatura pentru Primăria Botoșani. Tot astăzi a fost depusă și lista de candidați pentru consilieri municipali...

Patru posturi de subofițer scoase la concurs din sursă externă de ISU Botoșani!

astăzi, 18:00
36

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a scos la concurs patru posturi de subofițer, prin încadrare directă.Posturile sunt:-&nb...

Marcel Ciolacu îi jignește pe moldoveni: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!” (Video)

astăzi, 15:43
365

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor.Iată comunicatul de presă remis astăzi, 26 aprilie:”Pentru jign...