Premiile acordate la Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, Rogojești 2017! FOTO

Premiile acordate la Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, Rogojești 2017! FOTO

Sâmbată, 25 martie 2017, a avut loc deschiderea oficială a Festivalului-Concurs de Ouă Încondeiate, Ediţia a IV- a  şi a debutat cu secţiunea adulţilor.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani împreună cu Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Rogojeşti s-au bucurat de prezenţa meşterilor populari din Falcău, Brodina, Fundu Moldovei, Ulma, Coşna, Dorna Candrenilor, Radauţi, Bucecea, Vlădeni şi Rogojeşti.

Manifestarea a început cu Slujba de binecuvântare oficiată de Preotul Paroh Ioan Flaviu Rus şi a continuat cu salutul de bun venit adresat de către doamna Cornelia Ciobanu, manager al instituţiei, tuturor participanţilor, în prezenţa domnului Danuţ Huţu,director al Direcţiei Pentru Cultură şi al primarului comunei Mihăileni – domnul Laurenţiu Barbacariu.

Referentul etnograf al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – prof.Margareta Mihalache a vorbit despre importanţa acestui proiect implementat acum câţiva ani care a beneficiat de un sprijin real din partea Preotului Paroh Ioan Flaviu Rus şi a meşterei populare Iuliana Celica Nistor, încheind alocuţiunea prin prezentarea conotaţiilor diverse legate de simbolul propriu-zis al Festivalului: oul închistrit sau încondeiat.

Ambele secţiuni (adulţi şi copii) s-au derulat cu succes şi s-a putut concluziona atât de organizatori, cât şi de vizitatori că această ediţie a fost una reuşită deoarece meşterii populari au excelat în tehnica abordată, în tematica şi motivele scrise pe ouă, dar şi printr-o cromatică armonios îmbinată. (Margareta Mihalache, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani)

La sfârşitul concursului s-au acordat următoarele premii şi menţiuni:

SECŢIUNEA ADULŢI

Trofeul Festivalului-Concurs de Ouă Încondeiate, Ediţia a IV-a, Rogojeşti – Ursulean Maria (Bucecea)
Premiul I – Omania Paula (Brodina)
Premiul al II-lea – Omania Vasilena (Falcău)
Premiul al III-lea – Doroftei Silvia (Fundu Moldovei) şi Serediuc Adina Luisa (Brodina)
Menţiuni: - Petraşciuc Dorina (Rogojeşti)
Bohaiciuc Elena (Rogojeşti)
Fundiur Victoria (Rădauţi)
Lupu Angela (Rogojeşti)

SECŢIUNEA COPII (două categorii de vârstă)

Premiul I – Ursulean Sânziana (Bucecea)
Premiul al II-lea- Mihăilescu Mădălina (Rogojeşti)
Premiul al III-lea – Amăriuţei Antonia (Bucecea)
Menţiuni: - Omania Andreea Elena (Brodina)
Condurache Cristiana (Bucecea)
Fercalo Tiberiu (Rogojeşti)
Costil Cristian (Ulma)

Premiul I – Serediuc Ioana Mihaela (Brodina)
Premiul al II-lea – Chilăraşu Florentina (Vlădeni)
Premiul al III-lea – Biliuţă Ramona (Bucecea) şi Constantin Ana Maria (Vlădeni)
Menţiuni: - Leucă Bianca (Rogojeşti)
Dobenciuc Laura (Rogojeşti)
Cerepaniuc Alina (Rogojeşti)
Vatamaniuc Diana (Vlădeni)




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vești sumbre pentru bugetari: din ianuarie anul viitor revine impozitarea progresivă!

Luni, 18 Martie 2024
289

Salariile bugetarilor ar putea îngheța pentru a reduce cheltuielile. Mai mult, anunță Marcel Boloș, ministrul de finanțe, impozitarea progresivă ar putea fi implementată în Rom&acir...

Mama lui Ayan, mesaj emoționant către comunitate: ”Este pentru prima dată când mă mândresc ca sunt româncă!”

Luni, 18 Martie 2024
5355

Ayan locuia la Tudora, cu bunicii, iar părinții munceau în Londra. Duminică, o veste cruntă i-a năucit: copilul lor nu era de găsit.Au urmat mai bine de 24 de ore de căutări, cu o mo...

Patru tineri din Botoșani, deținători de droguri, depistați și sancționați de jandarmi!

Luni, 18 Martie 2024
211

La finalul săptămânii trecute, în urma acțiunilor executate de jandarmii botoșăneni împreună cu Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani î...