Mihai Ursachi, un botoşănean cu mamă ipoteşteancă, fost elev al "Laurianului", student la 16 ani, arestat de comunişti. Primul laureat al Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Omnia, decernat la Botoşani. Unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimul secol.
Născut pe 17 februarie 1941 la Strunga, în Iaşi ("Pe vremea aceea, băile Strunga erau renumite pentru calitătile lor. Multe sotii de ofiteri mergeau să nască acolo", mărturisea poetul într-un interviu).
După absolvirea Liceului "August Treboniu Laurian" din Botoşani, în 1957, devine, la numai şaisprezece ani, student al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi.
În 1961 este arestat, din motive politice, şi condamnat la patru ani de temniţă grea. În 1964, pe baza decretului de amnistie, părăseşte închisoarea Jilava. Între 1965-1970 urmează cursurile Facultăţii de Germanistică a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, pe care o termină, ca şef de promoţie, cu o teză despre Christian Morgenstern. În 1981, folosind prilejul unei călătorii în Statele Unite, rămâne în această ţară. Lucrează ca asistent la Universitatea Statului Texas (1981-1986) şi, în continuare, ca lector la Universitatea Statului California (1986-1990).
Între 1982-1986 îşi pregăteşte şi îşi susţine doctoratul, cu o lucrare despre raporturile dintre filosofia lui Martin Heidegger şi poezia lui Paul Celan.
Revine în ţară în 1990, este pentru scurt timp directorul Teatrului Naţional din Iaşi. După 1996 predă cursuri la Facultatea de Litere a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi în calitate de profesor asociat. Moare la 63 de ani, în noaptea de 9 spre 10 martie 2004, din cauza unui cancer pulmonar nedescoperit la timp.
Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în faţa lumii, a trecerii vremii şi a Poemului de purpură
Acesta e autorul: el duce pe umăr un crin ca pe-o puşcă.
Astfel înarmat, tot ce există îl muşcă
Adeseori spune:
"o, slăbiciune
numele tău este artă"
Fiind deci atât de ridicul şi slab, întreprinderea lui e deşartă,
întocmai ca a zidarului, fratele său,
care a vrut să clădească o piramidă-n Ţicău.
Dar mai cu seamă,
ora îi pare târzie, şi mult îi e teamă
că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste.
Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste.
(Mihai Ursachi, 1979)
Redăm câteva fragmente dintr-un interviu oferit de Mihai Ursachi, in anul 2001, revistei ieşene Convorbiri literare, în care Magistrul vorbeşte despre familia sa, dar şi despre foştii dascăli din Liceul "Laurian".
Cassian Maria SPIRIDON: Domnule Mihai Ursachi, desi născut la Strunga-Iasi, în fapt sînteti botosănean. Explicati misterul.
Mihai URSACHI: Pe vremea aceea, băile Strunga erau renumite pentru calitătile lor. Multe sotii de ofiteri mergeau să nască acolo. Dar nu am avut si nu avem nici proprietăti, nici rude în acea frumoasă localitate balneară.
-Cîteva cuvinte despre părintii d-voastră si de unde erau de loc.
-Răspund cu plăcere. Doamna Virginia Ursachi, primul nume Lozneanu, mama mea, este originară din satul Ipotesti, de lîngă Botosani. Tatăl meu, pe care îl chema ca si pe mine, Mihai Ursachi, era din satul Hîndresti, comuna Oteleni, judetul Roman.
-Ati copilărit în apropierea Ipotestilor. Narati cîteva întîmplări din acei ani.
-Da, de multe ori plecam din Botosani către satul bunicilor si al mamei, împreună cu fratele meu si cu alti colegi de la Liceul "Laurian", oprindu-ne adeseori la iazul Răutu, unde ne scăldam. Iazul era frumos, cu maluri verzi si înalte, iar pe apă cresteau chiar nuferi galbeni. Broastele vociferau.
-Care v-au fost dascălii ce merită amintiti, din timpul liceului, ce l-ati urmat la celebrul "August Treboniu Laurian" din Botosani?
-Învătătoarea Peruscă, dirigintii Chichifoi, Valvaric, Andries, d-ra Merescu, refugiată din Basarabia si care a fost "ridicată" odată cu ceilalti basarabeni, d-ra Petrovanu la chimie (liceul dispunea de un laborator modern de chimie, mostenit din perioada interbelică), la fizică aveam pe profesorul Heimer care nu se întelegea prea bine cu Chichifoi si Valvaric. În 1958 sectorul românesc (nationalist) al corpului didactic si mai multi elevi au fost arestati si dusi în închisorile si lagărele comuniste. A fost o arestare în masă. Mai tîrziu am întîlnit multi dintre ei prin închisori si lagăre. Dar, din fericire, la data arestărilor eu mă aflam deja la Iasi, studiind Filosofia. Dintre profesorii de la Iasi voi evoca pe marele psiholog Vasile Pavelcu, filosoful Ernst Stere, prof. Stela Teodorescu.
-La Universitatea ieseană "Al.I. Cuza" ati urmat Filosofia, dar si Filologia germanică. Le-ati finalizat pe-amîndouă?
-Sînt licentiat în germanistică, la Universitatea din Iasi. Licenta si doctoratul în filosofie le-am obtinut la Universitatea statului Texas.
-În ce conjunctură v-ati întrerupt studiile la Filosofie?
-Mă plictiseam profund în România comunistă si la Facultatea de filosofie marxist-leninistă si din cauza aceasta, împreună cu bunul meu prieten, regretatul Dorin Ionescu, student la Politehnică, am hotărît să fugim din R.P.R. Tov. Batcu mă invitase în biroul lui de la "Cadre" pentru a-mi aduce la cunostintă faptul că dosarul meu de student contine acte false, între care unul important.
Securitatea se ocupa cu verificarea originii sociale precum si cu supravegherea comportamentului studentilor si profesorilor. Asta poate face subiectul unui roman.
-Ce a determinat arestarea si închiderea ca detinut politic de către regimul bolsevic?
-Urmărit de Securitate si anchetat de Cadre pentru activitatea subversivă am hotărît să traversez Dunărea înot în Iugoslavia, de unde să plec în America. Din păcate, am fost reperati la Turnu Severin si arestati de salupa grănicerească tocmai pe cînd credeam că am scăpat. Am fost condamnati la cîte 4 ani temnită grea, confiscarea averii si 7 ani degradare civică. Am executat 3 ani la Penitenciarele Jilava si Craiova si Lagărul Luciu-Georgieni, fiind eliberat după 3 ani tot din fortul 13 Jilava.
-Cu cine ati fost "coleg" de detentie? Cîteva amintiri din acele vremuri dantesti.
-În 3 ani cunosti multi oameni în închisori si lagăre. Nu-l pot uita pe Crin Teodorescu, Alexandru Paleologu, Alexandru Zub, Ion Semeniuc, contele Teleky, părintele Leopold Hohenecker, părintele Aluisie Tăutu, printul Mihail Cerchez, fratii Herdan, Ion Omescu si altii.
-După amnistierea generală din 1964, a politicilor între care v-ati aflat, cu ce v-ati ocupat? Cum ati supravietuit? Cîteva amintiri despre Vapor. Mai este cheia sub vapor?
-În aceeasi toamnă m-am înscris la Facultatea de medicină, pe care am părăsit-o după un an, cînd m-am înscris la nou înfiintata facultate de germanistică de la Universitatea "Al.I. Cuza". Părintii mei aveau o casă în Botosani si niste pămînt la tară. Exact în această perioadă am revenit pe Vapor, căci el naviga încă din anii ’50. Am regăsit pe căpitanul Liviu Rusu, pe dna. sa Olga, poetii Ioanid Romanescu, Cristian Simionescu, Ady Cusin si altii, prozatorii Dimitrie Honciuc, Lăbuscă si altii.
