INTERVIU Dionisie Vitcu: "Toata copilaria mea, toata adolescenta mea am facut pe jos drumurile de la Ibanesti la Dorohoi"

INTERVIU Dionisie Vitcu: "Toata copilaria mea, toata adolescenta mea am facut pe jos drumurile de la Ibanesti la Dorohoi"
Se juca printre rafturile ticsite de carti lânga pozele cu Eminescu. Apoi se stingea în ticaiturile ceasului si iarasi o lua la goana printre cestile mirosind a cafea. Vocea usor soptita a actorului Dionisie Vitcu parea sa nu oboseasca. Despre pisici, miei, "nanase", versuri "executate", roluri si "fond dumnezeiesc" nu mai contenea sa povesteasca. Când a venit vorba de politica, am mai tras o gura de teatru si ne-am tinut de cuvânt.
 
Sunteti un personaj complex, un artist în adevaratul sens al cuvântului. Ati jucat foarte multe roluri: ati fost si Gulita, ati fost si Cercetas în primul dumneavoastra rol, ati fost si Nebunul si Arhimede. Cum poate sa existe atâta diversitate într-un singur om?
 
D. V. Noi, actorii, nu ne-am gândit niciodata la diversitatile de caractere, de figuri pe care le facem. Scoala care ne formeaza, profesorii nostri, maestrii, ne explica cum putem sa ajungem de fiecare data la o identitate a unui personaj, a unui rol, a unui caracter de fapt, pentru ca, la urma urmei, teatrul este ciocnirea de caractere. În urma unui studiu aprofundat despre ce se întâmpla într-un text dramatic, ajungem la niste parametri pe care noi îi folosim începând de la comportamentul personajului, de la înfatisarea lui fizica si captusirea lui interioara cu fel de fel de trairi, pe care noi le-am învatat si le stim ori dintr-o viata traita, ori din studiu.
 Cu cât esti mai poet, cu cât esti mai sensibil, având niste corzi sufletesti mai sensibile, cu atâta poti sa fii mai bun într-un spectacol, într-un teatru academic, pe care generatia voastra sa îl vada si sa îl înteleaga la adevarata lui valoare. Deci cei care ne-au pregatit pe noi vad diversitatea asta. Fiecare moment de teatru pe care îl pregatim este o compunere: de la text, de la miscare, la muzicalitate sau muzica. Între ele nu trebuie sa existe hotare. Ele trebuie sa se întrepatrunda si, la urma, atunci când cade cortina, dumneavoastra, spectatorul sa spuneti: Ce frumos a fost! Si sa puteti povesti, la urma urmei, întâmplarea care a fost pe scena. Personajele, caracterele sunt niste file într-o carte, pe care le poti mângâia, le poti privi, le poti citi si le poti retine.

Cine v-a daruit teatrul?

D.V. Dumnezeu a dat fiecaruia dintre noi, dintre pamânteni, câte ceva. Unii se pricep practic la munci fizice, altii în munca intelectuala. Unii au puteri de a îngemana cuvintele, de a le face sa sune mai frumos si se numesc poeti. Unii zugravesc ce vad în natura si fac uneori mai frumos decât în natura cadre si spatii care încânta ochiul. Eu sunt actor. Nu m-am format din studiu aprofundat într-o biblioteca frumoasa, ci dintr-o viata traita, din întâmplari de viata. M-am nascut la tara, am vazut multe în copilarie, am trait, am simtit. Si asta pe un fond natural, pe un fond dumnezeiesc. Lucrurile astea traite m-au încarcat. O influenta deosebita au avut profesorii mei, învatatoarea mea din sat, Elena Nechifor, cu care am început, chiar în clasa a II a sa joc teatru. Nu stiam pe atunci care va fi cariera mea. Am crescut într-un mediu scolar deosebit. Norocul meu a fost ca m-am ocupat serios de la început, fiind un actor format în scoala anilor 60- 70, când Institutul de Teatru de la Bucuresti era condus si compus din mari oameni de teatru. Marile personalitati Ion Sahighian, Alexandru Finti, A. Pop Martian erau în felul lor poeti de teatru. Scriau foarte frumos. Acestia m-au "biciuit", m-au facut sa înteleg ce înseamna modelare pe scena.

Cum a fost copilaria dumneavoastra? Ce momente va amintiti cu drag?

D. V. : Eu nu as vrea sa spun cum spunea Vlahuta: copilaria mea a fost atât de trista încât nu as vrea sa o mai traiesc aievea. Am avut o copilarie frumoasa. Eu m-am nascut în România Mare, în Regat si muncile câmpului, întâmplarile cu animalele din curte, din casa, le tin minte. Jucariile noastre ,,ecologice erau pisicii mici, cateii, mieii. Noi traiam împreuna cu ei. Iarna îi aduceam în casa ca sa nu înghete, sa nu raceasca. Ne trezeam dimineata cu un pui acolo, care ne sufla. Era ceva deosebit. Pe urma erau muncile agricole de la care parintii nostri nu ne scuteau. Ne luau la prasit, la secerat si prindeam aceste lucrari chiar în vacanta. Mama ne lua peste tot chiar daca uneori era foarte cald, ne era sete, ploua, tuna sau fulgera. Si ne spunea: Sa învatati carte, sa traiti mai bine decât noi! Sigur, noi nu prea întelegeam atunci, dar acuma la maturitate îmi dau seama. Toata copilaria mea, toata adolescenta mea am facut pe jos drumurile de la Ibanesti la Dorohoi. Vreo 12 kilometri. Si mama îmi arata liceul Anastasie Basota de la Pomîrla, care se vedea de departe si îmi spunea ca acolo voi învata carte. "Poate omoram poezii pe-atunci".

Stiu ca ati început sa scrieti poezii de când erati la liceu. Poeziile au venit ca o lipsa sau ca un exces?

D. V. : În noi vibreaza o armonie a poeziei. La început scriam poezii naive. Tin minte ca un coleg de clasa a ridicat mâna si a spus: Doamna învatatoare, aista executa poezii! Acum îmi place cuvântul folosit a executa cu sensul a omorî. Da, poate omoram poezii pe-atunci. La urma urmei în adolescenta toti scriem poezii.

Erati un adolescent trist sau exuberant?

D. V. : Nu, am avut o sensibilitate aparte. Acasa faceam pozne cu baietii. Nu conta cine gresea. Toata lumea lua bataie, iar eu eram singurul care nu fugeam, ca nu eram vinovat. Mama îmi spunea: Fugi, mai, fugi si tu! Dar eu nu întelegeam de ce trebuie sa iau bataie. Noi ne-am nascut cu varguta sub grinda. Îi spuneam nanasa. Cînd intra un om strain în casa vedea nanasa sub grinda si râdea.

Va mai amintiti ceva din ce ati scris sau macar tema poeziilor din acea perioada?

D. V. : Tema poeziilor era iubirea, dragostea. Ma îndragosteam tot timpul si tot atât de repede îmi trecea. Se spune ca cei mai multi actori au casnicii ratate. Mie nu mi s-a întâmplat asa. Eu am avut alta sansa. Am fost înteles, am avut si eu grija sa fiu înteles. Actorii sunt mereu îndragostiti, sunt cu capul în nori. Eu am fost un echilibrat. Unul dintre profesorii mei, Ion Coja mi-a facut o caracterizare la un moment dat. Spunea printre altele ca sunt un actor de o modestie iesita din comun. Poezia a fost una dintre mândriile mele. Desi, când am ajuns student la Institutul de Teatru l-am avut profesor de prozodie pe Marcel Breslasu. Noi îl cunosteam din fabulele pe care le învatam la scoala. Si m-am trezit ca era profesorul meu de prozodie. Ei bine, dupa primul curs de prozodie am rupt toata poezia mea, tot ce aveam. Am facut o greseala. Nu trebuia.

Citeste mai departe, pe ceascadecultura

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MODERN CALOR: Acordarea ajutoarelor de încălzire în sezonul 2017-2018

astăzi, 13:38
60

Societatea Modern Calor S.A. anunță că, începând cu data de 25 septembrie 2017, se pot depune cererile pentru acordarea de ajutoare de încălzire pentru sezonul rece 2017-2018....

Circulau cu grijă, dar nu a fost de ajuns: Botoșăneni răniți din cauza unui șofer care a intrat în curbă cu viteză!

astăzi, 12:14
238

Marți la amiază, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 17, în afara localităţii sucevene Stroieşti, un tânăr de 28 de ani, din județul Prahova, nu a adaptat ...

Lucrări de consolidare sau de reparaţie- proprietarii din blocul afectat de explozie aşteaptă răspunsul de la expert FOTO

astăzi, 12:10
313

Aşa cum s-a angajat, miercuri dimineaţă expertul tehnic atestat a sosit la Botoşani şi a declanşat operaţiunea de analizare a pereţilor şi structurilor scării de bloc afectate de explozia de...