Furt în Vinerea Mare, chiar din curtea bisericii! Apelul comunității armene din Botoșani

Furt în Vinerea Mare, chiar din curtea bisericii! Apelul comunității armene din Botoșani

Biserica "Sfânta Treime", monument istoric datând de la începutul secolului al XIX-lea, reprezintă pentru comunitatea armeană un obiectiv emblematic, făcând parte din patrimoniul cultural al orașului Botoșani, dar și al României. Degradarea lăcașului de cult este vizibilă, biserica având urgentă nevoie de reparații și întreținere. 

În Vinerea Mare, persoane necunoscute au pătruns în curtea bisericii, de unde au furat materialele de construcție adunate cu multă trudă în vremea din urmă. Comunitatea armeană solicită ajutorul tuturor celor care pot oferi relații despre autorii furtului. "Putem fi înțelegători atunci când o faci pentru a te hrăni, dar să furi din ceea ce ne dorim a reface Casa Domnului nu cred că poate avea vreo scuză atunci când o faci premeditat și cu mijloace auto suficient de mari pentru a căra câteva tone. Apelam azi, în ajunul Învierii Domnului, la întreaga comunitate creștină botoșăneana sa ne ofere informații pentru a-i depista pe cei care au comis aceste fapte reprobabile", este mesajul comunității armene din Botoșani. 

Iată mesajul integral:

"Comunitatea armeană face eforturi deosebite de a găsi fonduri necesare pentru reparațiile bisericii "Sfânta Treime", monument istoric ce face parte din patrimoniul nostru, dar și al orașului Botosani. În demersurile noastre am găsit bunăvoința atât la autoritățile locale cât și la ministerele din București. Cu fondurile obținute am achiziționat în ultimii ani materiale de construcție pe care le-am depozitat în curtea bisericii fără a ne gândi o clipă că cineva ar fi lipsit de conștiința, de scrupule încât sa fure din curtea și proprietatea lui Dumnezeu. Astă noapte, în Vinerea mare, persoane necunoscute au întrat în curtea bisericii și la adăpostul întunericului (între orele 12-3 noaptea) au luat mare parte din materialul lemnos de construcție (scânduri, dulapi, bârne, etc). Putem fi înțelegători atunci când o faci pentru a te hrăni dar sa furi din ceea ce ne dorim a reface Casa Domnului nu cred ca poate avea vreo scuza atunci când o faci premeditat și cu mijloace auto suficient de mari pentru a căra câteva tone.
Apelam azi, în ajunul Învierii Domnului, la întreaga comunitate creștină botoșăneană să ne ofere informații pentru a-i depista pe cei care au comis aceste fapte reprobabile.
Sărbători fericite tuturor!"


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Expoziția „Sacrul în artă” la Muzeul ”Ștefan Luchian” din Ștefănești!

astăzi, 13:29
1

Într-o perioadă cu profunde valențe spirituale, demersul expozițional devine un gest firesc de pioșenie în fața divinității, concretizat prin aducerea în fața publicului a un...

Botoșăneanul care a ucis-o pe Mihaela, trimis în judecată!

astăzi, 12:56
120

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui P.F., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Botoşani....

Vrei să cânți în fanfara Jandarmeriei Române?

astăzi, 12:42
23

Centrul de Instruire pentru Muzici Militare al Ministerului Apărării Naționale a alocat în acest an 3 locuri pentru nevoile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cursul de for...