FOTO, VIDEO - Mănăstirea pe care Eminescu a pomenit-o în ceasurile din urmă: "Să ascult în fiecare seară, ca la Mănăstirea Agafton, cum cântă Lumină lină!"

La Agafton, Mihai este nepotul maicilor, pentru că aici au viețuit și odihnesc în cimitirul mănăstirii mătușile sale Olimpiada, Fevronia, Sofia, bunele surori ale Ralucăi, mama poetului (născută Iurașcu). Mai târziu, când poarta scârțâia îndelung și în pragul chiliilor apărea tânărul chipeș căruia lumea începea a-i zice Poetul, maicile îi spuneau în creștină sfială și smerenie: Domnul Eminescu.    

FOTO, VIDEO - Mănăstirea pe care Eminescu a pomenit-o în ceasurile din urmă: "Să ascult în fiecare seară, ca la Mănăstirea Agafton, cum cântă Lumină lină!"

În mijloc de ianuarie, peste Agafton s-a năpustit un soare atât de strălucitor, încât ai sentimentul că mănăstirea s-a desprins de tărâmuri omenești și plutește angelic în albul zăpezii. Cocoși zburliți în frigul nițel înțepător, vrăbii sporovăitoare pe crengile uscate ale copacilor, din când în când o toacă măruntă de ciocănitoare răspund clopotelor care străbat liniștea de început de lume. Doar mâțele dormitează pe garduri sau în cerdacul chiliilor și nimic nu le strică amorțeala. Nu poți să nu zâmbești, în timp ce buzele  rostogolesc automat versuri eminesciene: "De-ar fi-n lume-un sat de mâţe, zău! că-n el te-aş pune vornic, Ca să ştii şi tu odată boieria ce-i, sărmane!".

Agaftonul Domnului Eminescu!

Slujba de duminică s-a sfârșit. Pași mari și mici, șonticăiți sau zdraveni, melancolici unii, alții grăbiți să pornească mai departe, în lumea mare. Credincioși de la oraș sau din sătucurile din apropiere, măicuțe tăcute sau murmuritoare de rugăciuni, copii care fac ocol zidurilor alb-impunătoare și nelipsitul batalion de mâțe dau viață Mănăstirii Agafton în duminicile Sfintelor Liturghii.

E 15 ianuarie și numele poetului Mihai Eminescu este în gândul și în inima viețuitoarelor din mănăstire. Pentru ele, poetul născut la Botoșani și crescut în Ipotești nu este doar geniul literaturii române, nu este doar publicistul al cărui cuvânt cutremura guvernele vremii, cu atât mai puțin "geniul pustiu" despre care s-au scris mii și mii de pagini.



La Agafton se păstrează în suflet chipul copilului visător care tăia pădurea și poposea ceasuri întregi în liniștea mănăstirii. La Agafton, Mihai este nepotul maicilor, pentru că aici au viețuit și odihnesc în cimitirul mănăstirii mătușile sale Olimpiada, Fevronia, Sofia, bunele surori ale Ralucăi, mama poetului (născută Iurașcu). Maica Olimpiada a fost chiar stareță a mănăstirii, fapt consemnat și pe crucea din cimitir: "Aici odihnește întru nădejdea învierii roaba lui Dumnezeu Schimonahia Olimpiada Iurașcu, stareță la Mănăstirea Agafton, între anii 1887 - 1902, mătușa poetului M. Eminescu. Veșnica ei pomenire!". Mai târziu, când poarta scârțâia îndelung și în pragul chiliilor apărea tânărul chipeș căruia lumea începea a-i zice Poetul, maicile îi spuneau în sfială și smerenie: Domnul Eminescu.   

Mănăstirea Păcii, lăcaş uitat de vreme!

Cine nu a deschis măcar o dată poarta Agaftonului nu poate pricepe din cuvinte de ce locului i se spune, de veacuri, Mănăstirea Păcii. Cu toate tulburările și după zbuciumul din urmă cu jumătate de secol, printre casele-ruină ce amintesc de tăvălugul comunist, Mănăstirea Agafton nu s-a prăbușit, nu și-a coborât Crucea în bernă, nu s-a lăsat copleșită de greutăți. Fără bunăstarea și bogăția altor lăcașuri de cult din zone prin care se îngrămădesc turiști de toate națiile, bucățica de Rai din apropierea celui mai mare oraș al județului Botoșani pare că trăiește în afara lumii.    

A fost odată o mănăstire cu 300 de maici, astăzi chiliile mai adăpostesc o mână de ființe rugătoare ce își trăiesc fiecare anotimp într-o curgere pe care Dumnezeu le-o tâlcuiește.

Puțini botoșăneni se abat pe drumul spre mănăstire, cei mai mulți dintre oamenii locurilor nefăcând nicio legătură între Agafton și Eminescu. Nici la comemorările sau aniversările Poetului cohortele de scriitori nu dau năvală. O altă administraţie, am scris deseori și repetăm și astăzi, o administrație interesată de turismul cultural şi, de ce nu, religios, ar crea cărări nesfârşite către Agafton!



Istoria Agaftonului este seculară. Pe la 1728, Ieromonahul Agafton a ales loc de schit în pădurile adânci din apropierea Botoşanilor, un schit care a fost populat, dintru început, doar de călugari. În 1803, mitropolitul Vaniamin Costache transforma Agaftonul în mănăstire de maici şi aduce monahii de la Văratic şi Agapia. La Agafton mai vieţuiesc acum câteva zeci de maici, sub 30, desi pe la 1950 aici era un adevarat sat monahal, cu 300 de călugăriţe. În anii 60 (când s-a instaurat ciuma Decretului 410), monahiile au fost alungate, fiind sfătuite să intre in lume, să se angajeze şi să uite pentru totdeauna de Hristos. Au plecat prin lume, însă oamenii securitatii le-au urmărit peste tot, nu puţine fiind cele care au suferit cumplite încercări din pricina lor.

Comuniştii au încercat să facă din locul acela sfânt un bastion al noilor vremi pe care le propovăduiau: au înfiinţat aici, în anii 60, o anexă a CAP-ului şi apoi un cămin de bătrani, mai mult bolnavi psihic. Vreme de 40 de ani sfinţenia acestor locuri s-a luptat cu rătăcirile minţilor bolnavilor aduşi din toate partile. Anii 1990, anii eliberării de ciuma şi boala fără credinţă, aduc ceea ce nimeni nu mai spera: mănăstirea se redeschide. Maicile care mai trăiau s-au întors de prin lume şi au luat-o de la capăt!  

În urmă cu vreun deceniu, Instituţia Prefectului, prin pomposul pe atunci Compartiment de integrare europeană, iniţia un proiect de înfiinţare a unui Parc de Agrement şi Educaţie Culturală Mihai Eminescu, pe axa Complex Memorial Ipoteşti, Lac, cetăţile dacice de la Stânceşti şi Mănăstirea Agafton, ceea ce presupune investiţii pentru refacerea satului în scop turistic, cultural şi educativ. NU s-a făcut nimic până acum...

Este imperios să spunem din nou că, pe când mănăstirea număra 300 de suflete, în timpul războiului, toate maicile au fost voluntare în spitalele de campanie. În timpul comunismului au fost adevărate cruci de credinţă acolo unde s-au aflat: au lucrat în spitale, în maternitate, în fabrici și prin casele botoșănenilor înstăriți. Puține au supraviețuit, dar cele care au trăit zorii libertății s-au întors în locul lor drag, unde Îl slujesc pe Hristos.

Nu cer nimic în schimb, nu caută recunoaștere, nici răsplată pentru osteneală. Dar vor să știe că la Mănăstirea Agafton se respiră aer de poezie și de rugăciune. Că Domnul Eminescu a iubit acest loc și că și-a dorit în ultima clipă să fie lângă bunele sale măicuțe, așa cum a lăsat mărturie preotul din ținutul Neamțului la care Poetul, greu bolnav, s-a spovedit: "Părinte, să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mănăstire de maici şi să ascult în fiecare seară, ca la Mănăstirea Agafton, cum cântă Lumină lină".
 











 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Marta, eleva de 10 din Botoșani calificată la trei olimpiade naționale: ”Mie îmi place mult România, nu m-aș vedea părăsind tot!”

astăzi, 07:59
1693

Cunoscut pentru învățăturile sale către tineri, regretatul academician Solomon Marcus obișnuia să îi provoace: ”Știu că vrei să afli multe de la mine. Vino și caută! Căut...

Când Biserica se face punte sufletească între Școală și Spital. ”Este un moment de emoție supremă!” (Foto, Video)

Joi, 28 Martie 2024
1825

Au o blândețe îngerească, priviri calde, iar cumințenia lor are ceva copilăresc. Căci, da, chiar asta sunt: niște copii ascunși în trupurile unor ”oameni mari”. Au...

De Ziua Teatrului: Actrița Mihaela Ștempel împlinește 60 de ani! (Foto, Video)

Miercuri, 27 Martie 2024
369

"Dacă adunăm pe 1 cu 1, care 1 se adună cu celălalt? Care unu se transformă în 2?", se întreba Constantin Noica, într-o pură mirare filosofică. Dacă adunăm 1 Păpu...