Liber la angajări la Protecția Copilului!

Liber la angajări la Protecția Copilului!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani a demarat procedurile în vederea organizării concursului pentru ocuparea mai multor posturi din cadrul instituției, după apariția în Monitorul Oficial a Legii privind asigurarea funcţionalităţii instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale.

Noile reglementări legislative permit instituțiilor publice locale să scoată la concurs mai multe posturi posturi vacante  cu condiţia încadrării în plafonul cheltuielilor de personal aprobate prin bugetul acestora. Până acum, putea fi scos un singur post la concurs, dacă pleca o persoană din instituția respectivă.

Potrivit lui Dan Șlincu, directorul DGASPC Botoșani, la nivelul instituției sunt în prezent 247 de posturi vacante și 16 posturi  vacante temporar.

“Este ca o gură de oxigen pentru noi. Vom scoate pentru început la concurs posturile prioritare cum ar fi instructor de educație, asistent maternal profesionist, asistent medical, prisholog, asistent social. Am demarat deja procedura de organizare a concursului", a spus directorul DGASPC Botoșani.

DGAPSC este unul dintre cei mai mari angajatori din sfera instituțiilor publice, confruntându-se și cu un deficit major de personal.

În primă fază vor fi scoase la concurs aproximativ 40 de posturi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Liberalii și-au depus candidaturile pentru Consiliul Județean Botoșani. Iftime: ”Politica nu este doar vot, este despre cum poți să faci bine oamenilor!” (Foto, Video)

astăzi, 11:33
85

Partidul Național Liberal de la Botoșani a depus astăzi candidaturile pentru președinția Consiliului Județean și pentru funcțiile de consilieri județeni.”Lumea așteaptă schimbarea...

Cosmin Andrei, PSD: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

astăzi, 10:53
71

„Dragi botoșăneni, vă mulțumesc pentru încrederea acordată în 2020. Am finalizat proiectele rămase neterminate, am finalizat proiecte început de mine și voi mai finaliza...

Tânărul fermier din Botoșani: Viața între doctorat și câmpurile de rapiță din satul natal! (Foto)

astăzi, 10:09
633

Gabriel Iustinian Saveliev este din comuna Broscăuți, județul Botoșani. A studiat la Facultatea de Agricultură din cadrull Universității de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad&rdq...