Drumul strategic din Botoșani, un proiect realizabil doar pe hârtie!

Drumul strategic din Botoșani, un proiect realizabil doar pe hârtie!
Realizarea drumului strategic de pe raza județului Botoșani, de care reprezentanții Consiliului Județean tot fac vorbire de doi ani, este la ora actuală doar la stadiul de dorință. Lucrările la cei aproximativ 100 de kilometri de drum județean, cât ar urma să aibă acest tronson, nu vor începe anul acesta, și investiția stă sub semnul întrebării și pentru anul 2018.

Demararea unei astfel de investiții depinde de lansarea ghidurilor de finanțare pentru fondurile europene, neștiindus-se o dată certă la care pot fi depuse cererile de finanțare. În plus, chiar și dacă se lansează aceste ghiduri vor mai trece câteva luni bune până când se vor obține efectiv fonduri de la Uniunea Europeană, dacă proiectul va fi acceptat la finanțare.

“Lucrăm deja la partea de cadastru dar nici la ora actuală nu avem ghidul definitiv, nu este încă lansată o sesiune de depunere. Ce facem noi în momentul acesta la Consiliul Județean, pentru că avem totuși un ghid consultativ, încercăm să facem operațiuni care ar fi valabile indiferent ce modificări ar apare în ghidul definitiv. Încercăm să pregătim documentațiile pentru studiul geotehnic, expertiza tehnică, studiul de trafic, să mergem pe ce avem. După cum am văzut că se propune probabil o discuție prin toamnă pentru deschiderea unei sesiuni de finanțare pe Programul Operațional Regional asta implică după aia 6-9 luni tot ce înseamnă depunerea cererii de finanțare, evaluarea. Nu începe anul acesta nimic", a declarat Cristian Achiței, vicepreședintele Consiliului Județean.

Tronsoanele de drum județean incluse în acest drum strategic, care necesită reparații, nu pot fi lăsate însă în starea de degradare în care se află la ora actuală, motiv pentru care vor fi efectuate lucrări de întreținere, în cadrul contractului cadru.

“Anul trecut, când am văzut că se tergiversează, în acordul cadru pe cei doi ani, pe anul trecut și pe anul acesta, am prins din nou zona aceea pentru că toată lumea o lăsase în 2014 deoparte spunând că va veni proiectul cu fonduri europene și nu mai intervenim. Am reintrodus în programul de întreținere pe timp de vară și am intervenit și anul trecut și vom interveni și anul acesta. E clar că lucrările de investiții serioase vor începe undeva în anul 2018", a mai spus Achiței.

Valoarea totală a proiectul de realizare a drumului strategic, pe ruta Radauti Prut-Cotusca-Draguseni-Saveni-Vlasinesti-Hanesti-Dangeni-Mihalaseni-Trusesti-Albesti-Todireni-Hlipiceni-limita cu Calarasi-limita cu Rediu-Lunca-Sulita-Blandesti-Talpa, se ridică la 40 de milioane de euro. 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Peste 5 milioane de lei primite de judeţul Botoşani la rectificarea bugetară. Unde se duc banii!

Joi, 21 Septembrie 2017
655

În urma rectificării bugetare ce a fost operată la nivel central judeţului Botoşani i-a fost alocată suma de 5.181 milioane de lei, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru ...

Şeful ISU Botoşani, către directorii de şcoli: "Nu este ISU împotriva eliberării autorizaţiei de securitate la incendiu, dar nu putem să..."

Joi, 21 Septembrie 2017
603

Col. Cristian Amarandei, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a precizat că din cele 508 unităţi de învăţământ de pe raza judeţului, în urma verific...

Ajutor cerut prefectului de sinistraţii de pe Primăverii. "Dacă se va stabili că neglijenţa e cauza exploziei, problema nu e bună"

Joi, 21 Septembrie 2017
719

Oamenii i-au cerut reprezentantului Guvernului în teritoriu să facă demersuri în vederea obţinerii unor fonduri de la nivel central cu care să fie achitate lucrările de consolidare ca...