Valoarea tichetelor sociale pentru grădiniţe îi nemulţumeşte pe primarii din judeţ

Valoarea tichetelor sociale pentru grădiniţe îi nemulţumeşte pe primarii din judeţ
Unii primari din judeţul Botoşani consideră că valoarea tichetelor sociale pentru grădiniţe, acordate familiilor defavorizate în cadrul Programului "Fiecare copil la grădiniţă", derulat cu fonduri de la bugetul de stat, ar trebui să fie mai mare.

Valoarea acestui tichet este de 50 de lei pe lună. Primarul din comuna Păltiniş, Costel Romanescu a spus în cadrul întâlnirii ce a avut loc, joi, la Prefectură, la care s-a discutat implementarea acestui proiect, că valoarea unui tichet ar trebui să fie măcar dublă.

 50 de lei este o sumă care nu va ajunge. Şi chiar şi aşa, sperăm ca aceste sume să ajungă la copii şi nu la părinţi. Poate ar fi mai bine ca aceste tichete să aibă o valoare de 100 de lei, a spus primarul.

Reprezentanţii Asociaţiei OvidiuRo au menţionat că deocamdată doar aceste sume pot fi acordate. Cât priveşte destinaţia tichetelor, acestea vor fi acordate doar dacă copiii frecventează grădiniţa şi se vor putea achiziţiona rechizite, produse alimentare, înbrăcăminte şi produse de igienă.

Scopul acestui program este de aducere a unui număr cât mai mare de copii, provedind din familii defavorizate, la grădiniţă. Aceste tichete vor fi distribuite de primării. La nivelul judeţului Botoşani sunt aproximativ 4.000 de potenţiali beneficiari ai programului. 

 

Spune-ne opinia ta