Tăriceanu anunță austeritate pentru bugetari: Angajări blocate, prime și sporuri supravegheate!

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut astăzi o serie de declaraţii despre banii bugetarilor, despre prime şi despre sporuri. 

Tăriceanu anunță austeritate pentru bugetari: Angajări blocate, prime și sporuri supravegheate!

 Călin Popescu Tăriceanu  Foto: evz.ro

Președintele Senatului a avut o reacţie tranşantă cu privire la sporurile şi la primele bugetarilor, atrăgând atenţia că ar trebui să fie mai atent supravegheate şi nu date sub formă de ajutor social. 
 
Tăriceanu a precizat că sunt bani, însă că ar fi bine dacă sporurile şi primele bugetarilor ar fi mai atent supravegheate şi nu s-ar da sub formă de ajutor social în munte cazuri. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține declarațiile lui Daniel Chițoiu, care a spus recent că ar trebui limitate sau reduse cheltuielile de personal în sistemul bugetar, iar sumele economisite să fie redirecţionate către investiţii. De asemenea, Daniel Chiţoiu a spus că în orice instituţie publică, din 100 de angajaţi, muncesc cel mult 60, iar ceilalţi stau pe Internet.
 
„Și eu și el am vorbit despre necesitatea menținerii la un anumit nivel, la nivelul de astăzi, a cheltuielilor bugetare și evitarea creșterilor de funcționare a aparatului administrativ în viitor. Nu a vorbit nimeni despre concedieri, nici despre reduceri de salarii. Spun foarte clar, ca să nu mai existe niciun dubiu. Cheltuielile în momentul de față pe care trebuie să le urmărim sunt cele legate de investiții. Prin urmare, este necesar să reținem la nivelul actual prevederile cu aparatul central. Toți banii care ne vin în plus (...) trebuie să-i chibzuim cu grijă și să-i folosim cât mai mult pentru investiții. (...) Cheltuielile cu salariile sigur că vor crește, pentru că așa am prevăzut în programul economic cu care am câtștigat alegerile și ne-am asumat în mod explicit acest lucru. Să creștem salariile în România, pentru că cu toții ne dorim să atingem criteriile de convergență economice cu UE. Acest lucru este necesar. Nu vrem ca România să rămână ceea ce a fost o bună bucată de vreme, furnizor de forță de muncă și ieftină. Deci, aceste întrebări care insinuează ceva negativ, îmi pare rău, nu împărtășesc această abordare. (...) A spus că este nevoie de un audit și cred că este o idee foarte bună”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, citat de Evenimentul Zilei.
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...