Om de afaceri botoşănean: Statul plăteşte facturile la 2-3 luni şi pe noi ne ameninţă cu puşcăria la restanţe de 30 de zile!

Oamenii de afaceri botoşăneni sunt nemulţumiţi de propunerile legislative privind pedepsa cu închisoarea la neplata contribuţiilor sociale şi de sănătate. Afaceriştii critică faptul că statul, în calitate de partener într-un contract, întârzie plăţile cu lunile şi nu este penalizat. 

 

 

Om de afaceri botoşănean: Statul plăteşte facturile la 2-3 luni şi pe noi ne ameninţă cu puşcăria la restanţe de 30 de zile!

   FOTO: Zf.ro

Neculai Bălăucă, patronul unei firme de construcţii, susţine că, atâta timp cât statul nu plăteşte la timp, în cadrul lucrărilor câştigate prin licitaţie publică, este anormal să sancţioneze penal oamenii de afaceri. Acesta a menţionat că a plătit totdeauna aceste contribuţii, însă s-a izbit de întârzieri uriaşe din partea statului la plata lucrărilor efectuate. 

O soluţie văzută de omul de afaceri este compensarea datoriilor cu încasările de la stat, însă este pesimist în punerea ei în aplicare în România, deşi este o practică veche în statele occidentale. Impactul unei asemenea măsuri va fi restrângerea activităţii în cazul celor mai multe firme şi chiar dispariţia unora. 

"Noi nu avem o problemă cu aceste contribuţii pentru că totdeauna le-am plătit. Ne deranjează modalitatea de implementare. Atâta timp cât eu, ca stat, achit facturile cu 60-90 de zile întârziere, spui că omul de afaceri să facă puşcărie dacă întârzie 30 de zile, este anormal. Este foarte deranjant şi dă în cap tuturor firmelor, cele mici vor dispărea şi celelalte îşi vor restrânge activitatea. Majoritatea oamenilor cu care mă întâlnesc şi discut sunt sceptici cu privire la anul viitor şi nu vor să mai rişte să investească. Eu, în 10 ani de activitate, am avut o medie de 150 de salariaţi, însă se va restrânge activitatea, voi evita să mai lucrez cu statul şi mă voi axa pe mediul privat. Va fi din ce în ce mai greu de lucrat. Cei care au făcut aceste modificări nu cunosc realitatea. Să fi avut şi ei angajaţi, să plătească dările, să vadă cum e şi apoi să discute", a declarat Neculai Bălăucă.   

Neplata către bugetul de stat a impozitelor reţinute la sursă redevine infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la şase ani, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Potrivit proiectului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani nereţinerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa legii – o anexă cu nu mai puţin de 32 de poziţii de taxe şi contribuţii care vor intra sub incidenţa viitorului act normativ. Intră de pildă, sub incidenţa actului normativ, impozitul pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală etc. Chestiunea TVA şi a impozitului pe profit nu fac parte din noile reglementări.

Până în 2015, neplata sumelor reţinute la sursă era considerată infracţiune, dar Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale unele prevederi ale legii pe motiv că nu erau clare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
281

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
482

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
144

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...