La solicitarea belgienilor: Botoşăneni judecaţi pentru trafic de persoane!

La solicitarea belgienilor: Botoşăneni judecaţi pentru trafic de persoane!
Cei trei botoşăneni care la începutul lunii februarie au fost reţinuţi în Punctul de Trecere a Frontierei Borş şi ulterior arestaţi vor fi extrădaţi în Belgia, unde vor fi judecaţi pentru trafic de persoane. Asta deşi iniţial s-a vorbit despre infracţiunea de cerşetorie.

"Ocupaţiile" celor trei au ieşit la iveală după că Parchetul Bruxelles a trimis judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, cei care au emis mandatele de arestare provizorie, mandatele europene de arestare emise pe numele celor trei botoşăneni: Mariana D, Samin A. şi Romulus A.

Astfel, cei trei botoşăneni, cu vârste cuprinse între 26 şi 50 de ani, vor fi predaţi autorităţilor judiciare din Belgia, pentru 22 de zile, după ce decizia Curţii de Apel Oradea va deveni definitivă. Cei trei botoşăneni s-au prezentat pe 6 februarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, ca pasageri într-un autocar care venea din Italia.

Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele celor trei persoane erau emise mandate de arestare de către autoritățile din Bruxelles, pentru săvârșirea infracțiunii de cerșetorie. Botoșănenii au fost predați unor echipe de polițiști din cadrul I.P.J. Arad, respectiv I.P.J. Bihor, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. Prezentanți în fața instanței, cei trei au fost arestați provizoriu până la data de 15 februarie.

 

Spune-ne opinia ta