Contrabandist botosanean impuscat pe malul Prutului!

Contrabandist botosanean impuscat pe malul Prutului!
Un botoşănean a fost împuşcat aseară de poliţiştii de frontieră, oamenii legii fiind nevoiţi să apeleze la armamentul din dotare după ce bărbatul de 37 de ani a refuzat să se supună somaţiilor. Poliţiştii de frontieră i-au acordat imediat primul ajutor şi au solicitat intervenţia ambulanţei, medicii transportând rănitul la Spitalul Judeteţan Botoşani.

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au tras mai multe focuri de armă pentru a reţine un bărbat care transporta cu un tractor ţigări de contrabandă. În urma uzului legal de armă, contrabandistul a fost rănit, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au acordat ingrijiri medicale, starea acestuia fiind stabilă din punct de vedere medical.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 45.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării.

În seara zilei de 20.09.2010, poliţiştii de frontieră botoşăneni, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona Rădăuţi Prut, pe direcţia localităţii Cotu Miculinţi.

Cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea malului râului Prut un bărbat care se deplasa cu un tractor dinspre frontiera de stat spre interior, după ce a încărcat în cabina tractorului cinci colete voluminoase.

Bărbatul a fost somat verbal de poliţiştii de frontieră, însă acesta a ignorat somaţiile şi a continuat deplasarea. Lucrătorii noştri au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de armă în plan vertical, cu respectarea procedurilor legale. Întrucât şoferul nu a oprit tractorul, poliţiştii de frontieră au tras asupra vehiculului, moment în care bărbatul a abandonat mijlocul de transport şi a încercat să fugă, fiind rănit de două gloanţe.

Poliţiştii de frontieră i-au acordat imediat primul ajutor şi au solicitat intervenţia ambulanţei. Bărbatul, identificat ulterior ca fiind Vasile C., în vârstă de 37 ani, domiciliat pe raza judeţului, a fost transportat urgent la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au acordat ingrijiri de specialitate, în prezent starea acestuia fiind stabilă din punct de vedere medical.

În urma cercetărilor coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, în cabina tractorului au fost găsite 5 colete care conţineau în total 5000 pachete de ţigări (100.000 de ţigarete).

Ţigările, în valoare de aproximativ 45.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetăţeanului român i s-au întocmit acte premergatoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor asimilate contrabandei, respectiv colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de ţigarete şi ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.

Cercetarile sunt continuate, sub coordonarea procurorului, de către politiştii de frontieră botoşăneni, care coopereaza în acest caz cu autorităţile de frontieră din Moldova, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun, informeaza Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
271

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
462

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
140

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...