Construcţiile ilegale în vecinătatea reţelelor de energie electrică prezintă un risc major de accidente grave

Construcţiile ilegale în vecinătatea reţelelor de energie electrică prezintă un risc major de accidente grave
E.ON Moldova Distribuţie a identificat, în urma verificărilor periodice ale sistemului de distribuţie a energiei electrice, peste 1.700 de construcţii ce nu respectă legislaţia în vigoare privind amplasarea construcţiilor în vecinătatea instalaţiilor electrice. Aceste imobile au fost ridicate cu preponderenţă în mediul rural, fără a fi obţinute în prealabil avize din partea companiei noastre.

● Peste 1.700 de construcţii ilegale au fost identificate în vecinătatea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice din Moldova;

●Imobilele sunt  realizate fără respectarea respectarea reglementărilor legale şi nu au  avizul E.ON Moldova Distribuţie;

● Ignorarea normelor tehnice privind amplasarea construcţiilor în proximitatea instalaţiilor de distribuţie implică riscuri majore de producere a unor incidente grave.

E.ON Moldova Distribuţie a identificat, în urma verificărilor periodice ale sistemului de distribuţie a energiei electrice, peste 1.700 de construcţii ce nu respectă legislaţia în vigoare privind amplasarea construcţiilor în vecinătatea instalaţiilor electrice. Aceste imobile au fost ridicate cu preponderenţă în mediul rural, fără a fi obţinute în prealabil avize din partea companiei noastre.

În cadrul campaniei "Împreună pentru siguranţă", E.ON şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă atrag atenţia asupra obligativităţii respectării condiţiilor şi distanţelor minime de amplasare a construcţiilor faţă de echipamentele şi componentele sistemului de distribuţie a energiei electrice, aceste condiţii fiind precizate în avizul emis de compania noastră.

Amplasarea construcţiilor în vecinătatea reţelelor de distribuţie fără respectarea cerinţelor legale poate duce la incidente cu urmări deosebit de grave, cum ar fi: pagube materiale, rănirea sau chiar decesul unor persoane. Depozitarea, manipularea materialelor şi construirea unor imobile în vecinătatea sistemului de distribuţie a energiei electrice cresc riscurile de producere a unor accidente prin electrocutare, incendii sau distrugeri cauzate de ruperea stâlpilor sau conductoarelor.

Totodată, pot fi afectate atât funcţionarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, cât şi accesul la instalaţii pentru intervenţii, cu implicaţii asupra siguranţei şi continuităţii în alimentarea consumatorilor.

Compania noastră a atenţionat atât deţinătorii acestor imobile, cât şi  instituţiile abilitate în a urmări şi a interveni pentru respectarea reglementărilor legale în domeniul construcţiilor privind necesitatea soluţionării acestor situaţii.

În conformitate cu Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, E.ON Moldova Distribuţie este în drept să sisteze alimentarea cu energie electrică la imobilele ce nu respectă normele de amplasare, existând deja demarate proceduri în acest sens.

Compania noastră precizează că întreaga responsabilitate pentru consecinţele produse prin nerespectarea acestor cerinţe legale revine persoanelor care le-au generat. 

În conformitate cu prevederile Legii Energiei Electrice şi a Gazelor Naturale nr. 123 din 2012, art. 49, se interzice persoanelor fizice şi juridice:

● să efectueze construcţii de orice fel în zona de siguranţă a instalaţiilor electrice de distribuţie, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuţie;
● să efectueze săpături de orice fel sau să înfiinţeze plantaţii în zona de siguranţă a instalaţiilor electrice de distribuţie, fără acordul operatorului de distribuţie;
● să depoziteze materiale pe culoarul de trecere şi în zonele de protecţie şi de siguranţă ale instalaţiilor, fără acordul operatorului de distribuţie;
● să limiteze sau să îngrădească prin execuţia de împrejmuire, prin construcţii sau prin orice alt mod accesul la instalaţii al operatorului de distribuţie.

E.ON Moldova Distribuţie atrage atenţia asupra obligativităţii respectării acestor cerinţe legale, astfel încât să fie evitate situaţii nedorite, cu urmări extrem de grave.


Departament Comunicare Corporatistă
E.ON România

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
130

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
98

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
269

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...