Ce fel de viaţă preferi, una de bou sau una de cerb?

Ce fel de viaţă preferi, una de bou sau una de cerb?
Profesorul universitar Marcel Căpraru povestește cum într-o zi, aflat în tren, a pus în fața călătorilor din compartimentul în care se afla opțiunea de a alege, metaforic, între o viață de bou și una de cerb:

"Mi-am amintit această  întâmplare acum vreo câțiva ani într-un compartiment de tren, când, un individ la vreo cincizeci de ani, fost maistru la Electoputere, disponibilizat ca mulți alții din România cu o sumă frumușică de bani, își plângea soarta. Avea, spunea el, pământ mult în zona Balș, dar nu-l mai angaja nimeni. Încet-încet, cei din copartiment începeau să-i dea dreptate: era mai bine pe vremea comunismului, nu aveai ce cumpăra dar aveai serviciu. Revoluția asta numai necazuri ne-a adus. Ce să faci cu libertatea?

Atunci am intervenit în discuție amintindu-mi povestea tabloului și făcând o comparație între bou și cerb. Boul e un animal cu stăpân. Are adăpost, are hrana asigurată, în fiecare dimineață e înjugat la car sau la plug și muncește. Cu cât își face datoria mai bine cu atât primește o rație de fân sau de coceni mai mare. Cu cât e mai ascutător și se opintește mai tare cu atât e mai bine îngrijit. Dacă  lenevește are parte de bici. Nu are grija zilei de mâine. Mâine e la fel ca astăzi, la fel ca ieri și ca în toate zilele. Doarme liniștit, pe coadă. Spre deosebire de bou, cerbul nu are un adăpost. Hrana și-o procură singur. Nu e sigur că o poate găsi și mâine. Nu e ferit de pericole, trebuie să fie mereu în alertă, treaz, să decidă singur. Și, mai e o deosebire: cerbul e liber, totul depinde de el, boul are stăpân, e dependent, e sclav. Când nu mai poate munci sau când stăpânul nu mai are nevoie de el, soarta lui e la mila stăpânului. Scopul boului nu e să-și găsească  hrana, e să-și caute stăpân care să-l hrănească.

L-am întrebat pe individ după ce i-am expus această metaforă: Între o viață de bou și una de cerb, pe care o alegi? De fapt, întrebarea era adresată  tututror.  Încet-încet, după o perioadă de tăcere, au reînceput discuțiile. Și, spre uimirea mea, deși se vedea în glasul celor din compartiment o undă de regret, concluzia cvasi-generală  a fost că viața de bou e preferabilă celei de cerb. Cum s-a ajuns aici?".

Profesorul arată istoria învățământului obligatoriu, așa cum îl știm azi, nu este veche de când lumea, ci are un început clar:

"Învățământul obligatoriu, sub forma în care îl cunoaștem azi, a apărut într-un stat totalitar, Prusia, în urma unei bătălii, cea de Jena din 1806 dintre armata de amatori a lui Napoleon și armata instruită prusacă, în care francezii au învins. Când industria ta principală e să produci și să exporți mercenari pentru cei ce cucereau colonii peste mări și țări, a fi înfrânt de niște țărănoi, ridică o mare problemă, una națională. Așa a gândit și Johann Gottlieb Fichte, filosoful de serviciu al lui Friedrich cel Mare, în cele 14 Scrisori către națiune publicate între 1808 și 1814: Am fost înfrânți pentru că soldații noștri n-au respectat ordinele, trebuie să facem o Germanie Mare, să unificăm limba germană și toți germanii să gândească la fel și să respecte ordinele, cel puțin în problemele mari. Iar statul prusac a început o treabă așezată, nemțească, detaliată, pentru a pune în practică aceste idei. Astfel s-a instituit primul sistem de învățământ obligatoriu din lume în Prusia, în 1819".

Ca să ne facem o idee asupra naturii statului prusac, autorul arată că acolo exista încă din 1735 o lege de control a nașterilor, iar orice femeie trebuia să raporteze la poliție când a ajuns la menopauză!

Așadar, cum s-a realizat un sistem care să producă forță de muncă instruită, dar, în același timp, dependentă și obedientă? Oameni dependenți, dar care au sentimentul că sunt liberi, cu alte cuvinte, tipul de bou inteligent, idealul educațional al oricărui sistem statal de învățământ, fie că vorbim de state democratice sau totalitare, de republici sau monarhii?

Explică profesorul:

"În primul rând, prin gruparea copiilor pe clase pe criteriul vârstei. Niciun alt grup uman nu se organizează pe vârste ( era armata obligatorie, care, între timp, s-a desființat). Ce-ați zice dacă s-ar da un ordin ca la Ministrul Educației toți angajații să aibă 30 de ani, cei de la Ministerul Economiei să aibă 31, cei de la Interne, 32 de ani, ș.a.m.d.? Sau la o televiziune, cei care lucrează la Știri să fie de 35 de ani, apoi jurnaliștii fiecărei emisiuni să fie aleși pe criteriul vârstei, la emisiunea A de 36, la B de 37, etc. ? Ar fi absurd, nu-i așa? și ați ieși în stradă să protestați împotriva unui asemenea ordin. Ei, bine, copiii nu au dreptul să aleagă și nici să protesteze, iar adulților li se pare normal, nu absurd. Această grupare pe criteriul vârstei produce mai multe efecte antisociale: organizarea este impusă din afară, coeziunea socială e imposibilă ( ca în cazurile de mai sus, cu ministerele…), copiii nu pot învăța unii de la alții, liderii sunt impuși de adulți, nu apar în mod natural, toți sunt ținuți în același ritm dictat de medie, etc. În acest fel n-ai decât să te supui mediei, cuvânt care are aceeași rădăcină cu mediocritate.

În al doilea rând, prin împărțirea activității școlare pe lecții de câte cincizeci de minute cu recreații de câte zece minute între lecții. În acest fel copiii învață ora asta ceva, ora a doua altceva, ora a treia trec la altceva, fără să aibă vreodată imaginea întregului sau de ce învață și asta și celalaltă. Ei învață pentru că așa ne-a spus "Domnul" sau "Doamna", "Tovarășul" sau "Tovarășa", adică sunt alții mai mari care știu, noi trebuie să-i ascultăm, să ne supunem voinței lor. Și astfel, învață din experiență, lecție de lecție, zi de zi, an de an, că depind de altcineva. De altfel, majoritatea celor mai buni elevi, după ce termină școala și facultatea, nu știu ce să facă cu viața lor, sunt angajați de alții, de tip Donald Trump sau Gigi Becali, care le spun ce să facă și ei fac foarte bine ceea ce li se cere. Tot din experiența lecțiilor, copiii învață că "nimic în viață nu e atât de important încât să merite să fie dus la bun sfârșit". Dacă, prin absurd, un elev e "prins" în timpul unei lecții de farmecul unei poezii, sau se concentrează pe o problemă, sună clopoțelul sau soneria (la începuturile școlii obligatorii pauzele se anunțau printr-un sunet de corn) orice farmec sau concentrare trebuie să înceteze și se trece la altceva. Nu trebuie să faci ce-ți place, ci ce îți ordonă altcineva, indirect, prin clopoțel, nenea Ministru, nenea Satu, nenea Sistemul". Citeste continuarea pe contributors.ro...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LIVE SCORE: FC Botoşani- CSU Craiova 1-0

astăzi, 20:36
457

Elevii lui Costel Enache ţintesc o victorie pentru a mări şansele de accedere în play-off, calculele fiind acumularea a 40 de puncte până la finele campionatului regulat. De c...

Ziua de 1 Decembrie, sărbătorită într-un mod inedit la Colegiul Național "Mihai Eminescu" Botoșani!

astăzi, 19:11
274

Ziua Națională a României va fi sărbătorită în avans de către elevii și profesorii Colegiului Național "Mihai Eminescu" Botoșani, luni, 27 noiembrie 2017, în intervalul orar 17.30-19.00....

Prim-ministrul României, impresionat de lucrările efectuate de o firmă din Botoşani!

astăzi, 17:26
3508

Este vorba despre lucrările efectuate de compania Tehnic Asist, din Botoșani, la Aeroportul Otopeni. ”S-a terminat asfaltarea pistei 1 – adică lucruri care nu prea se mai &icir...