CASCO - asigurarea care nu asigură tot! Ce NU spun firmele de asigurări

CASCO - asigurarea care nu asigură tot! Ce NU spun firmele de asigurări
De regulă, atunci când încheiem o poliţă facultativă de asigurare de tip CASCO plecăm de la asigurator cu inima împăcată că avem toate situaţiile acoperite. Ei bine, în realitate există anumite "zone gri", neacoperite de poliţă, dar aceste aspecte, de cele mai multe ori, nu sunt comunicate clientului, însă sunt regăsite în contractul proaspăt semnat.

Potrivit  Promotor, spre exemplu, una dintre prevederile contractuale arată că asiguratul nu beneficiază de despăgubire în situaţia în care "nu a luat toate măsurile necesare pentru limitarea pagubei", scrie economica.net. Acest fapt ridică o întrebare foarte importantă: În caz de vandalism sau furt cum demonstrez că am luam măsurile necesare pentru limitarea pagubei ţinând cont de faptul că marea majoritate a maşinilor sunt parcate, în aer liber, în spatele blocurilor?

Nu sunt incluse în asigurare nici pagubele provocate motorului sau ale altor componente prin creşterea temperaturii, şi nici cele produse prin acţiunea curentului electric. Iar în cazul în care se constată că şoferul a continuat rularea în urma apariţiei unei defecţiuni majore (de exemplu: baie de ulei spartă) firma de asigurare refuză plata.

Dacă în cazul unei greşeli de reparaţie dauna iniţială se agravează firma de asigurare nu mai plăteşte fiind nevoiţi să cereţi despăgubiri service-ului respectiv.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
122

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
87

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
258

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...