Inundaţii într-o comună botoşăneană!

Inundaţii într-o comună botoşăneană!
Precipitaţiile abundente de marţi dimineaţă precum şi scurgerile de pe dealurile din comuna Dângeni au provocat iar inundaţii în localităţile Iacobeni şi Strahotin.

La Iacobeni patru curţi au fost inundate, iar drumurile săteşti şi comunale au fost afectate în sensul că pe mijloc s-au format şanţuri.

"Am apelat la oamenii de la 416 şi la voluntari să scoatem apa din curţi, avem două pompe cu care lucrăm până ajung cei de la Botoşani. Problema e că plouă continuu şi s-ar putea ca situaţia să se agraveze, spune Cătălin Rotunu, primarul comunei Dângeni.

Pompierii de la Truşeşti au plecat deja către Dângeni pentru a interveni, iar de la Botoşani au fost direcţionate alte echipaje.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox: Îl cinstim astăzi pe Sf. Ap. Simeon, rudenia Domnului, Episcopul Ierusalimului

astăzi, 08:00
1

Sfântul Simeon (†107) era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xan...

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
412

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
724

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...