Co-președintele PNL, Cătălin Flutur, despre absența liberalilor de la ședința CJ: "Au vrut să tragă un semnal de alarmă. Se poartă discuții privind o nouă majoritate"

Co-președintele PNL, Cătălin Flutur, despre absența liberalilor de la ședința CJ: "Au vrut să tragă un semnal de alarmă. Se poartă discuții privind o nouă majoritate"
Co-președintele PNL Botoșani, Cătălin Flutur, susține că decizia consilierilor județeni liberali de a absenta, miercuri, de la ședința de constituire a noului Consiliu Județean, nu reprezintă un act de sabotaj, așa cum au afirmat social-democrații, ci a fost o decizie luată pe fondul unor nemulțumiri generate de decizii care s-au luat pe plan politic în ultimele zile, la nivel central, dar și ca urmare a unor nemulțumiri de la nivel local.

Flutur a ținut să precizeze că decizia aleșilor de a lipsi de la această ședință nu a fost dictată de la centru, ci a fost exclusiv hotărârea consilierilor.

“Românii așteaptă de la Parlament, de la Guvern, de la aleșii locali, o schimbare și am constatat că după trecerea alegerilor au făcut niște lucruri care nu credeam că vor fi făcute vreodată, și consilierii au fost influențați de aceste lucruri. Pentru prima dată după Revoluție majoritatea PSD din Parlament a interzis Guvernului să emită ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, după alegeri s-a votat tacit alegeri în două tururi, s-au votat pensiile speciale pentru aleși, Titus Corlățean a fost scăpat de urmărirea penală. Iar la nivel local este situația Sanatoriului de la Podriga transformat clar într-o afacere politică, clar politizată de PSD, în condițiile în care președintele încă în exercițiu, domnul Sorescu, și vicepreședintele, domnul Achiței, au făcut demersuri pentru rezolvarea problemei și a fost chemat un primar eventual penal de la Drăgușeni... Au furat startul. Nu în ultimul rând, se fac presiuni asupra primarilor și consilierilor locali din teritoriu ai PNL la formarea majorităților în Consiliile Locale și s-au făcut direct aceste presiuni", ne-a declarat Cătălin Flutur.

Liderul PNL a afirmat că sunt nemulțumiri inclusiv în rândul consilierilor județeni PSD și se poartă discuții privind o nouă majoritate în Consiliul Județean.

“Sunt mai mulți consilieri județeni social-democrați care încă gândesc normal pentru România și își schimbă opțiunile văzând tot complexul de evenimente din ultima perioadă și există discuții și de genul acesta, privind o nouă majoritate. Prin absența de la ședința de miercuri consilierii liberali au vrut să tragă și un semnal de alarmă", a mai spus Flutur.

Prefectul a convocat o nouă ședință de constituire a Consiliului județean pentru ziua de duminică.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii participanți la olimpiadele internaționale vor susține mâine prima probă a Bacalaureatului!

astăzi, 20:32
27

Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, se va desfășura pe 22 mai. În data de 23 mai are loc proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii care învață &...

Prognoza meteo pentru perioada următoare: Când vine vara și unde vor fi vijelii!

astăzi, 19:26
125

Meteorologii anunță că, în perioada imediat următoare, temperaturile vor fi în creștere, dar ne așteaptă și episoade cu ploi, vijelii, grindină și vânt intens.20 - 27 m...

Armata Română organizează o nouă campanie de recrutare rezerviști voluntari!

astăzi, 18:47
68

Sunt disponibile 4.936 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi) în unităţi militare de pe întregul teritoriu naţional.&rd...