Firmă din Botoşani în rândul marilor datornici la bugetul de stat!

Firmă din Botoşani în rândul marilor datornici la bugetul de stat!
ANAF s-a ţinut de angajamentul luat şi a început să publice listele cu datornicii la bugetul de stat. Până acum, listele publicate, cu contribuabili mari şi mijlocii, conţin doar debitele de peste 50.000 lei.

O firmă botoşăneană se află în topul marilor datornici la bugetul de stat, din rândul marilor contribuabili. Este vorba de Doly-Com, proaspăt intrat în faliment după ce în toamna trecută a cerut insolvenţa, din cauza unor impuneri financiare de aproape 100 de milioane de lei, apărute după un control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Lista cu cei 186 de datornici din clasa marilor contribuabili şi cea cu 2486 de datornici din clasa contribuabililor mijlocii pot fi consultate aici şi aici.

"Deoarece în săptămâna 25 – 29 aprilie 2016 a crescut foarte mult numărul contribuabililor care au decis să își stingă datoriile sau să își clarifice situația fiscală și pentru a asigura publicarea unor informații cât mai corecte, în zilele imediat următoare va fi publicată lista debitorilor mici contribuabili, instituţii publice, persoane fizice cu obligaţii fiscale restante rezultate şi din activităţi economice independente sau profesii libere, cu restanțe mai mari de 10.000 lei și persoane fizice cu restanțe mai mari de 1.500 lei", a transmis ANAF.

Sunt exceptate de la publicare obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, cele a căror executare este suspendată și cele care au termene de plată stabilite în planul de reorganizare judiciară.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marcel Ciolacu îi jignește pe moldoveni: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!” (Video)

astăzi, 15:43
2

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor.Iată comunicatul de presă remis astăzi, 26 aprilie:”Pentru jign...

Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din România al unui Crysler Imperial din anii 60

astăzi, 15:30
29

Nicușor Constantin – secretar al filialei din Botoșani a Retromobil Club – manifestă o pasiune deosebită pentru mașinile de epocă, el fiind deținătorul mai multor bolizi cu o vechi...

Cine plătește dacă te inundă vecinul: legea spune clar!

astăzi, 15:00
103

Atunci când te confrunți cu o inundație în apartament cauzată de unul dintre vecini, este important să acționezi rapid și eficient pentru a minimiza pagubele și pentru a stabili cin...