Referendum într-o comună din judeţul Botoşani. Vezi pentru ce!

Referendum într-o comună din judeţul Botoşani. Vezi pentru ce!
În ziua de 5 iunie, ziua alegerilor locale, un primar din judeţul Botoşani va organiza în comuna pe care o conduce şi un referendum.

Este vorba de primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, care vrea să consulte populaţia cu privire la înfiinţarea a trei noi sate, fiind vorba de Gulioaia, Buneni şi Coşteni, care acum sunt cătune.

Deşi fizic cele trei cătune există de mai bine de 20 de ani, acestea nu figurează şi în documente, nu sunt constituite juridic, motiv pentru care localnicii nu îşi pot stabili domiciliul, iar firmele sediile sociale. Ba mai mult, primăria nu poate accesa fonduri şi nu poate demara investiţii în aceste trei zone.

“Primăria Dângeni a emis o Hotărâre de Consiliu Local care a fost comunicată Instituţiei Prefectului.  Se solicită un referendum motivat de faptul că se doreşte înfiinţarea a trei sate , modificarea delimitării teritoriale, pentru ca aceste localităţi să poată fi cuprinse în planul de dezvoltare teritorială, accesarea de fonduri europene", a precizat prefectul Dan Nechifor. 

Cheltuielile cu organizarea referendumului vor fi suportate din bugetul local al comunei Dângeni.

 

Spune-ne opinia ta