Cafenele goale, clienţi frustraţi, patroni descurajaţi şi nu prea. Efectele Legii anti- fumat, la trei săptămâni de aplicare!
BOTOSANI

Mai bine de trei săptămâni au trecut de la intrarea în vigoare a noii "legi anti-fumat", iar efectele sunt vizibile, mai ales la nivelul localurilor din municipiul Botoşani.

Vremea caldă i-a ajutat pe administratorii cafenelelor şi barurilor din municipiu să nu-şi piardă chiar toţi clienţii fumători, deoarece s-au amenajat terasele, acolo unde fumatul este permis. În schimb, când vemea este rece sau ploioasă, puţini clienţi îndrăznesc să meargă la cafenea şi pentru satisfacerea viciului să iasă din local.

Pe Bulevardul Mihai Eminescu se află una dintre cafenelele care luni înaintea prânzului era goală. Puţinii clienţi fumători au preferat să-şi bea cafeaua pe fugă, să fumeze o ţigară afară şi să-şi caute de drum pentru că ploaia nu le-a permis să se bucure aşa cum trebuie de savoare. Barmanul admite că numărul clienţilor a scăzut mult în ultima perioadă, tocmai din cauza interzicerii fumatului în localuri.

Aceeaşi situaţie am întâlnit-o şi la barul din Parcul Mihai Eminescu. Înaintea introducerii obligativităţii interzicerii fumatului în localuri, barul avea un segment pentru nefumători şi unul pentru fumători, însă acum clienţii s-au rărit dramatic.

"Eu vreau să ştiu de ce mămicile care vin în parc şi îşi ţin copilaşii în braţe cu o mână şi în cealaltă ţin ţigara nu sunt sancţionate? Legea nu este rea, însă cred că este excesivă. Probabil că aşa o vom duce până când oamenii se vor obişnui. Noi am pregătit deja terasa, dar acum vremea nu e chiar bună pentru stat la aer", spunea domnul Corduneanu, administratorul barului.

Mai mult, acesta aduce în discuţie timpul pierdut de funcţionarii publici care, aflaţi în timpul serviciului, ies la fumat în faţa instituţiilor. "De exemplu, vine moşul de la ţară cu o problemă la Consiliul Judeţean sau la Prefectură, iar în faţă găseşte trei funcţionari ieşiţi la fumat. Cam ce reacţie ar putea să aibă?", se întreabă retoric administratorul.

În barul de la ieşirea din Piaţa Viilor către Parc, doi clienţi îşi beau cafeaua. Când sunt întrebate de numărul clienţilor de când a intrat în vigoare legea anti-fumat, vânzătoarele mai că dau în plâns şi spun că situaţia e neplăcută. "Cât a fost vreme bună, oamenii au stat la terasă, dar acum fumătorii nici nu mai intră. Din fericire, nu am avut evenimente neplăcute, cu clienţi care să facă scandal pentru că nu le dăm voie să fumeze în interior. Lumea a înţeles situaţia", explică ele.

Mai jos, către strada Primăverii, administratorul barului care pregătise pentru fumători un chioşc de termopan a fost nevoit să renunţe la idee, astfel că locul este ocupat de un alt agent economic, a cărui activitate este alimentaţia fast- food.

La barurile de cartier, situaţia este hilară. De exemplu, în zona Colegiului Tehnologic "Gheorghe Asachi", intrarea în barul amenajat într-un chioşc de tablă este "marcată" cu o masă pe care tronează o scrumieră, iar în jurul ei clienţii trag din ţigări în grabă. Intră înapoi în bar, ies din nou şi tot aşa. La câteva zeci de metri, un alt bar are noroc de faptul că intrarea este acoperită de un paravan sub care au fost instalate mese şi băncuţe pe care clienţii stau liniştiţi. Acolo fumează şi beau cu siguranţa respectării legii.

Tot la terasă se retrag şi clienţii unui alt bar din Primăverii, care se ascund de ploaie sub umbrelele mari. "Nu ne obligă nimeni să fumăm. Dacă nu ne convine situaţia, ne putem bea cafeaua sau berea şi acasă. Şi dacă plouă, doar nu ne topeşte", râde un client amuzat nevoie-mare, nu atât de întrebare cât de gradele din pahar.

Nu e rău chiar pentru toţi

Legea anti-fumat a adus însă şi avantaje. Restaurantele se bucură de mai mulţi clienţi de când s-a interzis fumatul în localuri. Cel puţin aşa spune Paul Tomescu, proprietarul "La Strada". "Lucrurile stau aşa cum ne-am aşteptat. Nu ne-a scăzut numărul de clienţi, e la fel ca înainte. La noi oamenii vin să mănânce, iar dacă au de fumat, fumează afară. Ne-am bucurat că au venit clienţi cu copii mici, în landouri. E un semn bun", explică Paul Tomescu.

Despre un număr de clienţi constant vorbeşte şi Dumitru Tatarcan, administratorul "Legenda". "Noi, cei ce lucrăm cu mâncare, nu avem de ce să pierdem, clienţii sunt aceiaşi. Încă nu ne-au venit clienţi noi însă îi aşteptăm. Cred că cel mai mult au de suferit cafenelele pentru că întreaga afacere e construită pe cafea şi de regulă, unde e cafea e şi ţigară. La noi, dacă oamenii vin dimineaţa la cafeaîşi fumează ţigata afară, se întorc. Avem şi terasă, nu ne facem griji", explică proprietarul restaurantului.

De partea cealaltă, autorităţile care au printre obligaţii constatatea şi sancţionarea nerespectării legii anti-fumat au şi aplica amenzi. Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, spune că jandarmii botoşăneni au aplicat patru sancţiuni. "Mai exact, este vorba de trei amenzi, în valoare totală de 250 de lei şi un avertisment. Sancţiunile au fost aplicate în baruri din Săveni şi Darabani", explică Dan Izotov. Sunt de asemenea aşteptate statisticile în privinţa acestui tip de sancţiuni aplicate de poliţişti sau de poliţiştii de frontieră.

Despre lege

Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prevede că fumatul este interzis în toate spaţiile publice închise (inclusiv baruri, discoteci şi restaurante), precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii (chiar şi cele în aer liber). Prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Spaţiul închis de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare. De asemenea, fumatul este interzis complet în unităţile de învăţământ, în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului precum şi în unităţile sanitare şi în mijloacele de transport în comun.

 

Spune-ne opinia ta