Socrul lui Băsescu, înmormântat cu onoruri militare

Socrul lui Băsescu, înmormântat cu onoruri militare

 Gheorghe Andrusca  evz.ro

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, şi-a condus astăzi, 11 iulie, socrul pe ultimul drum. Gheorghe Andruşcă a murit joi, la vârsta de 96 de ani, într-un azil unde a stat internat după moartea soţiei sale.

La funeraliile de astăzi au sosit, pe lângă soţii Traian şi Maria Băsescu, şi cele două fiice ale acestora, Elena şi Ioana. Dacă soţul Elenei Băsescu nu a ajuns la Suceava pentru înmormântare, avocatul Radu Pricop, soţul Ioanei Băsescu, a fost prezent.Slujba a fost oficiată de nouă preoţi, iar fundalul sonor a fost asigurat de corul bisericii de la Salcea.

Înmormântarea a început la ora 11.00 şi s-a derulat cu onoruri militare, şi asta pentru că Gheorghe Andruşcă avea gradul de locotenent-colonel în rezervă în cadrul Jandarmeriei Române.

În onoarea sa a fost cântat Marşul Funebru, iar Garda de Onoare a tras trei salve în momentul în care sicriul era coborât în groapă.La finalul ceremoniei de înmormântare, fostul şef la statului i-a invitat pe toţi cei care au participat la înmormântare la praznicul organizat la un restaurant din cartierul sucevean Burdujeni, scrie Monitorul de Suceava.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox: Astăzi sărbătorim Sfânta şi Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii)!

astăzi, 08:07
12

Sfântul Ierarh Atanasie s-a născut la sfârşitul secolului al 16-lea în insula Creta. După moartea tatălui său s-a călugărit la metocul sinaitic din Iraclion, primind numele At...

Un duhovnic din Botoșani va fi următorul sfânt al României (Video)

Miercuri, 1 Mai 2024
927

Părintele Paisie Olaru de la Sihăstria este unul dintre acei oameni ai bisericii care a schimbat destinul multora. Cei care au bătut drumul Sihăstriei au găsit întotdeauna la Părintele Pai...

In memoriam Prof. Ilarion Mandachi. ”Regret că nu i-am spus tot ce aș fi vrut să-i spun!”

Miercuri, 1 Mai 2024
200

În trecerea inexorabilă a timpului, anii par clipe ce licăresc fugar în existența omenească. Ne naștem sub aureola unei stele în care stă ascuns și sfârșitul ca o dator...