Percheziţii ale DNA la firme din Botoşani!

Percheziţii ale DNA la firme din Botoşani!
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupție și contrabandă, comise în perioada 2013-2015.
         
În cursul zilei de 21 aprilie 2015, ca urmare a obţinerii autorizaţiilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 15 locaţii situate în județele Suceava şi Botoșani, reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
         
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Brigăzii de Intervenție Specială a Jandarmeriei București.
         
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Comunicat de presă DNA
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doctorița cu 290 de luări de mită de la bolnavi de cancer, oprită de judecători să lucreze la stat, dar lăsată să lucreze la privat

astăzi, 09:16
31

Anca Ababneh Dumitrovici a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că nu a putut să refuze banii și cadourile primite de la bolnavi p...

Marcel Ciolacu anunță regionalizarea României. ”Asta nu înseamnă că se vor desființa!”

astăzi, 08:45
135

Ciolacu a dat ca exemplu Polonia și arată că se face un studiu foarte amplu privitor la modul în care va fi reorganizată România.”Reforma bugetară și reorganizarea teritori...

Suferința unui copil de 6 anișori: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător!

astăzi, 08:16
286

Părinții s-au alarmat și l-au dus la medic. Pentru că totul s-a întâmplat în timpul pandemiei, așteptarea pentru programare și diagnostic a fost o încercare grea.Dup...