Jandarmii au mers în mai multe şcoli din judeţ! Vezi pentru ce!

Jandarmii au mers în mai multe şcoli din judeţ! Vezi pentru ce!
 Jandarmii botoşăneni au desfășurat, de la începutul acestui an, 30 de activități preventive și de informare în instituții de învățământ preuniversitar din municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani și Săveni, precum și în comunele Vorniceni și Știubieni.

Mai mult de 1000 de elevi și zeci de cadre didactice au participat la aceste activități, în cadrul cărora au fost aduse în discuție aspecte de legislație privind violența și urmările acesteia, efectele consumului de droguri și substanțe etnobotanice, respectarea normelor de conviețuire socială, precum și importanța apelării corecte a numărului unic de urgență 112.

Discuțiile interactive avute cu elevii au vizat modul de prevenire al faptelor antisociale și consecințele legale ale acestora, atât din punct de vedere personal, cât și la nivelul comunității.

Periodic, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani desfășoară activități de informare a cetățenilor cu privire la spectele de legalitate aflate în zona de competență a Jandarmeriei, prevenirea faptelor antisociale fiind una din direcțiile importante de acțiune, pe care se pune un accent deosebit.

Acțiunile preventive vor continua în școlile botoșănene până la încheierea anului școlar 2014 – 2015.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se întâmplă lângă noi: Tânăr din Suceava, victimă a înșelătoriei online, ce recomandă oamenii legii!

astăzi, 10:43
10

Sâmbătă,18.05.2024, ora 10:15, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de către un tânăr despre faptul că a fost înșelat cu suma de 900 lei de către o persoan...

Cine e profesorul Daniel Botezatu?

astăzi, 09:15
85

Începând din 1884, când piesa „O scrisoare pierdută”, a lui Caragiale, a fost pusă în scenă, celebra întrebare a cetățeanului turmentat, „Eu pentru...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (302)

astăzi, 08:42
28

După ce am citit câteva cărţi valoroase  de epigrame scrise de George Eftimie, am în faţă, de data aceasta, un volum de poezii: „Reverberaţii din Ţara Luanei” (Edit...