Nova Apaserv reia în forță debranșările!

Nova Apaserv reia în forță debranșările!
Societatea Nova Apaserv va relua debranșările în scările de bloc unde se înregistrează datorii mari, după o pauză de câteva săptămâni, cât a fost campania electorală.

Potrivit reprezentanților operatorului de apă, în doar două luni valoarea datoriilor a crescut de la 12 la 13,3 milioane lei, fiind somați 1.471 de consumatori, atât persoane fizice, cât și juridice, să își achitele datoriile.

De săptămâna viitoare, operatorul de apă va trimite somații la cei rău-platnici, fiind vorba despre aproximativ 15 scări de bloc din Botoşani, Dorohoi, Săveni şi Ştefăneşti, precum şi scări de bloc unde deja au fost făcute grafice de eșalonare a datoriilor, dar unde acestea nu au fost respectate de către clienţi.

Dacă clienţii care locuiesc în scările somate nu achită măcar o parte din datorii, urmează restricţionarea furnizării la două-patru ore pe zi şi întreruperea alimentării cu apă.

Operatorul de apă are de recuperat cei mai mulți bani de la consumatorii care stau la bloc, valoarea debitelor ridicându-se la 7,5 milioane lei, reprezentând 75% din totalul debitului. Clienţii de la case trebuie să achite 920.000 de lei, iar instituţiile şi agenţii economici 1,8 milioane lei.

Datornicii somaţi au cel puţin trei facturi restante, însă există unii şi cu 25 de facturi neachitate.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii participanți la olimpiadele internaționale vor susține mâine prima probă a Bacalaureatului!

Luni, 20 Mai 2024
67

Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, se va desfășura pe 22 mai. În data de 23 mai are loc proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii care învață &...

Prognoza meteo pentru perioada următoare: Când vine vara și unde vor fi vijelii!

Luni, 20 Mai 2024
209

Meteorologii anunță că, în perioada imediat următoare, temperaturile vor fi în creștere, dar ne așteaptă și episoade cu ploi, vijelii, grindină și vânt intens.20 - 27 m...

Armata Română organizează o nouă campanie de recrutare rezerviști voluntari!

Luni, 20 Mai 2024
103

Sunt disponibile 4.936 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi) în unităţi militare de pe întregul teritoriu naţional.&rd...