Constantin Iftime îşi lansează cărţile la Școala Gimnazială din Zlătunoaia

Constantin Iftime îşi lansează cărţile la Școala Gimnazială din Zlătunoaia
Vineri, 30 mai, la ora 12, Constantin Iftime își va lansa două cărți de poezie la Școala din Zlătunoaia, satul său natal. Vor fi prezentate elevilor și cadrelor didactice din Zlatunoaia si din comuna Lunca volumele "Elefantul de câmpie", apărut în februarie a.c. la Editura "Cartea Românească", editura Uniunii Scriitorilor din România, și "Zlătunoaia pentru toți", carte apărută în aceste zile la Editura Gri, editura Asociației reporterilor din România.
    
Constantin Iftime a mai publicat un volum de poezie la Editura Tracus Arte, "Vreau altă realitate. Artă merg pe mâna ta", carte premiată de Asociația scriitorilor din București, cu premiul pentru debut, pentru anul 2012. Tot la prestigioasa Editură Tracus Arte a publicat în 2013 volumul de eseuri "Eseul carnivor". În 1993 a publicat cartea-intreviu "Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan" (Editura "Contraria"), o carte unde în care analizează cu Ion Cristoiu anii prăbușirii comunismului din România. Iar în 1994, un volum de dialoguri "Confesiuni violente" (Editura DuStyle), in care, impreuna cu romanicierul Nicolae Breban, fac o analiză a vieții literare din perioada comunismului din România.

La Zlătunoaia, va vorbi despre poezia lui Constantin Iftime poetul Victor Teișanu, directorul Bibliotecii orășenești din Darabani.

"Vă invităm să participați la acest eveniment local din Zlătunoaia, care se va desfășura începând cu ora 12, pe 30 mai a.c. în curtea școlii din localitate", transmite prof- Elena Tănasă, director  al Școlii Gimnaziale nr. 1 Lunca.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevean condamnat pentru distrugere, încarcerat în Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 19:16
37

În cursul zilei de sâmbătă, 18.05.2024, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești în timp ce patrulau pe raza satului Călinești, comuna Dărmănești din Suceava, &i...

Amenzi pentru proprietarii de apartamente, ce obligații au până la finalul anului!

astăzi, 18:04
141

În cazul românilor care nu își permit să cumpere, respectiv să monteze repartitoare de căldură, vor primi ajutor de a stat până la finalul lunii august 2024. Conform ANRE...

Polițiștii rutieri din Botoșani, și în acest week-end pe urmele șoferilor „certați” cu legea!

astăzi, 17:18
50

În cadrul activităților desfășurate au fost organizate cinci filtre rutiere, fiind controlate 122 de autovehicule și efectuate 54 de testări alcoolscopice, iar în urma neregulilor co...