Sporurile înlocuiesc prima de Paște a bugetarilor

Bugetarii aşteaptă anul acesta prime de Paşte, dar şanse la ceva bani în plus ar putea avea doar cei din teritoriu, pentru că miniştrii spun că nu vor acorda prime angajaţilor.

Miniştrii Muncii, Economiei şi Agri­culturii deja s-au decis să nu dea primă de Paşte, ceilalţi trebuie să se decidă în aceste zile. Oricum, şi fără primă de Paşte, și cu o recuperare de doar 15% din tăierea realizată anul trecut, guvernanții au catadicsit să rezerve în bugetele instituțiilor "bani albi pentru zile negre". Mai exact, o parte din fondurile destinate cheltuielilor de personal a fost cuprinsă în bugete în categoria "alte sporuri". Astfel, un sfert din banii alocaţi în bugetul de stat cheltuielilor cu personalul au ca destinaţie acordarea de sporuri pentru personalul din sistemul bugetar central şi local, scrie Capital.

De exemplu, anul acesta, sunt alocate în buget 3,5 miliarde euro pentru cheltuielile cu personalul, iar toate categoriile de sporuri prevăzute în bugetele instituţiilor statului însumează 875 milioane euro. Aproape toţi bugetarii beneficiază de "sporuri pentru condiţii de muncă", dar sunt şi angajaţi ai statului care primesc și "alte drepturi salariale în bani", "alte drepturi salariale în natură", "cheltuieli salariale în natură", "alocaţii pentru locuinţă".



Conform sursei citate, jumătate din suma alocată sporurilor merge către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), adică pentru poliţişti şi autorităţi locale. Aceştia se bucură anul acesta de sporuri diverse în valoare totală de 451 milioane euro. Legea cadru de salarizare a bugetarilor prevede ca sporurile aşa-zis clasice, precum indemnizaţia de conducere sau cele de vechime, de toxicitate, de confidenţialitate, de stabilitate, de dispozitiv, de importanţă naţională sau de suprasolicitare neuropsihică să fie incluse în salariul de bază.

Acordarea sporurilor, la latitudinea șefului

Pentru alte sporuri, rămâne la latitudinea conducerii fiecărei instituţii să prevadă în buget care sunt cele pe care le acordă angajaţilor. "Fiecare minister stabileşte ce fel de stimulente acordă salariaţilor, în afara celor incluse în salariul de bază. Noi acordăm spor de audit, spor de antenă şi spor de control financiar preventiv", a delarat pentru Capital ministrul Muncii, Ioan Botiş. Alte ministere alocă bani unor categorii distincte de personal. 
 
"La Ministerul Agriculturii se acordă spor de antenă şi spor de doctorat. În plus, sunt incluse în categoria ­sporurilor sumele acordate personalului din cele două Agenţii de Plăţi care lucrează cu fonduri europene şi care au dreptul la un plus la salariu cuprins între 25% şi 75%", au spus reprezentanţii ministerului.

Dacă la nivel central autorităţile mai au grijă să nu introducă sporuri extravagante, din controalele efectuate de inspectorii Curţii de Conturi anii trecuţi a reieşit că autorităţile locale nu au dus deloc lipsă de imaginaţie când a fost vorba despre instituirea unor formule pentru a acorda bani angajaţilor. Astfel, sporul de refacere după concediul de odihnă, sporul pentru ţinută decentă, sporul pentru condiţii penibile de muncă sau sporul pentru ochelari de protecţie sunt doar câteva dintre stimulentele acordate bugetarilor în cursul ultimilor doi ani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Parthenope”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea: PROGRAMUL filmelor în perioada 7-13 februarie!

astăzi, 19:45

 În „Parthenope”, acest rol este jucat de Gary Oldman, în rolul scriitorului american John Cheever. Prezența lui Gary Oldman adaugă și mai multă greutate simbolică...

O mamă dintr-o localitate din Botoșani își dorește o viață mai bună pentru cei 7 copii ai săi! (foto)

astăzi, 18:45

Nevoile materiale ale familiei nu sunt puține. Astfel, este nevoie de: Medicamentele prescrise în rețeta din foto, pe care încă nu a reușit să le cumprere; Un mijloc de transpor...

Padocul Flămânzi: Pași spre soluții etice pentru câinii comunitari! (foto)

astăzi, 17:45

În unele localități primarii organizează vânători chiar pe ulițele satelor și abandonează cadavrele pe câmp. Alții apelează la hingheri din alte județe, colaborând cu...