Peste 150 de artiști și zeci de botoșăneni la Noaptea Albă a Galeriilor! (Foto, Video)

Botoșăneni de toate vârstele, artiști consacrați sau tineri care acum bat la porțile afirmării, iubitori de artă sau simpli curioși, scriitori, actori sau muzicieni s-au aflat împreună pentru câteva ore la Noaptea Albă a Galeriilor. Oferta a fost pe măsură, o explozie de culoare pe simeze, 152 de artiști expozanți și ateliere care au fost, atât pentru copii, cât și pentru adulți, atracția serii.

Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani au deschis, sâmbătă seara, cea de-a 13-a ediție a Salonului de Arte Vizuale ”Interferențe”, eveniment organizat de Societatea Culturală „Expo-Art” Botoșani, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor.




Salonul de Arte Vizuale este dedicat, în acest an, artistului Eugen Ispir (1909-1974), cel care în secolul trecut iniția la Botoșani prima pinacotecă publică.

Publicul prezent sâmbătă seara în Galeriile de Artă din Botoșani au admirat lucrări semnate de nu mai puțin de 152 de artiști români contemporani, din România și din străinătate. Pictură, grafică, sculptură, ceramică, porțelan, fotografie, arte decorative, icoană și instalație. Școli diferite, generații diferite, tehnici dintre cele mai diverse.

”Anii trec, edițiile saloanelor trec și ele, noi încercăm să facem în așa fel ca în fiecare an să rămâneți în suflet cu câte o amintire plăcută despre acest spațiu al Galeriilor, mai ales că în afară de acest spațiu și de spațiul alăturat, Colecția de Artă, Botoșaniul nu beneficiază încă de un muzeu de artă, așa cum ar merita un oraș în care prima pinacotecă apare în anul 1960, undeva într-o clădire pe Calea Națională 162. Efortul acesta de a aduna lucrări i se datora la acea vreme unui artist de la a cărui dispariție se împlinesc anul acesta 50 de ani, este vorba despre Eugen Ispir. Acesta, alături de profesoara Ileana Turușancu, vor face acest efort de a aduna lucrări pentru o pinacotecă publică. Dorința lor de a face cât mai liber accesul tuturor la tot ceea ce înseamnă fenomenul artistic a fost apoi continuat de Muzeul Județean Botoșani, în subordinea căruia ne aflăm și noi, respectiv Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” și Colecția de Artă”, a menționat muzeograful Ana Coșereanu, în deschiderea Salonului de Arte Vizuale ”Interferențe”.



Expun în cadrul Salonului ”Interferențe” din acest an artiști din Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Calafat, Cluj, Iași, Constanța, Deva, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mizil, Motru, Oradea, Piatra Neamț, Roman, Satu Mare, Sebeș, Sibiu, Suceava, Tg. Mureș, Timișoara, Toplița, Tulcea, dar și din Chișinău, Düsseldorf, Hamburg, Tel Aviv și Tonbridge.

”Mulțumesc artiștilor care au răspuns invitației de a participa la ediția norocoasă a Interferențelor. Avem mulți veterani, mulți artiști noi, școli diferite, generații diferite, peste 90 la sută dintre expozanți sunt membri de Uniune. Ediția de anul acesta îi este dedicată lui Eugen Ispir, cel care a înființat la Botoșani prim pinacotecă. Avem în expoziție prima lucrare a lui Eugen Ispir, lucrată într-o tehnică specială de rășini care în anii 70 chiar era revoluționară. Mai multe despre artist veți afla după 1 noiembrie, când vom deschide un Salon dedicat memoriei lui Eugen Ispir”, a precizat și Liviu Șoptelea, inițiatorul Salonului de Arte Vizuale ”Interferențe”.



Invitatul special al ”Interferențelor” este artistul român Christian Paraschiv. Stabilit la Paris încă din anii 80, Christian Paraschiv înființa în anul 1985, alături de Paul Gherasim, grupul Prolog. ”Grupul continuă să existe și în ziua de astăzi, cu aceleași crezuri ce i-a legat în toți acești ani: întoarcerea la natură, prietenia, lucrul împreună, puritatea florii de măr…”, mărturisea în urmă cu câteva luni artistul Christian Paraschiv.

Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” vor menține deschis Salonul de Arte Vizuale ”Interferențe” până la finalul lunii octombrie, urmând ca de la 1 noiembrie să prezinte publicului o expoziție dedicată artei lui Eugen Ispir.

”Încercăm în continuare să ținem ștacheta cât mai sus, să aducem artiști de primă mână ai României și nu numai în galeriile botoșănene. Sperăm să fim sprijiniți mai mult pe viitor de conducerea Muzeului și a județului”, a fost mesajul transmis de către Liviu Șoptelea, în cadrul Nopților Albe ale Galeriilor la Botoșani.

Publicul de sâmbătă seara a avut parte și de un minirecital muzical, prezentat de violonista Cezara Ariciuc și două dintre elevele sale, dar și un moment de poezie aparținând actorului Bogdan Muncaciu. Unii dintre artiștii participanți la Salon au susținut ateliere de creație în fața publicului vizitator: Claudia-Ionela Babii – tatuaj cu henna, Silviu Babii – pastel, Florin Grosu – caricatură, Vladimir Kato – grafică și Ioana-Gina Poleac – mozaic. 








Au expus în cadrul Salonului Național de Arte Vizuale „Interferențe” 2024: Codruț Duduman – Bacău; Delia Vancea, Cornelia Vas – Baia Mare, Lucreția Mureșan, Sever Moldovan – Bistrița; Dănuț Aconstantinesei, Claudia Ionela Babii, Silviu Babii, Valentin Barbălată, Nadia Bîrlădeanu, Cristian Bîrzoieș, Cristina Ciobanu, Ciprian Cojocari, Rodica Cojocariu, Ana Coșereanu, Ionuț Gafițeanu, Mirela Anca Gavriloaie, Florin Grosu, Talida Grunzac, Ioana Halunga, George Huivan, Lila Lungulescu, Carmen Maxim-Popovici, Doina Maxin-Relenschi, Maria Claudia Mitră, Dan Mocrei, Mihai Pastramagiu, Ioana-Gina Poleac, Daniel Relenschi, Adina Strugariu, Carmen-Ștefania Suceveanu, Constantin Surugiu, Liviu Șoptelea, Elena Șurghin, Ana Roua Vasilescu, Ioan Zobu – Botoșani; Laura Cornea, Andrea Szentkiralyi-Sis – Brașov; Bogdan Mosorescu, Gheorghe Mosorescu, Angelin Stanciu – Brăila; Ammar Alnahas, Dragoș-Mircea Botezat, Marius Frățilă, Daniela Frumușeanu, Petre Gheorghe, Constantin Grigoruță, Bogdan Hojbotă, Viorica Jahn, Lucia Juncu, Natalia Lazăr, Valeriu Lazăr,  Cristina Maria Lupescu, Lucreția Maiorescu, Florian Mihăilescu, Mara Naghi Niculae, Gabriela Năftănăilă Levențu, Mihaela Obadă, Vladimir Păun Vrapciu, Corina Preda-Perianu, Melania Ecaterina Stancu Chituc – București; Tudorel Predan – Calafat; Lilia Cazacu – Chișinău; Anca-Maria Scripa, Clara-Livia Tudoran, Zoe Vida-Porumb – Cluj; Ioana Călinescu, Lidia Corladi, Carmen Dordea, Lacme Ifrim, Maria Koiciu, Mihaela Roca, Sînziana Romanescu, Lazăr Vasilică, Georgeta Vasiliev – Constanța; Florin Grădinaru, Daniel Guță, Mariana Montegaza – Craiova; Adriana Cănija Popa, Ioana Liana Popa – Deva; Cerasela Ailoaie, Ciprian Ailoaie, Valeriu Gorgan – Dorohoi; Dana Rogobete – Drobeta Turnu-Severin; Mirela Anura, Ion Isăilă – Düsseldorf; Emil Lazăr, Florentina Mihalache – Focșani; Cornel Corcăcel, Lavinia Antonia Coșovliu, Raul Popa, Liviu-Adrian Sandu – Galați; Angela Brumă – Hamburg; Vladimir Kato – Harghita; Sanda Veturia Ionescu – Hunedoara; Ovidiu Agavriloaie, Sorina Viorica Bârsan, Dănuț Adrian Chidon-Frunză, Anca Colescu, Miruna Hașegan, Laura Codrina Ioniță, Daniela Isache, Angelica Mirela Pagu, Andrei Penazzio, Rodica Postolache, Mihai Zaiț – Iași; Oara Larisa Mutu Mindoiu – Mehedinți; Emil Craioveanu – Mizil; Florin Alexandru Preda, Florin Preda-Dochinoiu – Motru; Elena Felicia Cîmpian – Oradea; Carmen Cărăușu, Petru Diaconu, Irina Maria Moldovan, Ioan Popei, Arcadie Răileanu – Piatra-Neamț; Monica D. Carp, Mihai Olteanu – Roman; Vasile Jurje, Virginia Pișcoran, Silvia Spătar – Satu Mare; Dorică Susan, Isabelle Susan – Sebeș; Olimpia Coman-Sipeanu, Anca Alexandra Costea, Felicia Drăghici, Mircea Gabriel Nistorescu, Oana Alexandra Sedonja – Sibiu; Loredana Axinte, Sorin Mihai Bărgăuan, Iulian Dziubinski, Claudia Prelipcean, Lucia Pușcașu, Camelia Sadovei, Liviu Suhar, Constantin Ungureanu-Box, Mihai Varzari – Suceava; Mircea Mureșan, Marcel Naste, Klara Pădurean – Târgu-Mureș, Nahum Sternberg – Tel Aviv; Rafael Matiaș, Sarah Raluca Miulescu, Daniela Oravițanu, Diana Popovici Matiaș, Elena Felicia Selejan, Valentina Ștefănescu – Timișoara; Robert Cobuz – Tonbridge; Elena Mateiuc-Belecciu –Toplița; Mioara Mitu – Tulcea.












 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

În căutarea bustului pierdut. Cum a fost furat ”binefăcătorul” orașului Botoșani, la un secol de când și-a donat întreaga avere! (Foto)

Tuesday, 10 December 2024

În 23 ianuarie 2025 se împlinește un secol de la moartea unuia dintre cei mai importanți ”binefăcători” ai orașului Botoșani. A strâns o avere considerabilă, pe ca...

Povești armenești demne de Hollywood, istorii din Botoșaniul de demult! (Foto)

Monday, 9 December 2024

Vineri, 6 decembrie, de la ora 16.30, Uniunea Armenilor din Botoșani a organizat un simpozion, invitat fiind prof. dr. Ioan Iațcu, de la Muzeul de Istorie al Moldovei din Iași. Uzitând de ...

LA MULȚI ANI, Mircea Oprea! ”Autenticitatea operei, ca un adevăr validat de evidenţă, o aduce doar maturitatea!”

Sunday, 8 December 2024

Născut în Belcești, Iași, pe 8 decembrie 1945, Mircea Oprea scrie și descrie. Poezie, proză, eseu, dar și cronică de teatru, de concert, de artă plastică. Este deopotrivă un intervieva...