”Emoții în zbor” se caracterizează printr-o serie de elemente particulare. Înainte de toate, este prima expoziție personală a artistei Ioana Gina Poleac, situație care, în sine, dă o greutate specială momentului. În al doilea rând, data acestui vernisaj a fost stabilită astfel încât să coincidă cu aniversarea celor 33 de ani ai artistei.
Pornind de la aceste două aspecte, înțelegem că acest demers se vrea a fi nu doar expresia acumulărilor de până acum, ci marchează încheierea unei etape, cea a acumulărilor, a căutărilor, a interogațiilor, a războaielor purtate cu sine și cu ceilalți, a răspunsurilor poate complicate, poate nu, pe care viața i le-a oferit, a regăsirii aproapelui și a eului. Așadar, expoziția devoalează o devenire prin descoperire și auto-descoperire a emoțiilor și trăirilor, a sinelui personal și artistic.
Rod al muncii depuse pe toată durata anului 2024, ea se constituie în jurul a două concepte fundamentale: zborul și emoția, care, prin mijlocirea artistei, se armonizează, converg unul spre altul și se contopesc, devenind un adevărat univers de creație, de sensuri și simboluri, pe care, la o privire atentă, le regăsim în lucrările Ioanei.
Oarecum liberă de convenții, ea are verva unui imaginativ care pare a face din surpriza optică o strategie de lucru. Formele distribuite în planul imaginii au fie eleganță și subtilitate, fie vitalitate obținută prin contraste revelatoare. Capacitatea inventivă o face să construiască în raport direct cu universuri posibile, dar și maturitatea de a ține totul sub control rațional. De exemplu, lucrările din fundal, realizate într-o temperă delicată încep povestea acestei serii. Copacul, pomul vieții este unul dintre elementele figurative cele mai încărcate de substanță, a cărui prezență și semnificații pot fi deslușite în toate marile culturi ale lumii. Simbolul copacului poate fi oricând asociat gestului de antropomorfizare, el generând vârstele și destinul omului. Dar totodată, poate deveni elementul ce conferă stabilitate, cel la adăpostul căruia visele se nasc și zborul tinde spre înălțimi.
De fapt, la nivelul expoziției, văzută ca întreg, zborul capătă valențe evolutive și parcă își dezvoltă propriul destin, dincolo de faptul generator, dincolo de mecanismul care-l face posibil, dincolo de dorința și nevoia noastră. Odată cu el, emoțiile se nasc, trăiesc, ne ridică sau ne coboară, devin curaj și speranță, încredere și luptă, reușită și renaștere.
Imaginea aripii, transfigurată prin mijlocirea viziunii și expresiei artistice, devine, în unele lucrări, doar punctul liminar al celor două, zbor și emoție. Iar dimensiunea ludicului, descoperit la o analiză atentă, nu poate fi evitată atâta vreme cât există preocuparea detașării de un figurativ ostentativ.
Cred că o asemenea conduită artistică creează un raport corect între parte și întreg, între amprentă individuală și libertate imaginativă, dar și o interschimbabilitate binevenită între elementul dominant și cel secundar, emoția sau zborul. Până la urmă: cât este emoție? Cât este zbor? Răspunsul este puternic individualizat și ține de modul nostru, al fiecăruia dintre cei care privim această expoziție, de a vedea și de a interpreta imaginile; în niciun caz, artista nu ne dă o rezoluție, ea devine o parte a misterului, pe care îl parcurge, iarăși și iarăși, odată cu fiecare dintre noi.
Această ambivalență este întreținută și de utilizarea, în acest univers al mozaicului, a culorilor de acril, care pare a fi o șansă în gestionarea suprafețelor mate și, complementar, ale celor strălucitoare. De asemenea, lumina joacă un rol important în arhitectura imaginii, la fel ca și muzicalitatea discretă a acestor compoziții grafice, inducând ideea că ordinea cosmică ține de vitalitatea visului, că zborul se metamorfozează după cum se transformă aripa ce-l face posibil. Aripi de păsări, de fluturi, aripi de suflet....
Efectul direct și neechivoc al acestui comportament artistic lasă impresia spontaneității bine regizate și motivează pe deplin o viziune personalizată. Gestionarea spațiului expozițional, un alt atu bine folosit, născut din nevoia unor armonii cromatice, arată că artista are suficiente resurse imaginative, iar impresia de joc dezinvolt, așa cum am spus, fie al formelor, fie al structurilor de expunere indică faptul că asemenea soluții, cărora li se adaugă viziunea și instrumentarul tehnic atestă o vocație, validează un traseu personalizat și lasă orizontul deschis către alte astfel de exprimări plastice.
Prin acest demers expozițional, Ioana Gina Poleac devine astfel artistul care, pe de o parte, ne aduce bucuria firescului, găsit în lucruri obișnuite, dar spectaculoase, iar, pe de altă parte, face din metafore vehiculul către sensibilitatea privitorului. Modul în care a pus urechea la inimă și a ascultat-o, a ei și a celorlalți, prin modul în care a dat formă la ceea ce a simțit, ne-a făcut să descoperim un artist matur, profund, care ne-a convins că și-a definit o autentică identitate artistică
(11 ianaurie 2025)