Loc de dat cu…EPIGRAMA (LXXXI)

Rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Maximilian Opaiţ (Max, cum îl apelam noi, colegii de facultate) şi-a adjudecat încă din studenţie un citat din Victor Hugo: „Viaţa este o virtute păcătoasă, dar şi o glumă serioasă, de aceea, de multe ori, trebuie să apelezi la această armă fină numită UMOR, pentru a te apăra de tristeţi şi rutină”. Posesorul unui umor specific vrâncenilor hâtri (Max s-a născut la Focşani, a copilărit aici şi a terminat liceul tot aici) s-a gândit să şi-l exerseze în epigramă.  Multe din creaţiile sale nu au ajuns la nivelul exigenţelor cerute de marii epigramişti, dar pot fi trecute în categoria unor catrene impregnate cu un lirism specific firilor gânditoare născute în Vrancea: „Am adunat atâţia ani idei / Şi am rătăcit prin ele cuvântul! / Ascuns în noapte, uneori, de-ai mei, / Eu am călcat cu tălpile pământul.” (Mărturisire).  Mircea Cărtărescu spunea cândva că „cine a scris măcar un singur poem bun vreodată este  poet şi asta nu i-o poate lua nimeni niciodată”. De ce  acest citat nu s-ar putea parafraza şi pentru epigramişti?  În prima sa carte scrisă, „100 de epigrame” (Editura „Fast Editing”, Bucureşti, 2019), sunt destule creaţii ce l-ar îndreptăţi pe Maximilian Opaiţ să-şi aroge calitatea de epigramist: Opţiune politică: „Într-un partid, ca la hotel, / Structurile-s organizate, / Dar dacă ai intrat în el, / Rămâi cu cardul…jumătate!”; Rezerva de cadre: „Umblă-n târg un zvon sinistru, / Spun la colţuri rudele, / Că la noi ajungi ministru / Dacă eşti din…Videle!”; Vorbe-n vânt: „La români, precum se ştie, / Astăzi, în democraţie, / S-a eliberat cuvântul… / Cum îl scoţi îl bate vântul!”; Protecţie socială: „Pe săracul cu suspine, / Înţelege-l, dacă vrei, / Că ar lua şi el o pâine, / Da-i mai trebuie …doi lei!”.

Cartea este concepută pe patru paliere, primele trei cu trimiteri directe („România după 3o de ani”, „Eva, eterna poveste” şi „Tinerii frumoşi şi…veseli”), în timp ce al patrulea se supune unui mare grad de generalizare („Incursiuni”).  În „România după 30 de ani”, umorul are un caracter constatativ, cititorul fiind aproape obligat  să rezoneze cu autorul şi să se supună unei reacţii psihologice cunoscută prin formula „râsu-plânsu”, fiindcă cel de-al patrulea vers este mereu o poantă constatatoare: Discurs electoral: „A-nceput campania, / Peste tot vezi ca la Moşi, / Unul vinde, altul ia, / Cel mai mult se vând…gogoşi”; După 30 de ani: „Se tot spune cu cinism, / Că avem capitalism: / Dar se vede PAS  CU…PAS, / Că nimic nu ne-a rămas.”

În „Eva, eterna poveste”, catrenele degajă o anumită plăcere de a satiriza puterea copleşitoare pe care o au femeile asupra bărbaţilor. Profitând de această conjunctură, autorul nu se fereşte să-i execute  şi pe bărbaţi prin upercuturi bine ţintite, reducându-le, pe cât posibil, procentul de supraeu: Marketing sentimental: „Punctul „G” de la femei / Este la un card-distanţă; / Astăzi, însă, dacă vrei, / Cu dolari mai ai…speranţă!”; Turism autohton: „Turismul a înflorit, se pare, / Dar la vecini, bătu-i-ar vina! / De-aceea nu mă duc la mare, / Mai ieftin este la vecina!”.

În „Tinerii frumoşi şi…veseli” autorul îşi focusează ironia pe deschiderea acestei categorii către lucrurile imorale, onoarea fiind  considerată a fi un concept depăşit. Jocurile de noroc, sexul, atitudinea de beizadea, traficul de droguri, şcoala ca o preocupare secundară etc., devin surse de exersat ironia pentru Maximilian Opaiţ: Unui tânăr designer: „Un designer fără fiţe / Face doar haine de marcă / Şi îmbracă doar actriţe; /Însă…alţii le dezbracă!”;  Paradox conjugal: „Te văd că eşti neliniştit, / Cred că-i firesc la vârsta asta, / Dar nu-nţeleg cum ţi-a venit / Să-nşeli amanta…cu nevasta!?”

„Incursiuni” este palierul în care  autorul îşi permite unele ieşiri din temele bătute ale epigramei şi unde frânturile de idei, micile filozofii sau punctele de vedere acide îşi fac locul pentru a da sentinţe.  Din miezul acestor  frământări, Maximilian Opaiţ încearcă o definiţie a epigramei: „Epigrama s-a născut / Dintr-o dorinţă ascunsă / De UMOR, la început, / Şi apoi de o…”SENTINŢĂ”!.  Interesante aceste creaţii propuse de Maximilian Opaiţ. Toate se caracterizează printr-un stil liric arid ce face ca umorul să se topească într-o constatare sau într-o sentinţă. (GEORGICĂ MANOLE)

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro  a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole)

 

FIECARE CU ALE LUI    

Plănuind precum la Yalta

Apărarea şi asaltul,

Ei vorbesc de una, alta,

Ele... tot de unul, altul...(MIHAI SĂLCUŢAN)

 

IUBIREA  

Iubirea e o provocare

Şi pe moment eşti fericit,

Dar te căieşti de-i faci prinsoare,

Iar de-o ignori... ajungi la schit ! (MIHAI SĂLCUŢAN)

 

GRIJA  CREATORULUI   

Puse noaptea după zi –

Pentru aventuri frumoase –

Nu că ziua ar lipsi,

Dar sunt doamne... ruşinoase. (MIHAI SĂLCUŢAN)

 

ÎN LUPTA DE IDEI

Atunci când confruntarea e în toi

Şi simţi că adversaru-i la pământ,

De vezi că face pasul înapoi,

Să nu te bucuri... prostu-şi face vânt! (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

EFECT NEAŞTEPTAT

De cum porni din arcul lui săgeata,

Desigur Cupidon ţintise bine

Un loc sensibil, că de-atuncea fata

Se uită doar... cu spatele la mine! (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

UNII UMORIȘTI

Te pot convinge azi şi mâine,

Că ei mereu, de cum se scoală,

Mănâncă doar umor pe pâine…

Şi-n fapt înghit la pâine goalăăă… (GHEORGHE BĂLĂCEANU(

 

INSTANTANEU MEDICAL

Chelul stând pe-o bârnă

Spune-un adevăr:

Viaţa îmi atârnă

De un fir de păr! (VASILE LARCO)

 

ECONOMIE

Bogatul plin de are sacul

La timp el ştie să-l dezlege,

Aşa ar face şi săracul,

Păcat că n-are ce să lege! (VASILE LARCO)

 

ÎN ORAŞUL PLIN CU FLORI

Admiri o floare de Luchian

Şi versul eminescian,

În Botoşani, de-i prinsă-n ramă,

Citeşti şi-o bună epigramă! (VASILE LARCO)

 

NEDREPTATE 

S-au cunoscut de tinerei

Dar timpu-a răvășit dreptatea

Că el student e-n anul trei

Iar ea elevă-n luna șaptea! (GHEORGHE GURĂU)

 

DOAMNE-AJUTĂ  

Doamna asta precum pare

De-o iubești te bagă-n boală;

C-are-o poftă de mâncare…

Cred… de aia-i colosală! (GHEORGHE GURĂU)

 

DOAMNA LA  BIROU   

Doamne, cât e de frumoasă

Și ce bine-i stă-n furou;

Să nu credeți că acasă…

Ci… la șefu pe birou! (GHEORGHE GURĂU)

 

ȚESĂTOAREA   

Uite-așa, război să fie,

Că la muncă-i rea potaia;

De-aia tânăra soție

Se „alege” cu…  „bătaia”! (GHEORGHE GURĂU)

 

VIITORUL SUNĂ BINE

De foarte multe ori îmi vine

 Să plec din ţară în străini,

Dar ştiu că voi trăi mai bine,

Cu cât rămânem mai puţini. (GRIGORE COTUL)

 

PREJUDECATĂ

Dacă n-am plecat din ţară,

În speranţa de mai bine,

Am pe inimă o gheară…

Să nu plece ea din mine! (GRIGORE COTUL)

 

EŞEC

Pe  fata ce-o visam ades

Am întâlnit-o-n pat odată, 

Dar n-am avut nici un succes.

C-a spus râzând: s-o facem lată! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

CANDIDAŢI ŞI PROMISIUNI ELECTORALE

Trei şosele, aeroport

Oameni care vor şi pot

Sunt ca noi la vorbă, port,

Totul, totul, pân’ la vot! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

CA SĂ VEZI!

Să nu te uiţi după femei,

Numai fuma şi nu mai bea,

Munceşte multă şi cu temei,

Nu-i doctor, e nevastă-mea! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

MITING DE PROTEST

Ne-am adunat o sută-n piaţă

Să protestăm, că nu e viaţă.

Când ne-am uitat: ce bucurie!

Cu securişti eram vreo mie. (GHEORGHE BÂLICI)

 

AXIOMĂ DESPRE MINTE

Când vorba e de mintea fină,

Tot omul economiseşte:

Cu cât o are mai puţină,

Cu-atât mai rar o foloseşte… (GHEORGHE BÂLICI)

 

MINIJUPA (DEFINIŢIE)

Cât ar fi d frumuşele

Rochiile bunăoară,

Dacă nu încap în ele

Dau femeile pe-afară. (VASILE MANOLE)

 

LA MĂRTURISIT

Când părintele odată

M-a-ntrebat: Cumva eşti castă?

I-am spus: Par nevinovată,

Dar să ştiţi că nu-s o proastă. (VASILE MANOLE)

 

CA-NTRE CUNOSCUŢI

- Domnişoară-ţi spun pe şleau,

Îmi pari foarte cunoscută…

Dar de unde să te iau?

- De oriunde, pe valută… (VASILE MANOLE)

 

„SOCOTELI” FAMILIALE

Bărbate, ai la socoteală

C-o datorie mai puţin,

Căci datoria conjugală

Deja mi-a întors-o un vecin. (ION DIVIZA)

 

MINUNEA VIAGREI

Cel care, înghiţind pastile,

Ziceai că nu mai are zile,

Azi lângă soaţă e în stare

Să aibă chiar şi nopţi polare. (ION DIVIZA)

 

BĂTĂUŞUL   

Nu contează postul mare,

Nici banii din portofel,

Argumentul cel mai tare

Este pumnul pentru el. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

REFORMISTUL    

Vecinul meu, fost pivnicer,

Ajunse şef la minister

Şi-l reformă în stil hei-rup...

Să umble singurel la stup. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

REFRACTAR  

Sunt sătul de cicăleală,

Lasă-te de lecţie,

Am făcut şi eu o şcoală

(Şcoala de corecţie). (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

MI-A DAT CÂMPIA…

Mi-a dat câmpia telefon,

Primise ploaia, deşi cu-ntârziere,

Dar e-ntuneric şi-mi e somn

Şi mâine am examen la tăcere. (GIREL BARBU)

 

GUVERNANŢI…

Guvernanţi cu minţi năuce

Şi cu venin printre dinţi,

Răstignesc ţara pe cruce

Pentru-o traistă de arginţi. (GIREL BARBU)

 

TOATĂ PARTEA…

Toată partea mea de sud,

Viscoleşte când te-aud,

Şi ce-a mai rămas de după

Doar tăcerea o astupă. (GIREL BARBU)

 

POLITICA SI POLITICIENII 

Guvernul instalat cu sacrificiu 

În Parlament, acum, n-ar vrea să treacă;

Cum nu-i majoritate de serviciu ,

Guvernul vine, stă puţin şi...pleacă! (MAX OPAIŢ)

 

OPŢIUNI POLITICE 

Aleşii s-au pronunţat 

Că ,,partidu-i frecventabil”,* 

Lucru de care-am aflat,

Că la bordel e valabil! (MAX OPAIŢ)

* Am citat din  declaraţia primarului de Iaşi:

,,P.N.L.-ul este un partid frecventabil! " 

 

UNUI CANDIDAT LA ALEGERILE PARLAMENTARE 

S-a plimbat într-un mandat 

Alergând între partide,

Dar din liste a aflat 

Că nimeni nu-l poate prinde! (MAX OPAIŢ) 

 

UNUI BĂTĂUŞ 

Nu vă spun o noutate! 

Practicat ca sport de masă,

“Boxu”-aduce rezultate 

Fără  şapte ani de-acasa! (MAX OPAIŢ)

 

BANUL-OCHIUL DRACULUI  

Orice-ai vrea, n-am cum să fac 

Cum doreşti ,conturi bancare –

Banul are ochi de drac 

Şi văd dracul în picioare! (MAX OPAIŢ)

 

FOTBALIȘTII  BOTOȘĂNENI ÎN SEX(TETUL) LIGII
Frumoși, bătăioși, cu-n of :
Să pupe și un play-off;
Să-i vedem p-ăilalți, munteni,
Cum tânjesc la moldoveni. (DUMITRU BUJDOIU)


MOȚIUNI, ANTICIPATE
Asta e democrație ?
Pare mai mult o hoție;
Când ei se bat pe ciolan,
Țara mai pierde un an. (DUMITRU BUJDOIU)


UN MOBIL DEȘTEPT
Deodată soața tace;
Ce surpriză, zici ptiu drace!?
Dar aflai și șmecheria:
S-a descărcat...bateria. (DUMITRU BUJDOIU)

ROMÂNIA, OS DE ROS
Ce mi-e Boc, ce mi-e Orban!?
Guverne de rozatori,
Rotite de enşpe ori;
Hămesiți după ciolan. (DUMITRU BUJDOIU)

 

DOSARIADĂ MIORITICĂ

Mioriţa, oaie şuie,

Greu a fost primită-n UE –

Potrivit unui dosar,

A turnat un baci…maghiar! (EFIM TARLAPAN)

 

OBEZA

Obeza-i una dintre zâne

În dragoste nelimitată:

Oricât o-mbrăţişezi, rămâne

Şi pentru altul o bucată! (EFIM TARLAPAN)



 





 



 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean de 31 de ani, arestat pentru pentru furt din magazine! (foto)

astăzi, 17:31

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infr...

A început la Botoșani campania „Încalță un copil, de iarnă!”: Ce trebuie să facă cei ce vor să participe!

astăzi, 15:47

 „Încalță un copil, de iarnă!” este un apel la solidaritatea și generozitatea botoșănenilor din țară și din străinătate, care permit multor copii din satele sărace a...

Artistă din Botoșani, mesaj trist după o tragedie fără margini: ”De-a dreptul cutremurător!”

astăzi, 13:59

Fiica interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, din Chișinău, a decedat. Andreea Cuciuc, în vârstă de 17 ani, s-a stins sâmbătă seara. Fata se afla la o petrecere după &b...