de prof. Georgică Manole, scriitor, epigramist:
Cineva spunea că “atunci când bărbatul ideal caută femeia ideală, e limpede că amândoi rămân necăsătoriţi”. Şi dacă totuşi, până la urmă, se căsătoresc, ori vor divorţa, ori unul dintre ei va mai lăsa de la el. Cam pe aici bate epigram lui Mihai Haivas, cea din volumul “Geometrie conjugală” (umor în 333 epigrame, Editura “Pim”, Iaşi, 2013), aspect bine redat chiar într-o epigramă: “Când fiecare din cei doi / Găseşte, printr-o învârteală, / Un fraier, partener de soi, / Căsătoria-I ideală!” (Căsnicie reuşită).
Matematician de performanţă, botoşănean ataşat plaiului natal, dar şi mare iubitor al Iaşului, şi-a ales geometria ca direcţie / suport, în timp ce sensul termenilor domeniului este supus rigorilor teoriei antigeometrismului.
Şi aceasta pentru că, după cum spunea Paulina Popa, o poetă cu un discurs interesant: “Pe acoperişul poemului / matematicianul este cel care joacă şah cu piese de foc” (“Bărbaţii secolului”). Numai că Mihai Haivas alege din mulţimea de personaje ce umplu sau influenţează marea sferă a căminului conjugal, câteva piese care îşi dau şah permanent: soţul, soţia, amantul, amanta, soacra etc., toate puse sub semnul dragostei. Eseistul Gheorghe Grigurcu a făcut cândva o selecţie a definiţiilor date acestui sentiment: “egoism în doi” (Madame de Stael), “fierea ce înăbuşă” (Shakespeare), “poezia cea mai înaltă a naturii” (Novalis), “un soi mai mult sau mai puţin de nebunie” (H. Heine), “nebunia filosofiei” (G. Ibrăileanu), “jocul cel mai crud şi imoral” (A. France), “căutarea absolutului” (Georges Bataille), “serviciu militar” (Ovidiu) etc.
Pe toate le veţi recunoaşte în epigramele lui Mihai Haivas: Unuia dintre soţi la salvarea căsniciei: “Când este vorba de-adulter / Şi dragostea e-un giuvaier, / Triunghiul conjugal, zic ţie, / Măcar patrulater să fie!”; Atenţie la prieteni: “Să nu te laşi furat de muze / Şi-observă-un fapt, deloc banal: / În cercul de prieteni (…Scuze!), / E-nscris triunghiul conjugal”; Axiomă conjugală: “Ce-afirm aici nu-s aberaţii: / Nicicând triunghiul conjugal - / O ştim şi fără demonstraţii - / Nu-I unul…echilateral!; Matematician distrat: “Lui, matematica se pare, / Îi place, ştirea nu e nouă, / Căci foloseşte-o “bisectoare” / Să-mpartă căsnicia-n două.”; Atenţie la cercul conjugal: “Pot scoate-o vorbă ce-o să ardă / Cam veche, dar v-o spun azi vouă: / Amanta este ca o coardă / Ce-mparte căsnicia-n două.”; Decizie înţeleaptă: “Soţii-au stabilit tranşant: / El cu-amantă, ea cu-amant, / Căci, doar în patrulater / Dulce-I traiul şi prosper!”; Soţii voiajori: “ De-amor le este viaţa plină, / În casă au de toate cele, / Şi se-ntâlnesc cei doi la cină… / Ca două drepte paralele.”; Geometrie conjugală: “Soţul, fire excitantă, / Duce-o viaţă divergentă: / Cu nevasta-I doar tangentă, Iar cu-amantele…secantă!”; Divergenţă conjugală: “Prăpăd e-n casă, nu greşesc, / Sunt soţii la cuţite, / Când dânşii viaţa o privesc / Din unghiuri diferite”.
De remarcat că amanta este un cuvânt (şi o realitate!) care joacă un rol important în epigramele lui Mihai Haivas. Se apelează la toate cele trei tipuri, dacă ar fi să ne luăm după “Manualul pentru buna întrebuinţare a amantelor” a poetului argentinian Julio Alfonso Goreto: amanta bibelou (capricioasă şi egoistă), amanta Matrioşka (nu ştii niciodată ce gândeşte cu adevărat) şi amanta balonzaid (“singura pe care te poţi baza pe orice vreme şi în orice împrejurare”): Unui soţ nervos: „Când pe nevastă-a prins s-o bată, / Căci îi aflase aventura, / Sărea vecina lui cu „gura”: / “Să-mi vii, că te calmez îndată!”; Plăcerile se obţin cu efort: “Doar în iubiri de zile mari / Mai poate fi chiar minunat / Ca tu, în braţe-n zori să cari / Soţia altuia…spre pat!; Unor soţi echilibraţi: “Cunosc în cupluri conjugale / Bărbaţi ce-mpart, cu minţi integer: Nopţi albe-amantei, sexuale, / Iar soaţei dragi, doar zile negre”; Recunoştinţa unui soţ: “Îi mulţumesc lui Dumnezeu / Şi soaţei ce m-a-ncornorat / Căci astăzi, spre norocul meu, / Băieţi frumoşi am de-nsurat.”; Unei soţii cu mai mulţi amanţi: “Unu-i dă apartament, / Altu-n card îi bagă sume, / Unul, numai sentiment / Şi-un tâmpit îi dă un nume”.
Dacă se spune că Dumnezeu geometrizează, iar creatorii atigeometrizează pentru a continua lucrarea divină, de ce n-ar face-o şi Mihai Haivas? Şi trebuie să spunem că o face bine.
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA.
Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
STRATEGIE ANTIMAFIE
Cei mulţi simţind ca un îndemn
Că votul lor, să schimbe poate,
Înlocuiesc un cap de lemn
Cu alte capuri mai... pătrate. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
AŞ VREA …
Să văd la mile depărtare,
Chiar în Bermude, sau în varii
Arhipelaguri neştiute…
Cum ne dispar parlamentarii. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
SIGURANŢĂ FINANCIARĂ
FMI sporind aportul
De finanţe, sigur am
Bani de-ajuns s-adopt chiar portul
Preferat şi de Adam. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
EPIGRAMISTULUI AL. D. FUNDUIANU,
care afirmă că nu are versuri pentru o gală.
Pe-a epigramei mult prea fină pantă,
Că nu ai versuri de luat în seamă,
Ar fi, se pare, o ciudată poantă
S-ajungi la un regal de epigramă! (VASILE LARCO)
RĂSPUNS -
Maestrului Vasile LARCO
Deși ”disputa” pare inegală,
Să știți că de idei nu sunt în pană
Și-n loc să mă atrageți la o gală
...Mă înțepați, rotind cuțitu-n rană. (AL. D. FUNDUIANU)
PARTICIPANȚILOR
la un regal de epigramă
Mă-nchin în fața lor, cu plecăciuni
Și-o spun zâmbind, dar fără ură:
În epigramă sunt atât de buni
...Că n-au măsură! (AL. D. FUNDUIANU)
SITUAŢIE CRITICĂ
Remarca bine-i s-o asculte
Parlamentarii plini de fumuri:
Autostrăzi de nu sunt multe,
În schimb avem români pe drumuri! (VASILE LARCO)
APRECIERE
Pe un tâmpit oricând îl iert
Căci e model de comparare,
Punând (şi este lucru cert)
Pe toţi deştepţii în valoare! (VASILE LARCO)
ALEŞII SUNT UNIŢI
C-un scop se strâng, de voie bună,
Şi nu e greu din cale-afară:
Corupţii, hoţii împreună,
Când e de jecmănit o ţară. (VASILE LARCO)
LECŢIA ISTORIEI
Tiranu-ajuns în mare post,
Cât ameninţă cu năpasta,
Aşa cum e-ngâmfat şi prost,
E admirat şi pentru asta!... (GHEORGHE BÂLICI)
RUGĂ
Mă rog la domnul preşedinte
Să am ceva de pus pe-un dinte,
Dar, pentru că îl ştiu ateu,
Mă rog mai mult la Dumnezeu!... (GHEORGHE BÂLICI)
GLOBALIZAREA ŞI ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ
Globalizarea ne atrase,
C-am vrut, în trainică unire,
S-avem relaţii călduroase,
Nu chiar această încălzire! (GHEORGHE BÂLICI)
SOŢIEI
După un timp luat-am seama
Cum s-a schimbat şireata:
La început gătea ca mama
Si astăzi bea ca tata. (GHEORGHE I. GHEORGHE)
ACCIDENTUL UNUI BEŢIV
La inima-i îndurerată
Zadarnic alinări împart.
Nu-şi plânge mâna fracturată,
Ci sticla care i s-a spart. (GHEORGHE I. GHEORGHE)
ÎNCEPE SESIUNEA PARLAMENTARĂ
Ne anunţă azi, lucid,
Tinând pasul cu realul:
-CAMERELE se deschid...
Şi începe carnavalul. (GHEORGHE I. GHEORGHE)
DOINA BASARABEANULUI
Noi suntem săraci în ape,
Bem doar vin pe la agape,
Că ne soarbe, bat-o vina,
Nistrul nostru…Ucraina. (ION DIVIZA)
A-MIORITICĂ (după Petru Zadnipru)
Moldovenii când se strâng,
Mioritici şi cuminţi,
La un colţ de masă plâng,
La alt colţ scrâşnesc din dinţi. (ION DIVIZA)
CLOŞCA CU PUII DE AUR
Cloşca asta, bună mamă,
Din exil fiind adusă
Chiar şi astăzi puii-şi cheamă,
Uneori în limba rusă ! (ION DIVIZA)
OM DE CALITATE
De cinste ce mai poţi să spui;
Aşa un om ca el mai rar,
Că zilnic stând sub un umbrar,
Cinstea cu toţi amicii lui. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
CANICULĂ
Înfrunt într-un duel prelung
Cod roşu sau portocaliu.
Cu vin căldura o alung
Şi chiar propun „cod rubiniu”... (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
SURPRIZE
Cu halbe-am stins când petreceam
Văpăile din vara asta
Însă acasă... când soseam,
Găseam, aprinsă rău, nevasta! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
UNUI AUTOR CU O CARTE PROASTĂ
Cum nu prea te-ai chinuit,
Raftul i-a scăzut valoarea;
Totuşi, am avut răbdarea,
S-o citesc pân`la sfârşit! (ELENA MÂNDRU)
EPIGRAMIST OMNIPREZENT LA FESTIVALURI
Nu o spun aici cu ură,
Dar ai depăşit baliza
Şi de-atâta umblătură…
Obosită-i şi valiza! (ELENA MÂNDRU)
RECOMANDARE
Nu îţi spun mai jos poveşti,
Nici nu-aduc în vorbe-acizi:
Bun de clanţă dacă eşti,
Uşile uşor deschizi! (ELENA MÂNDRU)
UNUI AUTOR DE AFORISME ÎNVECHITE
Citindu-ţi cartea din butic,
Remarc şi pot să fac demersuri:
Că aforismele-s în versuri
Şi-n versuri, poante…mai nimic! (MIHAI HAIVAS)
UNOR NEVOIAŞI
Ducând un trai cumplit, câinesc,
Ei nu-şi lungesc al vieţii fir,
Pe doctori îi tot ocolesc
Şi merg direct la cimitir! (MIHAI HAIVAS)
SETE ŞI…SETE
Poate fi de-avere,
Chiar şi de cultură,
Dar e mult mai dură,
Setea de…putere! (MIHAI HAIVAS)
ŢARA MEA…
Ţara mea fuge din mine
Cu câmpiile în vine.
Ţara mea din mine sare,
Cu Bucegii-n buzunare! (GIREL BARBU)
AUD ÎN MINE…
Aud în mine un picior de plai
Cum fură din opincă guiţatul
Doamne, ne-a trecut prin os păcatul
Şi ne-am lins pe bot de rai. (GIREL BARBU)
AŞTEPTÂND…
Aşteptând mereu pe „vine”
Buchisind câte o strofă
Şi mergând din bine-n bine
Am ajuns la catastrofă. (GIREL BARBU)
PING-PONG
Un ping-pong interminabil
Și-un spectacol „Tom & Jerry”
Să-și mențină implacabil,
Fixe, frâiele puterii. (NICOLAE MĂTCAŞ)
CARE PE CARE?
Puși, la múche, să reziste
Moțiunii de cenzură,
Fac tertipuri fataliste
Să nu pice din trăsură. (NICOLAE MĂTCAŞ)
CIRCUL FIGURANŢILOR
Niște figuranți - de ceară -
Se vor președinți de țară,
Dar, în timp ce țara arde,
Ei se-mproașcă...cu petarde. (NICOLAE MĂTCAŞ)
PARTIDE PROROMÂNEŞTI DE FAŢADĂ
Se gaibăr' toți. Pigmei, se vor călare,
S-o țină-n frâu, s-o mâie pe răzor.
Degeaba-i zic ei România Mare,
Când mare cât partidul lor o vor. (NICOLAE MĂTCAŞ)
PARTIDUL SĂU RETRAS DE LA GUVERNARE,
un aldist se vrea la șefia Senatului
Există-o vorbă veche și cu rost:
Și-un strop de sânge apă nu se face.
Să te mai miri c-un comunist (zis fost)
Azi, deghizat, tot la ai săi se-ntoarce?! (NICOLAE MĂTCAŞ)
ALDE – PSD, COALIȚIE CONTRA NATURII
Să vină Poliția !
S-a spart Coaliția ;
PNL-ului nu-i pasă,
Oricum era ... monstruoasă. (DUMITRU BUJDOIU)
S-A VOTAT LEGEA “BIROCRAȚI FĂRĂ ȘTAMPILE”
Legea-i bună, dar degeaba,
La români altfel stă treaba :
Aruncăm ștampilele,
Dar păstrăm metehnele. (DUMITRU BUJDOIU)
VEORICA VREA SUS...LA COTROCENI
Românașu’ chiar și treaz
Face haz și din necaz ;
Despre gafe ce să zici,
Din rahat ea vrea un bici. (DUMITRU BUJDOIU)
ALUZII FALSE
În concediu, dimineață,
Ea pe spate, el pe față ;
Nu vă gândiți la trăznăi,
Făceau doar ...masaj la băi. (DUMITRU BUJDOIU)
CONSTATARE
Totul pare azi anost,
În politică şi-n viaţă,
Unde n-avem om pe post…
Totu-i ca un fir de aţă. (MAX OPAIŢ)
REZERVA DE CADRE
Umblă-n târg un zvon sinistru,
Spun la colțuri rudele,
Că la noi ajungi ministru
Daca ești din ... Videle! (MAX OPAIŢ)
POLITICA DIN EDUCATIE
Noul început de școală,
Mai devreme ca-n alți ani,
A luat ţara ca din oală…
Nu tu școală!...Nu tu bani!? (MAX OPAIŢ)
UNUI DESIGNER
E designer fără fițe,
Face doar haine de marcă,
Şi îmbracă doar actrițe…
Însă... alții le dezbracă! (MAX OPAIŢ)