O rubrică de prof. GEORGICĂ MANOLE, scriitor, epigramist
Dan Norea, scriitorul pe care Cornel Udrea îl “acuza” din primul moment al ieșirii din stările de pre-literatură și pre-scriitor de “prezumția de talent”, a publicat și un volum cu titlul “Raiul” (zâmbete în proză, Editura “Ex Ponto”, Constanța), un volum care stătea cuminte în biblioteca mea. Apărut sub egida “Prăvăliei cu umor”, reprezintă primul său volum de gen în proză, despre care același Cornel Udrea decreta într-un mod categoric faptul că este unul al “profesionalismului aplicat pe text, întâmplare şi personaj”. Secvențională pe trei capitole, scrierea abundă în ceea ce psihologul german Erich Rudolf Jaensch numea imagini eidetice în sensul că merg la esențe, aici folosindu-se de resursele umorului. Modul cum îşi reprezintă ideile ca rezultate ale imaginației, fie unele și de domeniul fantasticului, ne conduce spre un eidetism bazat pe o estetică personală. Raiul şi Iadul lui Norea nu sunt două sfere disjuncte, ele se întrepătrund până la o cvasisuprapunere pentru că, nu-i așa, și aceste toposuri au fost virusate de postmodernism. Acolo colaborează Angelo și Draco scoțând din cazan, spre bucuria celui de-al doilea, o mixtură închisă la culoare care se va concretiza în Adolf Hitler. Întâlnim cele patru reguli ale sufletelor pereche, , cum un exces de dorințe poate fi fatal, cum relaționează Neluțu (băiatul cu doi tați gay) cu Florica (fata cu două mame lesbiene), cum să ajungi într-o siditecă și să nu-ți dai seama că te îndrăgostești de o femeie robot, cum cearta dintre doi șoferi este rezolvată de “un moșuleț durduliu, cu barba albă si o chestie rotundă și caraghioasă pe cap” printr-o “judecată în regim de urgență”, cum o întâlnire de gradul zero se finalizează cu îndeplinirea unor dorințe ciudate etc. Toate cele enumerate alcătuiesc prima secvență a cărții intitulată “Raiul”, una prin care, voit sau nu, Dan Norea ne introduce în specificul postuman când are loc o metamorfoză a omului aproape total virusat tehnologic.
Partea a doua a cărții, “Sexagenarii”, e una a replicilor în proză. Sunt scoase în față motive precum stelele, onomastica asociată unuia care are numele Moș, o lămurire privind locul în lume a sexagenarilor, o tentativă de angajare la Unitatea “Doi și un sfert”, un joc în proză pe seama cuvântului “viol” precum și o continuare la proza “Interlopul buclucaș” de Irina Simona Cârlan. Interesant este că ironia prezentă în acest capitol nu ia forma discreditării, din contra, și aici intervine arta noreeană, stilul inconfundabil al acestui autor, de a “distruge fertilizator”, cum ar zice distinsul critic Alex Ștefănescu.
Secvența a treia, “Firul în patru”, este subintitulată “pseudoeseuri neserioase”, pe care eu le percep, în fapt, a fi foarte serioase având în vedere doza consistentă de cultură de care dă dovadă autorul. Până la urmă acesta este și unul din marile roluri ale unui eseu: să despice firul în patru. Interesante sunt concluziile finale, ele mulându-se pe mecanisme ale epigramei. Eseul “Despre Geneză” se închide cu un “Ghinion celest” – “Îmi doresc să iubesc și să preavenerez/ O zeiță de foc, ăsta-i singurul crez / Aruncat peste timp de destinul turbat. / Nicio șansă nu am… Dumnezeu e bărbat!”. Împlinirea a 30 de ani de la terminarea facultății și începerea folosirii intense a internetului i-au prilejuit scrierea eseului “Despre destin și liberul arbitru”, un eseu impregnat cu idei lansate încă din vremea pre-scriitorismului autorului. Spre exemplu, încă din 1973 Dan Norea scria, reproșându-i Creatorului: “Iar în final, / crezând că e original / s-a imitate pe sine însuși / (farsorul!) / și a creat…calculatorul.”. Câte un catren cu valoare de epigramă este adresat Binelui și Răului într-un eseu cu valențe maniheiste, în care accentul se pune pe binele fără efort și răul gratuit: “Când un dușman, ca nătărăul, / M-atacă din senin, eu nu-i / Vreau, orișice mi-ați spune, răul. / Păi ce să fac cu răul lui?”. “Despre minciună” este un eseu în care cultivă ironia serioasă calată și pe o clasificare a acestei categorii prezentă sub toate formele cu asupra de măsură în tematica epigramiștilor: mărturia mincinoasă, bârfa, exagerarea, minciuna prin omisiune, minciuna pioasă, minciuna comodă, minciuna rușinoasă, minciuna acceptată de comun acord și minciuna interesată. Gelozia și bogăția sunt tratate prin legile disciplinelor auxiliare, cum ar fi psihologia și sociologia. Un eseu privind cultura unor scriitori se concentrează ideatic într-o epigramă: „Unui coleg de breaslă” – „ Prin poeziile-i nefaste / O teorie se susține: / Au, clar, defectul că sunt proaste, / Dar calitatea că-s puține.”, în timp ce în altul răspunde celor care i-au citit „Epi…gramatica”. Volumul se închide cu eseul „Despre cultul dezastrelor”, aspect care mă determină să preiau și eu tonul autorului din ultimul capitol din „Epi…gramatica”: „Sperând că-l propulsează astru, / Se-acoperă cu-acest eseu, / Ca nu cumva și tu, și eu, / S-o-nregistrăm ca un… dezastru!”
Închei cu o frază din postfața scrisă de Ananie Gagniuc: „Cititorul trebuie să știe, volumul nu e nici biblie hazlie, nici „o întreagă filozofie”, cuprinde doar considerații de viață și lume, păreri, gânduri și glume. Autorul plutește, literar, între cer și pământ, cu…vânt și cuvânt, cu avânt”.
Categoric, am parcurs o carte pe care ar trebui s-o citească toți epigramiștii și numai pentru bogăția ideatică pe care o include. (GEORGICĂ MANOLE)
Pentru voi, epigramiștii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Așteptăm creațiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
BĂRBATUL LA VÂRSTA AIII-A
Când stă pe lângă o cochetă,
O tulburare îl cuprinde…
Dar e ca vechea lui brichetă
Ce scapără și nu se-aprinde! (VASILE LARCO)
CUCERIRE LA BAR
Cercei avea, păr lung pe spate,
Flirtam, ea se lăsă curtată,
Târziu, spre seară, din păcate,
Văzui că e băiat, nu fată. (VASILE LARCO)
SOACRA LA TRATAMENT BALNEAR
La odihnă când pleca,
Eu, cu milă creștinească,
I-am urat în sinea mea:
Dumnezeu s-o odihnească! (ION DIVIZA)
AVANTAJ ÎN PANDEMIE
Doar cu rachiu tratându-mă la greu,
În pandemie sunt favorizat:
Femeile se strâng în jurul meu,
Că-i locul permanent sterilizat. (ION DIVIZA)
ALEȘII NOULUI EXECUTIV
Scot, acum, din hibernare
Tras de păr și de perciuni
Un ”program de guvernare”
C-o ”anexă” de... minciuni. (Al. D. FUNDUIANU)
DESPRE PROGRAMELE GUVERNAMENTALE
Avem consens național
(Să nu ne fie de deochi!) -
Dar unicul funcțional
E tot programul... praf în ochi. (Al. D. FUNDUIANU)
NEAJUNSURILE PROGRESULUI
Există-ntre poeți, bărbați, femei –
Și-am întâlnit mereu câte-o figură –
Ce e total lipsită de „condei”,
Dar are, din păcate, tastatură. (PETRU-IOAN GÂRDA)
I-AŞ JUDECA PENTRU CRIMĂ!
Mi-au spart garajul hoții, bată-i vina! –
La noi se fură, ce mai tura-vura –
Și nu mi-e ciudă că mi-au dus mașina,
Dar mi-au luat și toată băutura! (PETRU-IOAN GÂRDA)
GATA, NU MAI SUPORT!
Decât în casă izolat,
Eu risc, vă spun cinstit,
Și ies un ceas la colindat
Pe Messenger sau Meet! (GRIGORE COTUL)
PLAFONARE
Lumea s-a școlarizat,
Educația-i un cult,
Tot mai mulți au doctorat,
Dar puteau un pic mai mult… (GRIGORE COTUL)
COLABORATORUL
Când vrei să te înalți în zbor
El poate fi un ajutor:
De multe ori de anvergură
Sau poate... doar c-o semnătură! (EUGEN DEUTSCH)
GÂLCEAVĂ ÎN PARADIS
Cum Eva-i pare o năpastă,
Din Paradis nevrând să fugă,
Adam înalț-o caldă rugă
Cerând un nou transplant de coastă.(EUGEN DEUTSCH)
UN EPIGRAMIST SPUNE CĂ BEA
De bei nu-i bai
Mai toți o fac
Da-i rău să n-ai
Catren cu ac. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
SINERGIE
Poetu-i tun,
Alcoolizat!
Catrenu-i bun;
Șampanizat. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
UNORA
Nu vreau pe unii să-i instig
Că lumea de-asta e sătulă
Dar poate-acum când este frig
Se simt cu musca pe căciulă! (ION MORARU)
UNEI EPIGRAMISTE
Pe toți confrații-i face praf
Și de aceea bag de seamă
C-ar merita un EPITAF
Că-i moartă… după epigramă. (ION MORARU)
EPIGRAMA VĂZUTĂ DE UN PSIHIATRU
Ieri mi-a zis un psihiatru,
S-a făcut chiar și un studiu:
În trei versuri un preludiu
Și-un orgasm în versul patru. (DAN NOREA)
LESBIANISM
Soțul iar coboar-o pantă
Pentru că e-ncornorat:
Soața, azi, l-a înșelat
Chiar cu propria-i amantă. (ELENA MÂNDRU)
PRIMAR DE COMUNĂ
De dorințe când irumpe,
Vrând amor la cote-nalte,
E-n oraș cu fete scumpe,
Iar în sat cu…celelalte. (ELENA MÂNDRU)
CREZUL UNOR BARONI
„Țara este-n transformare,
Bunăstarea va urma,
Iar atunci când va apare
Repejor, vă vom fura”. (CONSTANTIN PROFIR)
SOLUŢIE DEMOGRAFICĂ
Să fiarbă dorul pe câmpii
Sub cer curat și fără nori,
Să ne aducă mulți copii
Chiar dacă sunt născuți din flori! (CONSTANTIN PROFIR)
NEGOCIERE PENTRU GUVERN
Fără ,, sprijinul extern ",
Strânși cu ,, frâie"-ale puterii,
PAS cu PAS fac un GUVERN,
La o masă a ...tăcerii! ( MAX OPAIŢ )
,,VINEREA NEAGRĂ " la... GUVERN!
În lipsă de majoritate,
Un lucru-a devenit etern:
Se roagă toți de sănătate,
Că e ,,BLACH FRIDAY" la ...Guvern! (MAX OPAIŢ )
GUVERN ,,HYBRID "
Ne zbatem toți cu ochi-n soare
În vremuri grele cu COVID
Și încercăm la guvernare
Un nou experiment ... ,,HYBRID"! (MAX OPAIŢ )
AVERTISMENT
Unii spun că-i ,,ARMISTIŢIU"
Între cei ce-au fost dușmani,
Însă, pare-un ,,EXERCIŢIU"
Generale!...Pe mulți bani ! (MAX OPAIŢ )
PROBLEMĂ DE GUST
Deși românii-s oameni blânzi
Din când în când s-au răsculat:
Acum un veac fiind flămânzi
Și astăzi, că s-au săturat! (VALENTIN DAVID)
DESPRE IUBIRE
Ne tot explică învățații
Că e iubirea fenomen complex
Bazat pe-aceleași aspirații,
Mai nou…și pe același sex! (GEORGE EFTIMIE)
PREVESTIRI
Necăjit sunt că nu-i modru
Un așa dezastru-n codru
Dar deja îl prevestea
Lipsa lor…de cherestea! (GEORGE EFTIMIE)
COMBINATII JOHANNIS-PSD-PNL
Acum 8 luni, demult uitate,
Sau ”combinat” doar pe la spate,
Astăzi trăiesc o noua viață,
Când ”combinația” e …pe față! (IOAN PETRESCU)
REPLICĂ (lui Ioan Petrescu)
Păi de când cu curcubeul
S-a schimbat și PSD-ul
Fu albastru, fuse roșu
Galben e că vine moșu'... (ŞTEFAN BAŞNO)
FERMITATE
Nu vreau ca să mă vaccinez,
Căci ”teoria” nu-mi dă pace,
Mai stau ca să mai ….meditez
Până ajung să dorm ....în pace! (IOAN PETRESCU)
REPLICĂ (lui Ioan Petrescu)
Păi dacă doctori de renume
Spun că vaccinul e un cip
Pe cine să mai cred anume?
Gândesc și eu, în fel și chip... (ŞTEFAN BAŞNO)
ALTERNATIVE
In impas e vaccinarea,
Si de aceea ii spun ”pas”
Si iată-mi veni ”salvarea”,
Un vaccin de ....”tras pe nas”! (IOAN PETRESCU)
REPLICĂ (lui Ioan Petrescu)
Hei , dottore, vezi ce spui
Că acuși vine cenzura
Aia a fesbucului
Și urgent ți-nchide gura! (ŞTEFAN BAŞNO)
ZIUA EVITĂRII CUMPĂRĂTURILOR
(în replici Ștefan Başno – Silvia Horga)
De ce o fi așa de greu?
Am o soluție-n manșetă:
De multă vreme, cardul meu
E la nevastă în poșetă... (ŞTEFAN BAŞNO)
Sunt sigură, mai ai un card,
N-ai fi atât de curajos
Să dai cu oiștea în gard
Și să nu fii la pungă gros! (SILVIA HORGA)
Silvy, tu îmi aduci năpasta
Ca de-o citi aici nevasta
Cu toate șipcile din gard
M-o bate, sa-i mai dau un card! (ŞTEFAN BAŞNO)
Îi dai un card de farmacie,
Că din acelea sunt o mie
Și o să creadă că-i de bani,
Așa reclamă-și fac, de ani... (SILVIA HORGA)
Eu mă simt bine fără card
Că nu sunt monitorizat
Și-atunci când mă mai țin de gard
Nu crede lumea că-s „grizat” (ŞTEFAN BAŞNO)
Iarba verde te atrage
Că te-ai "vaccinat" mortal,
Dar pământul nu te trage,
Ai certificat legal! (SILVIA HORGA)
De gard m-am mai sprijinit
Nu o fac pe fariseul
Însă bine priponit
Ca să recunosc traseul... (ŞTEFAN BAŞNO)
Bine, bine ai făcut,
Drumul l-ai recunoscut:
Că la tine-i vopsit gardul,
Și-năuntru-i leopardul! (SILVIA HORGA)
De-aș avea, pe după gard
Chiar și-un pui de leopard
Păi m-aș pune pe picioare
Vând bilete la intrare! (ŞTEFAN BAŞNO)
Ei, Ștefy, că nu știi ce faci,
Nevasta nu-i chiar pui, dar taci,
C-o fi având măcar palton
De leopard, cu un manșon! (SILVIA HORGA)
Dar ce, nevastă-mea e Leană?
Și-a cumpărat la turci o blană
Și acasă, ce să vezi, mister
E toată doar poliester... (ŞTEFAN BAŞNO)
ZIUA TORTULUI
(replici Ștefan Başno – Teodora Pas)
Tortul ar fi în perspectivă
Antecesorul la colivă
Ar fi ceva modificări
La numărul de lumânări... (ŞTEFAN BAŞNO)
La torturi delicioase toți visează,
Aniversări, îmbrățișări, urări;
Din umbră, diabetul ne "lucrează";
Propun să renunțăm la lumânări! (TEODORA PAS)
Cu prețul nou la energie
N-aș renunța la lumânări
Cu ele fac economie
Să pun ceva și prin cămări! (ŞTEFAN BAŞNO)
BISTURIU LITERAR
Chirurgu-a studiat și știe
Expert să taie-n carne vie;
Cum și-n catren – semper fidelis –
O face de o viață Elis. (SORIN FINCHELSTEIN)
IARNA PE PÂRTIA PRIVATĂ
Dacă tare ți-i scheletul,
Dar nu ești schior, ehei!
Mai întâi achiți biletul
Și-apoi rupe-ți tot ce vrei!... (GHEORGHE BÂLICI)
CELOR DE LA TELEVIZIUNE
Chiar dacă nu v-o fi pe plac,
Aș vrea să vă declar antum:
Eu când nu știu ce să mai fac,
Mă uit la cei ce nu știu cum!...(GHEORGHE BÂLICI)
EPITAF
Iat-un delator,
După ce-a murit
Are viitor
Că-i „acoperit”. (VASILE MANOLE)
INGINERUL-ŞEF
Unei inginere noi
Îi explică în mod logic,
Singuri când sunt amândoi
Tot „procesul tehnologic”. (VASILE MANOLE)
BOXERUL MANNY PACQUIAO SE VREA
PREȘEDINTE ÎN FILIPINE (Ziarele)
Campeone, vezi cum lupți,
Ia-i la pumni pe hoți, corupți;
Când ai timp și ești vioi,
Mai vino și pe la noi. (DUMITRU BUJDOIU)
PREA PRETENȚIOȘI
Suntem, chiar, prea cârcotași,
Vrem conducători slujbași;
Ce ne-o trebui căldură,
Când ne frige-orice factură? (DUMITRU BUJDOIU)
ȘI PE VREMEA LUI TOPÎRCEANU
“El major și ea minoră”;
O găsise pe centură,
Mică, dar bună de gură,
Cerea solda lui pe oră. ( DUMITRU BUJDOIU)
REPROFILAT PE FUTBOLL
După condamnări, ani grei,
Un sadic violator
S-a reprofilat masor,
La echipe de…femei. (DUMITRU BUJDOIU)
JAF CA LA DRUMUL MARE
La baza „Kogălniceanu”
Hoții-au ras mai tot avutul.
Se crucește-americanu':
„Dacă ne furau și scutul?!” (NICOLAE MĂTCAȘ)
PARCIMONIOSUL ROADE OSUL
Liberalilor, ce se credeau o torță,
PSD-ul le-a luat, de drept,
Nu doar ministerele de forță,
Ci și bănișorii de pe piept. (NICOLAE MĂTCAȘ)
PUNCTUL PE „i” AL PROFESORULUI RAFILA
Ministerul de Interne
Spele-și rufele lui terne,
Iară cel al Sănătății
Apere viața cetății. (NICOLAE MĂTCAȘ)
LA A TREIA ÎNSCĂUNARE A ACELUIAȘI MINISTRU
Când în jilț se instalează,
Cheamă la apel, se-nțiglă,
Iar când demisionează,
Chiar nu-i cade nici o țiglă? (NICOLAE MĂTCAȘ)
N-ÁJUNG BANI SAU N-ÁJUNG PÓSTURI?
Cum țipau la premier turcanii
Că-i inundă, îi sufocă banii!
Când să-i lase-o clipă în suspensii,
Tot ei strigă că nu-s bani de pensii. (NICOLAE MĂTCAȘ)
NU S-A MAI REGĂSIT ÎN NOUL GUVERN
N-a dat bine să se-nvârtă,
C-a rămas fără ciosvârtă.
Acuzând-o, popândăul,
Și-a găsit și el bacăul. (NICOLAE MĂTCAȘ)
ÎN A TA ROMGLEZĂ DE GÂNDIRE
Când o sfătuiești „s-aplice”
Ori, pe dânsul, „să-și asume”,
Nu uita să spui, amice,
Lângă verb - și CE anume. (NICOLAE MĂTCAȘ)
VISE SPULBERATE
Cât era interimar
Mai credea-n iluzii, dar,
După șansele ratate,
Zilele-i sunt numărate. (LERU CICOARE)
PREMIERUL INTERIMAR LIPSĂ LA NEGOCIERI
Fug din mână, lunecoase,
Ministerele bănoase.
Decât să intre-n belea,
Nu-i mai faină o cafea? (LERU CICOARE)
VOM TRĂI ȘI VOM VEDEA
„Alianță-n jurul PNL!”,
„PNL-ul dă și premierul!”
Să vedem cu ce, dar, nescafe
Le excită PSD-ul flerul. (LERU CICOARE)
A ALES PÂN' A CULES
PNL, ce nu voia mai ieri
Să cedeze nici o feliuță,
După foarte lungi negocieri,
Este-a cincea roată la căruță.(LERU CICOARE)
A DISPĂRUT STATUL PARALEL?
Statu-l cheamă, paralelul,
Să ocupe portofelul*:
Portofelul cu rachete,
Portofelul cu corvete... (LERU CICOARE)
*Greșeală de paronimie: cuvântul „portofelul”
(căci e vorba de un minister bănos!)
a fost folosit în locul cuvântului „portofoliul”(!).
HABÉMUS PÁPAM!
Scot o dâră de fum alb mai-marii.
Un peltic dă-n bâlbă: -„Avem guvern!
Vom avea, deci, pensii și salarii!
Ne va scoate țara din infern!” (LERU CICOARE)
UN GUVERN ULTRAMODERN
Mină de guvern roz-tristă,
Sclipuit la repezeală,
Cu putere pesedistă
Și cu față liberală. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
ROCADĂ DE ÁRII?
Cât era premier deplin,
Erau pensii și salarii,
Iar de când e în declin,
Doamna cântă alte arii. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
DRAGOSTE CU NĂBĂDĂI
La un for de doi țechini
L-a votat cu două mâini.
Rămasă fără fotoliu,
Coperi-l-ar c-un lințoliu. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
SĂRMANUL CERTIFICAT VERDE
Fu gândit să treci din țară-n țară,
Să nu-ți fie trecerea povară.
Deturnat de-o minte ticăloasă,
A ajuns motiv de ceartă-acasă. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
FACILITEAZĂ DEPLASAREA ȘI ÎN INTERIORUL ȚĂRII?
S-a decis cu greu prin vot comun că
N-ai ausweis - nu poți să mergi la muncă (!).
Cam pe când și-o lege mai tăioasă:
Fără el nu intri nici în casă?! (NICOLAE CRIHĂNEANU)
NICI MOARTEA NU NE VA DESPARTE
Plec cu el la mall, Enel, la munte,
Marea când parcurg sau/și uscatul...
Ca să trec spre-o altă lume punte,
Puneți-mi pe piept ... certificatul. (NICOLAE CRIHĂNEANU)
ŞCOALA ONLINE
De când școala e online
Vasilica și cu Nae
S-au uitat pe telefon
Și au învățat...,,o laie”! (IOAN TIMOFTE)
NEGOCIERI INTERMINABILE
Chemări la negocieri
Ca la târg și ca la piață...
Vom vedea noul guvern
Dacă vom mai fi în viață! (IOAN TIMOFTE)
NU SUNT BANI ÎN BUGET
Nu mai sunt bani în buget
Pentru pensii, alocații...
Luăm pâinea ,,la caiet,,
Și-o vor plăti deputații! (IOAN TIMOFTE)