Marius Croitoru, nerăbdător! Nu crede în jocurile de culise înaintea ultimei etape

FC Botoșani este la un pas de a doua prezența consecutivă în Play-Off și de intrarea într-un grup select. Vineri, de la ora 20:30, FC Botoșani joacă la Voluntari și are nevoie de trei puncte.

De obicei, în astfel se situații, încep să apară speculații privind jocurile de culise. Se dă o luptă în 3 echipe, 3 meciuri, deci în total avem 6 echipe implicate în acestă cursă. Chiar și așa, Marius Croitoru crede că vineri se vor califica doar echipele care își câștiga acest drept.

 

„Acum 10-15 ani erau multe probleme, se ştiau dinainte şi retrogradatele, şi cine ia campionatul, şi cine se bate la promovare. Am prins şi eu acele vremuri… din cauza asta cred că a scăzut şi nivelul fotbalului nostru.

Dar acum, de 7-8 ani nu mai sunt astfel de discuţii cu dat la o parte, cu jucat pentru alte echipe… e o prostie imensă să crezi că un patron sau un antrenor se mai poate duce la un jucător azi să-i spună să o lase mai încet sau să joace mai bine că are primă de la nu ştiu cine.

Nu, pentru că îţi rişti libertatea, rişti suspendări şi alte lucruri. Nu merită pentru nimic în lume. De asta eu nu cred că mai există aşa ceva, ca o echipă să promită nu ştiu ce celorlalte. Şi nu mai are cine, că suntem sărace toate. Am ajuns să ne batem la play-off trei echipe care, din păcate, nu au bani nici pentru ele.

De unde bani pentru alţii? N-o să vedem valize… Noi n-avem pentru noi valize, de unde să avem valize pentru alţii? Noi nici portofele n-avem. E departe gândul ăsta. Probabil cine va avea şansă mai mare şi va gestiona mai bine aceste ultime 90-95 de minute va avea câştig de cauză”, a spus Marius Croitoru.

 

Dacă ar intra în Play-Off, FC Botoșani ar intra într-o galerie selectă. Până acum doar FCSB, CFR, Craiova, Astra, Viitorul, Dinamo și Sepsi au reușit să se califice de două ori în Play-Off.

De asemenea, FC Botoșani ar deveni prima echipă considerată "outsider" care ajunge de două ori consecutiv în Play-Off. CFR, FCSB, Craiova, Astra, Dinamo și Viitorul sunt formațiile care se pot laudă până acum cu această realizare.

”Victoria cu Viitorul din etapa trecută este imensă. Ne ajută să fim la mâna noastră în ultima etapă. Putem fi în play-off chiar indiferent de rezultatul nostru, însă coroborat cu alte rezultate.

 

Însă victoria cu Voluntari ne duce 100% în play-off. Botoşani merită să fie acolo pentru fotbalul pe care îl practică, dar nu e o certitudine. Jocul frumos nu îţi garantează accederea în play-off”, a explicat antrenorul de la Botoșani.

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime a reacționat, după ce Marius Croitoru a anunțat „revoluția” la FC Botoșani!

astăzi, 14:00

Valeriu Iftime (66 de ani), patronul lui FC Botoșani, a reacționat după ce Marius Croitoru (45 de ani) a anunțat că vor exista schimbări la nivelul conducerii în perioada următoare, după...

Hoț de biciclete plasat sub control judiciar de judecătorii botoșăneni!

astăzi, 13:26

La data de 22 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din județul Suceava, c...

Arme aduse din Italia, găsite în locuința unui botoșănean, după ample percheziții!

astăzi, 12:44

La data de 22 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infr...