Aprilie și Mai, luni țintă pentru redeschiderea stadioanelor din România

Stadioanele din România se vor redeschide, cel mai probabil, în cursul lunilor aprilie sau mai. Anunțul a fost făcut de ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, care a explicat că și în acest caz se va ține cont de situația epidemiologică.

„Am discutat cu domnul ministru Vlad Voiculescu şi cu preşedintele Răzvan Burleanu, dacă cifrele arată bine, în maxim 2-3 luni vom putea discuta de deschiderea arenelor pentru public. Vom schimba testele PCR cu antigen pentru echipe, cred că va fi foarte bine. Dacă ar depinde de mine, de azi aş lăsa lumea pe stadioane. Sunt oameni care văd cifrele mai bine ca mine, sper să aducem lumea cât mai repede pe stadioane", a declarat Novak, marți, într-o conferinţă de presă, la Ministerul Tineretului și Sportului.

Conferinţa de presă a avut loc după semnarea documentelor de preluare a Stadionului „Arcul de Triumf” de  Ministerul Tineretului şi Sportului de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar anunțul este poate unul dintre cele mai aștepteptate de către iubitorii fotbalului din România.

 

Spune-ne opinia ta