Sanda Toma este prima canotoare română care a cucerit aurul olimpic la Jocurile de la Moscova din 1980.
”Povestea Sandei Toma este una a invincibilității și a determinării, reprezentând un simbol al mândriei și onoarei naționale”, transmite Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sanda Toma s-a născut pe 24 februarie 1956, în Ștefănești, județul Botoșani.
”Din anii copilăriei îmi amintesc şcoala în care am învăţat şi unde am avut dascăli minunaţi. Am fost premiantă din clasa I şi până în clasa a XII-a. Sportul m-a atras pentru că în faţa casei părinţilor mei este stadionul şi o grădină publică. Acolo se organizau mereu întreceri sportive şi fugeam din atenţia mamei să privesc spectacolul sportiv”, ne mărturisea marea sportivă într-un interviu acordat publicației Știri Botoșani.
În același interviu, Sanda Toma a dezvăluit și cui îi datorează apropierea de sportul de performanță. Dar și despre cum, din cauza unui antrenor dificil la atletism, și-a acordat o a doua șansă: canotajul.
”La atletism am ajuns datorită mamei, care a citit într-un ziar despre Liceul Central Experimental de Atletism, din Câmpulung, Argeş, pentru care se caută elevi cu aptitudini motrice pentru a practica sport. Am trimis scrisoare la conducere şi după multe negocieri cu părinţii, am reuşit să plec în clasa a VIII-a, trimestrul II. Am avut şansa să ajung acolo, dar şi ghinionul de a fi antrenată de un profesor mai puţin interesat de performanţă. Viitorul performanţei în atletism nu l-am perceput, motiv pentru care mi-am acordat a doua şansă, la canotaj, atunci când s-a ivit ocazia. Orice sport este frumos, m-a încântat faptul că se vorbea despre canotaj academic şi am înţeles că am păşit pe un drum care îmi face onoare să-l urmez”, spunea Sanda Toma.
”Eram foarte sigură pe mine!”
Sanda Toma și-a început cariera în canotaj la vârsta de 21 de ani. În 1976, a fost inclusă în lotul național, concurând inițial alături de Olga Homeghi în proba de dublu vâsle, pentru ca mai târziu să se mute în barca de simplu, unde și-a găsit cu adevărat chemarea.
Prima confirmare majoră a talentului său a venit la Campionatele Mondiale de la Bled, în 1979, unde a devenit campioană mondială.
”Prima medalie de aur la un campionat mondial desigur că mi-a confirmat toate rezultatele din acel an în care participasem la mai multe regate internaţionale şi am obţinut victorii cu avans foarte mare. Eram foarte sigură pe mine, alocam foarte mult timp doar pentru pregătire, de fapt tot ce făceam era numai pentru victoria în competiţii la cel mai înalt nivel. (…) Un campion mondial, în acea perioadă a comunismului, nu avea aura unui campion de azi, majoritatea colegelor mele medaliate erau muncitoare în fabrici, îşi completau studiile de liceu, şi pentru astfel de sportivi probabil că era suficient de motivant”.
”Mi-am dorit să concurez doar pentru locul I”
Momentul care avea să o consacre definitiv în istoria sportului românesc s-a petrecut la Jocurile Olimpice de la Moscova, în 1980. Pe lacul Krylatskoye, Sanda Toma a dominat competiția, lăsând în urmă adversare puternice, precum sovietica Makhina și est-germanca Schroter. Cu pălăriuța albă devenită simbol, Sanda a reușit să câștige aurul olimpic, un triumf care nu doar că i-a adus glorie personală, dar a și ridicat România pe podiumul olimpic.
”Antonina Makhina a fost o sportivă pe care am întâlnit-o prima dată la JO Moscova, principala mea adversară a fost sportiva din Marea Britanie, Berill Michel, care a ocupat locul III şi care a participat înscrisă individual, pentru că se ştie că ediţia JO Moscova 1980 a fost boicotată de ţările capitaliste, urmat de boicutul ţărilor socialiste din 1984. Pentru mine orice competiţie era de cel mai important nivel, nu eram interesată de numele adversarelor, puteau fi ele oricine. Mă aşteptam să reeditez rezultatul din 1979, unde am câştigat cu mare avans. Desigur că un titlu olimpic este cel mai important trofeu pentru un sportiv, pentru acest lucru am renunţat la atletism, sperând că voi avea o altă şansă la un alt sport. Acel moment a fost puţin umbrit de "dedicaţia pentru ţară", cum ni se spunea la toţi sportivii, dar înţelegeam că era vorba de o ţară cu posibilităţi limitate pentru noi, tinerii. Astăzi, ca toţi tinerii, există şi alte posibilităţi de afirmare şi mă simţeam în stare să abordez şi alte domenii. Desigur că nu regret, ar fi inutil, dar multe aspecte au perpetuat peste timpuri ca umbre. Iau doar ce a fost frumos, victoriile mele au fost fantastice, mi-am dorit să concurez la canotaj, doar pentru locul I”.
”Obiectiv îndeplinit!”
Cariera sa excepțională a culminat în 1981, la Campionatele Mondiale de la Munchen, unde și-a încheiat parcursul sportiv cu un nou aur mondial, retrăgându-se din sport cu un palmares impresionant: 20 de victorii consecutive la simplu, două titluri mondiale și un aur olimpic. Sanda Toma a fost desemnată cea mai bună sportivă a României trei ani la rând, în 1979, 1980 și 1981.
”Motivaţia părăsirii performanţei era: obiectiv îndeplinit. (…) Ceea ce conta era că în canotajul românesc eram deschizător de drumuri: aur olimpic! Şi a curs mult aur!”, ne-a spus Sanda Toma.
După retragerea din activitatea sportivă, Sanda Toma a ales să contribuie la educație, devenind conferențiar universitar doctor și decan al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul unei universități private din România.
Un nume de AUR!
Sanda Toma este un nume prin care România sărbătorește 110 ani de Olimpism cu mândrie, reflectând asupra unui trecut glorios marcat de 318 medalii olimpice și de respectul câștigat pe scena sportului mondial.
”Sanda Toma, alături de alți mari campioni, reprezintă moștenirea unei națiuni și inspirația pentru viitoarele generații de sportivi. Team Romania înseamnă mândrie și onoare națională”, este mesajul transmis de Comitetrul Olimpic și Sportiv Român.
